Miss Unica Sport 2013. Vezi cum a reușit să ajungă de la 130, la 59 de kilograme

Contabilă de profesie și mamă a unui copil, Oxana Vlădicescu a trăit o perioadă în viața ei, în care a fost pusă în situația de a începe o luptă aprigă cu kilogramele în plus. Totul a început la vârsta de 30 de ani, atunci când cifrele cântarului indicau greutatea de 130 de kilograme.

separator

„Dacă până atunci aveam ca scop să ajung la sala de sport, dar tot nu-mi făceam timp, atunci, văzând că situația a ieșit de sub control, m-am grăbit să acționez”, spune Oxana Vlădicescu.

Astfel, Oxana a ajuns la Unica Sport. Căci, știa… UNICA = REZULTAT.

„Au urmat antrenamente regulate, trecerea la alimentația echilibrată și sănătoasă. Iar, apoi, la inițiativa instructorului meu, am ajuns să fiu și participanta concursului Miss Unica Sport 2013.”

Nici nu și-a imaginat că visul ei poate deveni realitate și, totuși, i-a reușit să atingă un rezultat formidabil, în decurs de un an – minus 71 de kilograme.

„Am obținut titlul Miss Unica Sport 2013. Ce emoții am avut când mi-a fost oferită coronița? Nu mă întrebați, căci nu voi putea găsi cuvinte pentru a reda starea mea de atunci. Tot ce pot să spun este că, rezultatul a meritat tot efortul. Pe lângă obținerea siluetei pe care mi-am dorit-o, m-am ales cu un plus de încredere în sine, o garderobă nouă, și… cu un titlu care inspiră mândrie pentru propria-mi persoană.”

După concursul Miss Unica Sport 2013… am mai adăugat puțin în kilograme. De la 59 de kilograme am ajuns să cântăresc 67 de kilograme și mult timp m-am menținut în această limită. Acum, din anumite motive, cântăresc 74 de kilograme, dar nu încetinesc să am grijă de corpul meu. Practic sportul, urmez un regim alimentar echilibrat și sănătos. Căci, în caz contrar, ajung de unde am pornit.

Concursul mi-a schimbat viața… am început să dedic mai mult timp îngrijirii mele. Am prins curaj și, nu în ultimul rând, mi-am suplinit garderoba cu ținute deosebite.

Mesaj pentru femeile care își doresc să ajungă la o siluetă de vis, dar care nicidecum nu se decid să facă primul pas: „Dorința și motivația de a schimba ceva în viață vine din interiorul fiecăruia. Și, nimeni altcineva nu poate să decidă pentru tine. Simte momentul, analizează beneficiile, acționează!”

Mesaj pentru femeile care deja au intrat în lupta cu kilogramele în plus: „Răbdare. Mai repede decât repede nu există!”

alte Articole interesante