SUA a aprobat primul medicament bazat pe marijuana, în tratamentul epilepsiei

Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din Statele Unite ale Americii a aprobat un nou medicament bazat pe marijuana. Aceasta este o schimbare semnificativă în medicină, menită să ajute persoanele cu două tipuri rare de epilepsie.

separator

Medicamentul numit Epidemiolex conţine cannabidiol (CBD), una dintre sutele de molecule care se găsesc în planta marijuana, şi mai puţin de 0,1% tetrahidrocanabinol (THC), componentă care are efect psihoactiv. Poate fi administrat pacienţilor cu vârste de cel puţin doi ani cu sindromul Dravet şi sindromul Lennox-Gastaut.

Acesta conține doar urme minore de substanță psihoactivă THC, ceea ce înseamnă că nu va putea să inducă stări euforice.

Compania producătoare de Epidemiolex, GW Pharma, cultivă canabis în propriile sere din Marea Britanie, pentru a asigura compoziţia genetică uniformă a plantelor, care apoi sunt procesate într-o soluţie lichidă de CBD.

„Această aprobare reaminteşte că programele de dezvoltare avansată, care evaluează corect ingredientele active conţinute de marijuana, pot conduce la terapii medicale importante”, a declarat comisarul FDA Scott Gottlieb.

Introducerea medicamentului pe piață este benefică, deoarece are drept scop reducerea comerțului cu medicamente necertificate care conțin canabis.

Însă, comercializarea medicamentului se va produce abia după ce Departamentul de Combatere a Drogurilor va reevalua şi reclasifica substanţa în categoria drogurilor cu proprietăţi medicale.

sursa

alte Articole interesante