Secretele care te ajută să alegi parfumul care ți se potrivește!

Încă nu ai găsit un miros care să te reprezinte? Vrei să emani eleganță și rafinament? Pentru a-ți alege un parfum care să nu-i lase indiferenți pe cei din jur, trebuie să ții cont de câteva sfaturi atunci când îl alegi!

separator

6 moduri de a distinge parfumul original de cel fals

1. Nu alege un parfum până nu ai acces la nota sa de bază

Mirosul fiecărui parfum are trei elemente componente. Primul este nota de vârf, reprezentată de mirosul parfumului în primele minute de la aplicarea sa pe piele. Nota de mijloc (sau buchetul parfumului) își face simțită prezența după primele minute de la aplicare și durează până la câteva ore. Urmează, apoi, nota de bază a parfumului, care îți demonstrează dacă acesta este sau nu potrivit pentru pielea și pentru personalitatea ta.
Cele trei note ale aceluiași parfum sunt diferite în funcție de pielea fiecărei persoane. Un parfum care se potrivește prietenei tale va mirosi, cu siguranță, altfel atunci când îl vei aplica pe propria ta piele, scrie femeia.ro.

2. Află ce familie de mirosuri adori

O diagramă oficială a familiilor de mirosuri pentru parfumuri a fost actualizată în 2010 și include patru categorii de bază: mirosurile florale/dulci, mirosurile de citrice/fructe/prospețime, mirosurile orientale/picante și mirosurile lemnoase/chypre. În cadrul fiecărei familii de mirosuri există nenumărate subgrupuri, iar cel puțin unul dintre ele ți se potrivește, cu siguranță.

3. Cumpără și păstrează parfumuri diferite, din familii diferite de mirosuri

O femeie elegantă schimbă frecvent parfumul pe care îl folosește, în funcție de sezon, de ocazie sau de momentul zilei. Spre exemplu, poți folosi un parfum floral sau dulce în timpul zilei și un parfum oriental sau picant pentru ieșirile de seară. În timpul iernii, parfumurile puternice pot fi „purtate” fără a-i copleși pe cei din jur, iar în lunile călduroase sunt recomandate parfumurile ușoare. Nu-ți fie teamă, deoarece astfel de parfumuri, precum cele de aici, sunt foarte accesibile ca preț, dar și foarte rafinate, iar paleta ta de opțiuni este imensă.

4. Când alegi un parfum din magazin, folosește întâi un blotter

Atunci te afli într-un magazin de parfumuri, aplica întâi pe un blotter parfumul pe care ți-l dorești. După cinci sau zece minute, miroase blotterul. Dacă parfumul încă pare să-ți spună o poveste frumoasă, aplică-l pe piele, la încheietura mâinii.

5. Alege parfumul în funcție de specificul pielii tale

Dacă ai pielea uscată, mirosul se va disipa mai repede, iar tu vei avea nevoie de un parfum mai puternic.

alte Articole interesante