Șase persoane, la un pas de a se îneca în lacul Costești- Stânca

În seara zilei de 19 august, salvatorii din cadrul Postului Salvatori și Pompieri Costești al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au salvat 6 persoane care riscau să se înece. Cazul s-a produs în apele lacului de acumulare Costești- Stânca în preajma localității Duruitoarea a raionului Râșcani, scrie echipa.md

separator


Potrivit informației IGSU, oamenii din preajma au observat pe apă o barcă cu mai multe persoane la bord. După ce barca a dispărut din vedere, martorii au auzit strigătele de ajutor și au apelat Serviciul 112. Apelul a fost înregistrat la ora 20:58 minute.

Angajații IGSU s-au deplasat de urgență cu o barcă din dotare, dar și cu echipamentul necesar în direcția indicată de localnicii pentru a ajuta persoanelor aflate în dificultate. În cel mai scurt timp, la o distanță de aproximativ 4 km de hotarele României, salvatorii au depistat o barcă inversată, în care s-au aflat șase persoane, patru minori cu vârstele de 4, 6, 7 și 10 ani, dar și două persoane în vârstă de 34 și 32 de ani. Doar patru din sinistrați erau echipați cu veste de salvare.

Salvatorii IGSU au reușit să scoată oamenii din apă în mod de urgență cu ajutorul colacilor de salvare și a funiilor speciale, astfel evitând producerea unii tragedii. În urma incidentului produs persoanele nu au avut de suferit, iar barca avariată a fost extrasă ulterior.

alte Articole interesante

Alte Articole interesante