Aluminiul este folosit ca adjuvant în fabricarea vaccinurilor. Autoritățile și unii oameni de știință asigură că, după ce este injectat în corp, aluminiul se dizolvă în mod spontan și, prin urmare, el nu are niciun efect toxic asupra organismului.
În acelaşi timp, alți oameni de știință susţin şi demonstrează contrariul. Ȋn perioada 1994 – 1997, 20 de milioane de francezi au fost vaccinați împotriva hepatitei B. Un an mai târziu, s-a constatat apariția unei afecțiuni de origine necunoscută în rândul persoanelor vaccinate. Pacienții prezentau dureri articulare și musculare, umflarea ganglionilor limfatici, oboseală cronică, tulburări de somn și tulburări neuro-cognitive.
Prof. Romain Gherardi, specialist în boli neuromusculare, a efectuat biopsii tisulare şi a descoperit aglomerări de nanocristale de aluminiu în mușchiul deltoid al pacienților, adică în locul unde fusese efectuat vaccinul. O doză infimă de hidroxid de aluminiu este suficientă pentru a stimula o reacție imunitară, prin inducerea unei mici reacții inflamatorii locale.
Ȋn 1998, în revista medicală The Lancet, Gherardi și echipa sa au descris noua maladie – miofascita macrofagică. Până în prezent, numai în Franța au fost identificate 585 de persoane care suferă de această boală. Autoritățile franceze l-au acuzat pe prof. Gherardi că face prea mare caz pentru „o afecțiune care este, în esență, franceză”, iar Agenția Medicamentului din Franța a decis să întrerupă finanțarea cercetărilor sale.
În 2004, mai mulți cercetători americani au publicat un studiu în care arătau că, în următorii 3 ani de după vaccinarea împotriva hepatitei B (HB), în rândul populației britanice a existat un risc crescut de scleroză multiplă. Mai mult, studiu relevă că riscul a fost mult mai ridicat atunci când ultima imunizare a avut loc în al doilea sau al treilea an înainte de apariția primelor simptome ale sclerozei multiple.
Un an mai târziu, în 2005, Mark Geier, membru al Colegiului American de Genetică Medicală a publicat un alt studiu, de caz-control al evenimentelor adverse grave autoimune apărute după vaccinarea împotriva hepatitei B în care arată că există riscul ca adulții să dezvolte scleroză multiplă după vaccinarea HB. Citat ca expert în peste 90 de procese deschise de victime în SUA pentru bolile cauzate de vaccinuri, lui Geier i-a fost limitat accesul la bazele de date oficiale, iar în 2011 i-a fost retrasă licența.
4500 de cazuri de scleroză multiplă raportate anual
Ȋn noiembrie 2014, pe site-ul PubMed a fost publicat un nou studiu al cărui autor este dr. Dominique Houezec, un medic pediatru francez cu 30 de ani de experiență. Dr. Houezec a fost membru în Rețeaua Mediului Sanitar și consilier medical al asociației RAVAHB, a victimelor vaccinului hepatitic B.
„Datele existente în Franța demonstrează că există un semnal statistic clar în favoarea unei legături de cauzalitate între evenimentul vaccinării HB și apariția sclerozei multiple, cu o corelație maximă în următorii 2 ani de după imunizare”, susține dr. Dominique Houezec în studiul său.
Analizele realizate de el se bazează pe o cantitate mare de date epidemiologice oficiale din Franța, date ce acoperă o perioadă de aproximativ 12 de ani. Conform acestor date, numărul cazurilor de scleroză multiplă (SM) a fost foarte stabil în Franța – aproximativ 2.500 de cazuri noi în fiecare an – până în 1993.
În 1994, autoritățile medicale din Franța au lansat o campanie națională de vaccinare a tuturor elevilor din primul an de liceu. În anul următor, în programul național de vaccinare HB au fost incluși toți copiii de vârstă mică și preadolescenți. Iar campania și-a depășit rapid apoi obiectivele preconizate, prin încurajarea vaccinării în masă a populației adulte. A fost un „val de imunizare” fără precedent în Franța. Ȋncepând cu 1994, dar îndeosebi în 1996, în Franța s-a înregistrat o creștere progresivă a numărului de noi cazuri de SM raportate la asigurările de sănătate. Cifra a crescut până la aproximativ 4500 de cazuri în 2003, iar de atunci ea a rămas constantă. Ȋn 1993, adică înainte de declanșarea campaniei de vaccinare împotriva hepatitei B, incidența anuală pentru scleroza multiplă era de 5,3/105 persoane. Zece ani mai târziu, a ajuns la 8,7/105 persoane, ceea ce înseamnă o creștere cu 65% a incidenței, se arată în studiul dr. Houezec.
Dr. Houezec subliniază că persistența pe termen lung a aluminiului adjuvant la locul injectării vaccinului este de acum un lucru deja bine stabilit. Leziunile de tip miofascita macrofagică indică persistența pe termen lung a derivatului din vaccin – hidroxidul de aluminiu în mușchi. De asemenea, transferul particulelor de aluminiu din mușchi la creier a fost demonstrat la animale.
Un nou sindrom intitulat ASIA – autoimun sindrom indus de adjuvanți, a fost descris recent, grupând patru boli similare. Silicoza, sindromul războiului din Golf, sindromul miofascită macrofagică și fenomenele post-vaccinare au legătură cu expunerea anterioară la un adjuvant imunitar – silicon, săruri de aluminiu. Aceiași cercetători din Israel au găsit caracteristici clinice comune criteriilor ASIA printre cei 93 de pacienți diagnosticați cu boli auto și alo-imune după vaccinarea HB, sugerând existența unui numitor comun al acestor boli.
Aluminiul nu este singurul adjuvant al vaccinurilor suspectat că provoacă grave și ireversibile reacții adverse. AS03, folosit la fabricarea vaccinului Pandemrix (contra gripei A/H1N1) conține scualenă, o substanță derivată din uleiul extras din ficatul de rechin. Se suspectează că scualena a provocat cazuri de narcolepsie la copiii din Finlanda, Suedia și Marea Britanie, vaccinați împotriva gripei A/H1N1.
Vaccinurile conțin și conservanți, cum ar fi de plidă thimerosalul, un derivat de mercur, și formaldehida, sau formol – un produs cancerigen.
„Aceste substanțe sunt în cantități atât de mici în vaccinuri încât nu sunt toxice, chiar dacă vi se administrează mai multe vaccinuri”, susține profesorul Robert Garnier, șeful centrului de informare toxicologică a Spitalului Fernand Widal din Paris.
