Tot mai mulți oameni suferă de psoriazis. Specialiștii explică care ar putea fi cauzele

Psoriazisul este o boală de piele, care se manifestă prin descuamări, mătreață la nivelul scalpului și pete roșii de dimensiuni diferite pe piele, însoțite de mâncărime, fiind una dintre bolile de piele care afectează cel mai mult calitatea vieţii.

separator
Potrivit specialiștilor, în ultimii ani numărul cazurilor de psoriazis s-a dublat. O ipoteză ar fi că unii moştenesc maladia, iar pe alţii îi îmbolnăvesc E-urii din alimentaţie, alergii de natură diferită, dar şi mediul stresant. Iar cel mai grav este că specialiştii nu au găsit încă un tratament eficient, ci au învăţat doar să ţină boala în frâu.

Creşterea alarmantă, dar şi cauza apariţiei acestei boli nu poate fi explicată, deocamdată, de medici. Cercetările întreprinse pe parcursul a zeci de ani nu au putut elucida cauzele și mecanismele de apariție a bolii. În ultimul timp s-au adus unele argumente în favoarea originii genetice, însă modul de transmitere nu a fost precizat.

Psoriazisul apare pe piele și unghii, dar anomaliile sistemului imunitar provoacă boala și pot deteriora și organele interne. Până la 25% dintre pacienții cu psoriazis dezvoltă inflamație articulară. Cercetările au stabilit o legătură între psoriazis și atacurile de cord. Pacienții cu psoriazis sunt, de asemenea, la risc crescut pentru boala arterială periferică și accident vascular cerebral. Cercetătorii consideră că inflamația este firul care leagă psoriazisul de ateroscleroză.

Pacienții cu psoriazis prezintă, de asemenea, un risc crescut de diabet zaharat, hipertensiune arterială, boala Crohn și sindrom metabolic, o constelație periculoasă a factorilor de risc care implică tensiunea arterială, rezistența la insulină, obezitatea și lipidele sanguine anormale.

„Boala este foarte răspândită şi acum este o incidenţă în creştere având în vedere condiţiile nocive de lucru, mediul ambiant”, afirmă Elena Deseatnicova, reumatolog la Spitalul Republican, potrivit publika.md.

Şi stresul ne face vulnerabili în faţa celei mai răspândite maladii ale pielii din ultimii ani. „Stresul de la mutat în casă nouă. Avem un studiu care demonstrează că chiar mutarea la casă nouă poate provoca psoriazis”, spune medicul.

Persoanele care suferă de psoriazis folosesc produse speciale pentru igiena scalpului și pielii, respectă dieta și băile de soare. Dar, majoritatea pacienților necesită terapie supravegheată medical. Deși nici un tratament nu poate vindeca psoriazisul, multe medicamente pot controla afecțiunea.

alte Articole interesante