Hidratează-te corect atunci când faci sport!

Metabolismul apei şi electroliţilor constituie una dintre cele mai importante funcţii vitale ale organismului. În fluxul sanguin și în spațiul intracelular există o serie de elemente chimice, numite electroliți, care participă în reglarea funcțiile corpului. În timp ce natriul este concentrat în lichidul extracelular, kaliul este princpialul cation intracelular, iar echilibrul acestor ioni, de o parte şi alta a membranei celulare, este esenţial în funcţia cardiacă, transmiterea impulsurilor nervoase, absorbţia şi excreţia lichidelor, menținerea presiunii osmotice sanguine, contracţia musculară.

separator
aaa

Electroliții, printre care calciul, magneziul, kaliul, natriul, ajută organismul să funcționeze normal. În mediul hidric, electroliții se separă în ioni pozitivi și negativi. Kaliul și natriul sunt cei mai importanți electroliți ai corpului uman.

Natriul (sodiul) intervine în menţinerea presiunii osmotice sanguine, echilibrului acido-bazic şi în transmiterea impulsurilor nervoase. Calciul și magneziul ajută la contractarea și relaxarea mușchilor. În timp ce natriul (137-147mmol/l), kaliul (în cantități mici, 3,5-5mmol/l), calciul (4,5- 5,8mmol/l), magneziul (1,4-2,2mmol/l), anioni, bicarbonați, clor, fosfor, proteine plasmatice reprezintă componentele electrolitice ale spaţiului extracelular, în spațiul intracelular se regăsesc în special electoliți precum kaliu, magneziu, bicarbonați, proteine, fosfaţi.


Într-o zi cu temperaturi normale, corpul poate elimina prin piele în jur de 0,5-1 litru de transpirație. Această cantitate crește semnificativ într-o zi caniculară, dacă munca presupune o activitate fizică intensă ori dacă practici antrenamente sportive. Trebuie știut, însă, că transpiraţia conţine în principal apă, în proporţie de peste 90%, dar şi acid lactic, uree, sodiu, kaliu, calciu, magneziu, zinc, fier, iar gustul sărat al transpiraţiei este dat de clorura de sodiu.

Prin urmare, atunci când eliminăm transpirația prin piele, ori în caz de vomă severă, diaree intensă sau transpirație excesivă în caz de febră, organismul elimină și o parte dintre electroliți, cum ar fi natriu, într-o cantitate mai mare, și kaliu, într-o cantitate mai mică.cata-apa-trebuie-sa-bem

Cum se manifestă deficiența de electroliți în organism?

Atunci când elimină apa, corpul devine deshidratat și se confruntă cu sete, senzaţia de gură uscată, oboseală, slăbiciune musculară, diminuarea secreţiei lacrimale, dureri de cap, ameţeală, scăderea diurezei, urină închisă la culoare, scăderea valorilor tensiunii arteriale, creșterea frecvenţei cardiace şi respiratorii.

Simptomele asociate hiponatriemiei (scăderea nivelului natriului în sânge) se dezvoltă atunci când organismul pierde, odată cu apa eliminată prin vomă, diaree sau transpirație excesivă, cantități mari de natriu. În acest caz survine oboseala, greaţa, cefaleea, crampele musculare, iar în cazurile severe pot apărea confuzie, convulsii, comă şi chiar deces. Pe de altă parte, deficiența de kaliu în organism, dezvoltată ca urmare a diareei, dietei deficitare, transpirației excesive, cauzează dereglări de ritm cardiac, slăbiciune, hipoperistaltism, reducerea tonusului şi a forţei musculare.

Totuși, este de menționat că, datorită rezervelor și mecanismelor eficiente de compensare din organism, se întâmplă foarte rar să apară deficiența severă de electroliți.

Mai des, corpul pierde cantități mici de natriu și kaliu, ca urmare a aportului insuficient în organism, mai ales dacă dieta este compusă în principal din multe alimente naturale, proaspete, crudități și cantități mari de apă și este combinată cu activități fizice intense și prelungite, ce determină pierderea electroliților prin transpirație.

