Povestea bradului de Crăciun! Cum a apărut pomul în casele oamenilor

Bradul este simbolul omniprezent în casele tuturor de Sărbători. Dar cum a luat ființă și care este povestea Pomului de Crăciun?

separator
Se spune că povestea bradului de Crăciun a luat naștere în vremea Sfântului Bonifaciu, cel care i-a convertit pe germani la creştinism. Supărat pe faptul că aceștia venerau un stejar, a lovit pomul cu un topor și, ulterior, în mijlocul acestuia, a crescut un brad.

Sfântul Bonifaciu a observat că bradul are formă de triunghi și l-a asemânat Sfintei Treimi, numindu-l de îndată un pom sfânt, un simbol al credinţei creştine şi al Crăciunului în Germania. Prin urmare, oamenii obișnuiau să-și orneze casele cu brazi atârnați de tavan, cu vârful în jos pentru a simboliza uniunea cu Divinitatea. Se crede că primul brad împodobit a apărut în secolul al XV- lea, în Riga, Letonia. De-a lungul anilor, împodobitul bradului s-a transformat în cel mai important și așteptat obicei asociat Crăciunului.

O poveste a bradului de Crăciun spune că , la începutul secolului XVI, Martin Luther, mergând spre casă într-o noapte de Crăciun, a văzut un brad nins care sclipea frumos în lumina lunii și l-a tăiat, l-a dus în casă și l-a ornat cu lumânări aprinse. Astfel, din Germania tradiția s-a răspândit și în restul lumii.

În 1521, în Franța, un brad a fost împodobit la nunta prinţesei Hélene de Mecklenburg cu ducele de Orleans, iar primul brad împodobit în mod oficial în Franța a avut loc în iarna anului 1605. Bradul a fost decorat într-o piață publică din Strassburg, cu mere roșii, nuci și bomboane.

La Paris, obiceiul a ajuns abia în 1837, adus de prinţesa Helene de Mecklembourg, iar în Anglia, la Crăciunul din 1841, atunci când prinţul Albert, soţul reginei Victoria, a dăruit familiei regale un brad de Crăciun, împodobit după obiceiul german. În Statele Unite, obiceiul de a împodobi bradul de Crăciun a juns în 1830, adus de coloniştii germani, stabiliţi în Pennsylvania, iar în 1853 a fost adoptat și la Casa Albă.

Se crede că pe meleagurile românești, primul brad împodobit de Crăciun a apărut la curtea Regelui Carol I, străbunicul Regelui Mihai, în anul 1874. Regina Elisabeta, cea care sub pseudonimul Carmen Sylva a publicat numeroase lucrări despre brazii de Crăciun, a împodobit în Sala Tronului de la Palatul Regal, 14 brazi după modelul țărilor nordice și a oferit cadouri tuturor familiilor nobile invitate la petrecerea de Crăciun.

Una dintre legendele bradului de Crăciun spune ca Însuși Domnul Iisus, în drumețiile Sale alături de Sfântul Petru, ar fi trecut printr-o pădure și în timp ce mergeau s-a pornit o mare furtună. Acesta a căutat un loc unde să se ascundă și singurul copac care și-a oferit protecția a fost bradul, acesta neavând fructe de protejat. Se spune că bradul și-ar fi cerut iertare de la Mântuitor că are țepi și că l-ar pute răni. Astfel, Domnul Iisus a binecuvântat pomul să nu-și piardă verdeața frunzelor niciodată, țepii săi să capete un parfum deosebit și proprietăți vindecătoare și în mijloc de iarnă, atunci când toți copacii sunt goi de frunze și fructe, bradul să fie împodobit cu roadele altor pomi fructiferi. Iisus Hristos a adăugat la sfârșit: Atunci când te vor împodobi să se gândească la mine, căci tu ești pomul cel mai drag mie.

O altă poveste a bradului de Crăciun spune că înainte toti pomii aveau coroana verde și nemuritoare până când, în timpul unei vijelii puternice dintr-o seară de Crăciun, o pasăre a cerut să se adăpostească sub ramurile acestora. Toți copacii au refuzat-o sub pretextul că trebuie să-și apere fructele, mai puțin bradul care a primit-o între grengile sale. Ca răsplată Dumnezeu i-a păstrat veșnic crengile verzi și le-a parfumat. La finalul furtunii, toți ceilalți copaci avea crengile dezgolite, mai puțin bradul, fapt ce i-a determinat pe oameni să-l numească pom sfânt.

Conform unei alte legende, din nordul Europei, se spune că au pornit la drum trei virtuţi surori, Speranţa, Iubirea şi Credinţa, care-și doreau să întâlnească copacul care să le reprezinte: să fie înalt ca Speranţa, mare ca Iubirea şi trainic precum Credinţa. După îndelungi căutări, acestea au găsit bradul chiar în seara în care Domnul Iisus s-a născut și astfel l-au iluminat cu razele stelelor.

Bradul este simbol divin, atât prin forma sa triunghiulară care amintește de Sfânta Treime, cât și prin faptul că nu își pierde niciodată frunzele și culoarea, este, ca o metaforă, nemuritor. Astfel, în anumite zone ale țării, la nașterea cuiva se planta un brad în curte, considerat frate și protector, care trebuia îngrijit de persoana respectivă toată viața. Acesta se credea că preia necazurile și suferințele omului.

Un obicei care încă se mai practică în anumite zone este ca la nuntă, mirele, alături de prieteni, să împodobească un brad și să primească urări de noroc și sănătate. De asemenea, intrarea în zona unde se ține petrecerea se ornează cu crengi de brad pentru a le aduce noroc mirilor. Pe de altă parte, la moartea unui tânăr necăsătorit apare simbolul bradului întors. Pomul, considerat a fi cel plantat la naștere, se împodobește cu vârful în jos și se pune pe mormântul celui nenuntit pentru a-i ușura drumul în lumea de dincolo.

Casele nou construite sunt ornate cu crengi de brad pentru noroc și prosperitate, la fel și căruțele celor care transportau lemne din pădure.

sursa: www.unica.ro

alte Articole interesante