Iată câteva dintre cuplurile pentru care vârsta reprezintă doar un număr

Nu sunt unicii care demonstrează că vârsta nu este criteriul cel mai bun pentru a spune dacă are sau nu șanse de existență această relație. Cuplurile de mai jos sunt exemplul faptului că vârsta e doar un număr, care uneori nu contează, iar alteori îl face pe bărbat mai atrăgător.

separator

Ashley Olsen & Richard Sachs

ashley-olsen-richard-sachs

Asemenea surorii ei gemene, Ashley preferă bărbaţii mai în vârstă. Aşa încât cei care-o cunosc nu au fost foarte miraţi când au văzut-o recent cu iubitul ei de 58 de ani, finanţistul Richard Sachs, în tribune la un meci de baschet. „El e un tip plin de bani. Şi are o colecţie de artă impresionantă. De altfel, se tot duce pe la evenimentele din acest domeniu“, a dezvăluit un apropiat. Dar cum se face că atât ea, cât şi sora ei preferă bărbaţii mai în vârstă? „V-aţi gândit oare cât de uşor le este să întâlnească tipi intelectuali de vârsta lor, care nu sunt interesaţi de faptul că ele sunt vedete şi care n-au crescut cu ele urmărindu-le în filme“, a pus punctul pe i un jurnalist american.

Sally Humphreys & Ronnie Wood

sally-humphreys-ronnie-wood

În ciuda atâtor ani care-i despart, nu alcătuiesc un cuplu mai puţin serios. Din contră: rockerul Rolling Stones şi soţia lui, care deţine o companie de producţie teatrală, au devenit anul acesta, în iunie, părinţii gemenilor Gracie Jane şi Alice Rose. O minune care le-a cimentat relaţia începută în 2012, consfinţită printr-o nuntă chiar în acelaşi an. „Ştiu că există o diferenţă de vârstă între noi. Mi-aş dori să nu fie aşa, dar este. Cred că n-aveam decât două variante: să spun că nu pot duce această relaţie sau să accept lucrurile cum sunt… Să nu vă închipuiţi că vreun moment în viaţa mea m-am gândit: Hmmm, OK, în seara asta aş vrea să ies cu un tip care are de două ori vârsta mea! Nici vorbă. Pur şi simplu s-a întâmplat“, a declarat doamna Ronnie Wood cu umor.

Rosie Huntington-Whiteley & Jason Statham

rosie-si-jason-gettyimages-464003404-768x512

Ei sunt exemplul „Aşa da“, la acest capitol al cuplurilor cu diferenţă de vârstă. Când îi vezi, înţelegi că o pereche în care el, practic, ar putea fi tatăl ei, poate arăta şi atât de hot. De fapt, între Rosie şi Jason nici nu se observă vreo diferenţă de ani. Dar da, actorul britanic are 49 de ani, iar logodnica lui, splendida modelină Rosie are 29 de ani. „Jason îmi oferă stabilitate“, a mărturisit ea. Iar până acum, afirmaţia se verifică, fiindcă sunt împreună din 2010, iar la începutul acestui an el i-a oferit inelul de logodnă.

Aimee Ann Preston & Steven Tyler

EXCLUSIVE: Steven Tyler walking down the street and looking at antique shops with his girlfriend in Beverly Hills, California Pictured: Steven Tyler Ref: SPL1068076 010715 EXCLUSIVE Picture by: Splash News Splash News and Pictures Los Angeles: 310-821-2666 New York: 212-619-2666 London: 870-934-2666 photodesk@splashnews.com

Sunt extrem de discreţi, dar sunt campionii diferenţei de vârstă: ea are 28 de ani, iar rockerul Aerosmith are 68 de ani. Sunt împreună din luna februarie a acestui an, ea fiind asistenta starului. De notat că înainte de Steven, boss-ul ei a fost nimeni altul decât actualul preşedinte al Americii, Donald Trump – a lucrat pentru Trump Organization din New York. Iar ulterior a lucrat şi pentru fosta soţie a preţedintelui, Marla Maples. Să-nţelegem că Steven l-a votat pe Donald sau din contră?

