O prezentare de modă neobișnuită, inspirată din viața subacvatică!

O creatoare olandeză a depășit orice limită a imaginației. Fiind îndrăgostită de tot ce înseamnă lumea apelor, a dat naștere unei colecții de vestimentație cu forme fluide, absolut originală, pe care a prezentat-o la Paris. Evenimentul s-a desfășurat  pe fundalul muzicii unei orchestre subacvatice

separator

orchestra


 Iris van Herpen a creat o atmosferă aproape „embrionară” la Cirque d’Hiver din Paris. Modelele au defilat printre acvarii imense, în care erau scufundați muzicieni care cântau la diferite instrumente. Membrii acestei orchestre speciale se ridicau la suprafață doar ca să mai ia câte o gură de aer.


Creatoare de moda din Olanda împărtășeste fascinația pentru apa a acestui grup muzical, de asemenea olandez.

modaoland

Iris van Harpen, creatoare de modă: „De mulți ani, apa este o sursă de inspiratie pentru mine. Așa că, pentru mine, este o minunată sarbatoare să pot plonja și mai adanc în această natură materială. Dacă privești apa într-un mod mai profund, ca acești muzicieni, vei descoperi numeroase semnificații noi. Este ceea ce am încercat și eu să reprezint prin intermediul acestei colecții.”

Designerul a prezentat 18 „rochii”, sugerând valuri, unde, bule și reflexii. Una dintre acestea a fost creată dintr-un fel de dantelă metalică, înfățisând modele florale.

olandeza3

Iris van Harpen: „Dacă te uiti la aceste rochii, aproape că sunt imateriale. Am încercat să cuprind aerul și lucirea apei într-o singură rochie.”

Sursa

loading...
alte Articole interesante