Satul pentru care tinerii renunță la oraș și se mută aici

Sunt sate întregi care se sting încet, pentru că tinerii pleacă la oraș. Însă, cu timpul, dimpotrivă mulți ar putea alege satele în devafoarea orașelor. O comună din România a atras fonduri și investiții europene. Drumuri asfaltate, aerul foarte curat, străzile curate, locurile de muncă create – sunt doar câteva motive pentru care tinerii renunță la oraș și acceptă să se stabilească aici.

separator
Giroc, comuna din Timiș, nu departe de Timișoara crește ca un ,,Făt-Frumos și întinerește pe zi ce trece”.

În ultimii 20 de ani, numărul locuitorilor a ajuns de la 3.606 la 14.993, pentru că tinerii din Timișoara părăsesc urbea și se stabilesc în provincie, la curte și la aer curat.

În ultimii 10 ani, localitatea, aflată la nici 10 kilometri de orașul de pe Bega, a devenit un „orășel” cochet, care atrage tot mai mulți tineri.

„La noi în localitate s-au mutat mulți tineri, care s-au săturat să stea înghesuiți într-o garsonieră de 45 mp”, explică edilul. Ionel Toma e primar de 23 de ani.

Comuna Giroc avea, în 1994, 3.606 locuitori, la ultimul recensământ din 2011 număra 8.388, iar la 1 iulie 2018 avea, oficial, 14.993 de locuitori. Suprafața construită a crescut de șase ori față de acum 10 ani, iar blocuri noi se ridică unul după altul. Cel puțin așa susține primarul Ionel Toma.

„În realitate, avem peste 22.000 de locuitori, dar oficial, la 1 iulie 2018, erau 14.993 locuitori, dintre care 2.815 copii până în 14 ani și 4.463 de tineri”, spune primarul. Mulți dintre tinerii din Giroc lucrează în Timișoara, iar drumul cu patru benzi, cu tot cu piste de biciclete, îi ajută să ajungă mai ușor în oraș.

Piste de biciclete s-au amenajat și spre pădure, dar și spre satul aparținător, Chișoda. Iar dezvoltatorii imobiliari construiesc mult pe terenurile comunei, care are șapte parcuri cu zone de joacă pentru copii. Tinerii din Giroc practică agricultura, dar există și multe firme la care lucrează în zonă: de papuci, de electronice, de materiale de construcții. În Giroc și Chișoda sunt în total aproape 2.000 de societăți comerciale.

Edilul spune că, în ultimii zece ani, primăria a atras aproape 20 de milioane de euro fonduri europene pentru canalizare, modernizarea grădinițelor și piste de biciclete, iar pe noul exercițiu financiar vrea să atragă 13 milioane de euro, din care vrea să ridice un campus școlar, să facă o cantină socială și un centru de zi pentru vârstnici. În satul aparținător Chișoda va fi ridicată o școală cu încălzire în pardoseală, cu 1,3 milioane de euro, tot bani de la UE.   

Sursa

alte Articole interesante