Mary Kate Olsen & Olivier Sarkozy

mary-kate-olsen-si-sarkozy-634x10241-634x1024

Anul trecut, Mary Kate (30) s-a măritat cu bancherul francez Olivier Sarkozy (47), fratele fostului preşedinte Nicolas. Cei doi şi-au început relaţia în 2012, la un an după ce Olivier a divorţat de jurnalista de modă Charlotte Bernard, cu care fusese însurat 14 ani, un mariaj din care au rezultat doi copii. „Mary Kate pare chiar mai tânără decât vârsta ei. Dar în mod limpede este foarte încântată că s-a căsătorit cu un bărbat educat, de succes. Totuşi, Olivier e mulţumit cu cei doi copii din fostul mariaj şi nu-şi mai doreşte alţi urmaşi. Totul vine cu un preţ“, a comentat acru un prieten de-ai lui Olivier.

text: ioana alina avram.

foto: guliver/getty images/splash news

Ce trebuie să faci în ziua nunții pentru a avea noroc în familie. Patru superstiții de evitat

Mai multe tradiții și superstiții despre nunți au prins rădăcini adânci. Se crede că acestea influențează modul în care îndrăgostiții își planifică ziua cea mare pentru a asigura un viitor luminos și plin de noroc. În timp ce unele practici sunt menite să aducă prosperitate și fericire, altele sunt considerate a aduce ghinion și trebuie evitate cu orice preț.

Superstiții și tradiții de evitat în ziua nuntii

Întâlnirea înainte de ceremonie: Unul dintre cele mai răspândite obiceiuri este credința că mirele și mireasa nu ar trebui să se vadă înainte de ceremonie. Acest moment de separare simbolizează puritatea și noutatea începutului pe care îl vor împărtăși, iar întâlnirea prematură este văzută ca un semn rău prevestitor, scrie redactia.ro.

Vărsarea lichidelor: Fie că este vorba de apă sau vin, vărsarea accidentală a lichidelor în ziua nunții este considerată un semn de ghinion. Participanții la ceremonie sunt îndemnați să fie deosebit de atenți pentru a evita astfel de incidente, care pot prevesti turbulențe în mariaj.

Oglinzile sparte: Aducerea ghinionului prin spargerea oglinzilor este o superstiție bine-cunoscută, care transcende granițele nunților. În ziua căsătoriei, se pune un accent deosebit pe evitarea manevrării neglijente a oglinzilor pentru a preveni ani de ghinion în viața de cuplu.

Florile în biserică: Deși florile sunt simboluri ale frumuseții și ale vieții, există credința că aducerea lor în biserică înainte de ceremonia de nuntă poate atrage energii negative. Prin urmare, tradiția recomandă ca florile să fie aduse doar după finalizarea actului religios.

Tradiții care aduc noroc

Aruncarea orezului: O tradiție îndrăgită este aceea de a arunca orez peste miri la ieșirea din biserică sau locul ceremoniei. Acest gest simbolizează dorința de fertilitate și prosperitate pentru cuplu.

Elemente de culoare albastră: Purtarea de accesorii albastre de către mireasă este văzută ca un talisman ce aduce noroc și fericire în mariaj. O batistă sau o bijuterie cu piatră albastră sunt alegeri populare.

Hanțul la inel: Purtarea unui hanț la inelul de logodnă sau de căsătorie este considerată o modalitate de a păstra cuplul protejat de energii negative sau de invidia celor din jur.

Moneda în pantof: Plasarea unei monede în pantoful miresei simbolizează speranța de prosperitate financiară și noroc în noua căsnicie.

În timp ce aceste tradiții și superstiții pot părea doar o parte pitorească a ceremoniei de nuntă, ele reflectă dorința profundă a oamenilor de a influența pozitiv viitorul cuplului. Indiferent dacă sunt respectate din convingere sau pentru a onora tradiția, ele adaugă o notă de unicitate și speranță zilei în care două inimi aleg să bată împreună pentru totdeauna.

A purtat o rochie de mireasă de 50 de euro și a fost comparată cu Meghan Markle

O tânără a purtat la nunta sa o rochie de mireasă de 50 de euro, iar internauții au comparat-o cu Meghan Markle. Nu toată lumea vrea să cheltuiască zeci sau chiar sute de mii de euro pe o rochie de mireasă care poate fi purtată o singură dată.

Mireasa Rachel Connelly a demonstrat că poate arăta elegant, cheltuind doar 50 de euro. Utilizatoarea de Tiktok a postat pe pagina sa un videoclip filmat în timpul ceremoniei de nuntă. Și în doar o zi, a câștigat aproape 500 de mii de vizualizări.

