
Serena Williams se căsătorește cu un magnat! Cum a fost cerută de soție
Tenismana și-a anunțat logodna pe contul său de Reddit, într-o formă mai degrabă poetică: „Cu un genunchi în pământ, el a rostit patru cuvinte, iar eu am răspuns ,,da”!

„Am ajuns acasă, puțin cam târziu. Cineva îmi pregătise o geantă și ne aștepta o calească. Destinația: Roma… înapoi în locul în care stelele noastre au intrat pentru prima dată în coliziune”, a mai scris jucătoarea de tenis.

Potrivit presei, la Roma omul de afaceri a cerut-o în căsătorie pe Serena Williams. Scena s-a petrecut la aceeași masă la care cei doi au stat când s-au cunoscut.
Viitorul soț a publicat ceeea ce a scris jucătoarea de tenis și un desen în care este reprezentat cu un genunchi în pământ, iar apoi comentariul: „Ea a spus ,,da”.
Data nunții nu a fost anunțată.
Serena Williams se va căsători cu Alexis Ohanian, unul dintre fondatorii rețelei de socializare Reddit.
În vârstă de 33 de ani, Ohanian este director general al Reddit și a lansat mai multe site-uri de internet.
Potrivit presei, cei doi au o relație din 2015, dar au fost discreți în ceea privește legătura lor.
În varsta de 35 de ani, Serena Williams a câștigat în cariera sa 71 de titluri WTA, dintre care 22 de Grand Slam, dintre care ultimul la Wimbledon în vară. Actualul număr doi mondial a acumulat peste 81 de milioane de dolari în căștiguri de la debutul sau în circuitul mondial de tenis în 1997.
Serena a fost detronată de pe primul loc al clasamentului feminin de Angelique Kerber în septembrie 2016, dupa ce a ocupat aceasta poziție timp de 186 de săptămâni consecutiv.

-
Serena Williams a fost învinsă de sora ei la Indian Wells. Video!
Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, revenită în competiţie după o pauză de 14 luni, a fost învinsă în două seturi, de sora sa mai mare, Venus Williams, într-o partidă …
-
Serena Williams revine în tenis. Ce surpriză emoționantă i-a pregătit soțul ei?
Alexis Ohanian, cofondatorul Reddit, este genul de bărbat care știe cu adevărat să-și surprindă femeia iubită. Pentru că Serena Williams revine în tenis, soțul ei a decis să-i facă o surpriză …
-
Serena Williams a suferit o complicație serioasă după nașterea fiicei
Cea mai bună jucătoare de tenis din istorie a trecut prin momente grele anul trecut, când a născut o fetiță. Serena a fost aproape să moară, dupa cum a declarat …