Transformarea radicală a unei tinere! În 6 ani, a slăbit 88 de kg

Numărul de kilograme este un subiect delicat pentru majoritatea femeilor. Oricât ar fi de slabe, femeile își doresc mereu să fie și mai suple. Totuși, în unele cazuri, slăbitul poate fi singura soluție pentru o viață normală și sănătoasă. Femeia despre care vei afla mai jos și-a schimbat viața după ce a reușit să slăbească 88 de kilograme.

separator
Jessica Valitutto, din Rio de Janeiro, Brazilia, cântărea în 2012 aproximativ 146 de kilograme și greutatea îi afecta viața personală, dar și sănătatea. După ce a reușit să ajungă la greutatea ideală, femeia a decis să își împărtășească experiența cu cei din jur.

În descrierile imaginilor, Jessica dezvăluie și care au fost lucrurile care au ajutat-o să slăbească până în momentul de față. Tânăra a recunoscut că a suportat o operație de micșorare a stomacului. Deși operația a fost un pas decisiv, femeia nu putea să slăbească dacă nu ținea un regim alimentar corect și nu urma un program de sport. După operație, Jessica a început să țină o dietă sănătoasă și să facă multă mișcare.Jessica a recunoscut că urmează o dietă săracă în calorii. Aceasta nu taie caloriile din dietă, ci pur și simplu se asigură că nu consumă atât de multe și că le înlocuiește cu alimente mai sănătoase. De asemenea, tânăra și-a angajat un antrenor personal și merge la sală aproape în fiecare zi.„Am realizat că singurul lucru pe care îl poți face este să nu renunți niciodată în atingerea scopurilor tale și să ai răbdare. Dacă renunți la jumătatea drumului, va trebui să o iei de la capăt. Ai răbdare. Mănâncă sănătos și antrenează-te. Dacă renunțam atunci când am aflat că operația de micșorare de stomac nu este un miracol, astăzi aș fi plâns și aș fi regretat că nu am mers până la capăt”, afirmă Jessica.

sursa: www.divahair.ro

alte Articole interesante