Рэйчел Коннелли с женихом

Rachel a pozat într-o rochie de mătase albă, cu decolteu și un voal translucid. Fata a plătit doar 50 de euro pentru rochie. Ea a cumpărat rochia de la Goodwill, un magazin american de second-hand. E greu de crezut urmărind videoclipul. Mireasa a arătat extraordinar.

Abonaților le-a plăcut ținuta lui Rachel, ba chiar au comparat-o cu soția prințului Harry.

@rachelconnealy

Reply to @lizavbel ❤️ except my wedding was in a roller skating rink and not a royal palace :/ ##meghanmarkle

♬ original sound – rachel muse connealy

Ținuta de nuntă a lui Meghan a fost creată de fostul director de creație Givenchy Claire Waite Keller. Ducesa a ales o rochie lunga eleganta fara detalii inutile. Și costul acesteia este de aproximativ 400 de mii de dolari.

Меган Маркл и принц Гарри

Cum şi-a surprins o mireasă soţul nevăzător în ziua nunţii: ,,Am simţit că arată ca un înger!”

O tânără şi-a surprins logodnicul orb în ziua nunţii cu cel mai frumos dar. Toţi invitaţii au lăcrimat când l-au auzit spunând: „Simt că arăţi ca un înger!”.

Kelly Anne şi Anthony Ferraro

Când Kelly Anne Ferraro a început să cumpere rochii de mireasă, știa că își dorește un design care să includă o mulțime de detalii mici și texturi diferite, astfel încât viitorul ei soț, care este orb, să poată simți cum arată în ziua nunţii.

Pe 2 octombrie, la o nuntă în aer liber, tânăra a purtat o rochie albă, eterică, în drum spre altar, în timp ce cavalerul de onoare şi fratele mirelui i-au drescris acestuia cum arată. Anthony Ferraro, paralimpic la judo, muzician şi speaker motivaţional, a spus că a fost copleșit în momentul în care Kelly a ajuns în faţa altarului.

„Odată ce a ajuns la mine, mi-am pus mâinile pe rochia ei. Mi-a fost uimită mintea şi am început să plâng”, a spus el, potrivit Today. „Lucrurile tactile sunt foarte importante pentru mine. Îmi creează o imagine în cap despre felul în care arată lucrurile. Şi pot spune că am simţit că arăta ca un înger!”

Kelly Anne şi Anthony Ferraro

Kelly a spus că a încercat câteva rochii la Loulette Bride din Brooklyn, New York, înainte de a găsi una care avea tot ce își dorea. Soțul ei își amintește şi acum fiecare mic detaliu.

„Avea o bandă de catifea în jurul ei și aceste broderii din dantelă. Flori brodate dintr-un bumbac moale. Spatele ei avea chiar și o textură. În plus, m-a surprins cu o jachetă personalizată care era efectiv uimitoare, pe care și-a pus-o mai târziu, avea nişte franjuri nebune care îi atârnau de braţe”, a povestit el. „Mi-a amintit de prima noastră întâlnire”

Cei doi s-au cunoscut pe o plajă din New Jersey în 2017, acolo unde era sora lui Kelly, care se întâlnea cu prietenul cel mai bun al lui Anthony, urmând ca şi aceştia să se căsătorească. Kelly tocmai se întorsese dintr-o călătorie în Thailanda, iar Anthony se întorsese de la antrenamentele de judo din Tokyo.

„Auzisem multe despre Anthony de la sora mea când mi-a menţionat de prietenul lor orb. L-am întâlnit şi nu ştiam cu adevărat cât este de orb şi m-am gândit «tipul ăsta nu arată orb, orice ar însemna asta». Există un stereotip în mintea ta, ei bine el arăta ca oricine altcineva care se plimba pe plajă”, a povestit proaspăta mireasă.

Kelly a învățat tot mai multe tipuri pentru a-i crea experienţe tactile iubitului ei, viitor soţ, inclusiv modificând diferite lucruri din apartament pentru a deveni mai accesibil pentru el. Cei doi recunosc că au numai amintiri frumoase din ziua nunţii şi apreciază că oamenii au venit să le fie alături într-un moment atât de important.

Kelly Anne şi Anthony Ferraro

sursa: www.observatornews.ro

Cum să-ți îmbraci copiii de Sărbători? Îți răspund designerii autohtoni
Articolul anterior
O studentă, accidentată grav în teribilul accident de pe ruta Glodeni-Chișinău, are nevoie de ajutor pentru a fi salvată!
Articolul următor