Deficiența de electroliți mai poate apărea atunci când o persoană bea multă apă care nu conține clorură de sodiu și transpiră foarte mult, mai ales pe perioada verii ori atunci când practică activități fizice intense, însoțite de transpirație.

Chiar dacă în timpul exercițiilor fizice, se pierde sodiul prin transpirație, este puțin probabil să dezvolți semne de hiponatriemie. Însă, problema hiponatriemiei poate apărea atunci când în timpul efortului fizic pierzi natriul prin transpirație și te hidratezi cu prea multă apă plată.

Dacă practici în mod regulat antrenamentele sportive, este important să ții cont de aportul de sodiu, deoarece, în timpul activităților fizice, ingerarea unor doze mici de sodiu menține organismul hidratat.635963426156214376-826851081_2abd4e7a72f8b9ec_shutterstock_307030634.xxxlarge_2x

Așadar! Iată de ce este important ca persoanele care practică activități fizice intense, regulate, să folosească, în scop de rehidratare a organismului, soluții care aportă în organism și doze mici de electroliți. Pentru că acest lucru asigură un nivel mai bun de hidratare a corpului!

Cantitatea foarte mică de sodiu, într-o băutură sportivă, se adaugă tocmai pentru a spori retenția de lichide în organism, întrucât sodiul reține apa în circulație, mărește volumul sanguin, stimulează senzația de sete și crește consumul de apă, îmbunătățește gustul băuturilor sportive, reduce frecvența crampelor musculare, crește randamentul fizic.

Prin urmare, băuturile sportive, special concepute în acest sens, hidratează mai bine corpul, deoarece conțin doze mici de electroliți. Apa plată nu conține aceste elemente, ea potolește setea, dar nu hidratează la fel de bine corpul în timpul activităților fizice.

Soluțiile de rehidratare orală sunt concepute în scopul de a substitui lichidele și a menține organismul hidratat, ca urmare a transpirației excesive, vomei sau diareei.

HIDROREG restabileşte echilibrul hidro-electrolitic dereglat în caz de deshidratare a organismului!

nnnHIDROREG, soluție orală de rehidratare, ajută organismul să combată deshidratarea, pierderile de lichide și electroliți, în caz de vomă, diaree și transpirație excesivă, grație conținutului de clorură de sodiu 3,5 g, clorură de potasiu 2,5 g, citrat de sodiu dihidrat 2,9 și glucoză anhidră 12,0 g.

Ionii de sodiu, potasiu şi clor sunt componente neorganice importante ale lichidului extracelular, ce menţin presiunea osmotică corespunzătoare a plasmei sanguine şi lichidului extracelular.

Glucoza contribuie la absorbţia sărurilor, citraţilor şi a apei în intestinul subţire, menţine volumul sângelui circulant, asigură metabolismul energetic.

Hidroreg asigură corpul cu apă și electroliți, pentru a atinge cele mai bune performanțe în sport, pentru a lupta împotriva oboselii și pentru a susține efortul muscular.

Soluția orală de rehidratare Hidroreg:

oo-compensează pierderea de fluide din corp datorate transpiraţiei;
-substituie mineralele pierdute prin transpirație;
-în cazul unui efort de lungă durată, aportă energie sub forma de carbohidraţi, iar dozele mici de glucoză ajută organismul să se hidrateze mai eficient.
-farmacocinetica electroliţilor şi glucozei din componenţa preparatului corespunde cu farmacocinetica naturală a acestor substanţe în organism.

Hidroreg este livrat, în plicuri, sub formă de pulbere cristalină, albă, fără miros, cu gust dulce-sărat, uşor solubilă în apă.

Soluția se prepară prin dizolvare într-un litru de apă fiartă și răcită până la temperatura camerei și se administrează intern, indiferent de luarea meselor.

În profilaxia dereglărilor echilibrului hidro-electrolitic și în scop de hidratare, în timpul activităților fizice intense, Hidroreg se administrează cu înghiţituri mici, la apariţia setei şi se întrerupe pe măsura dispariţiei senzației de sete.

loading...
alte Articole interesante