Fără “mademoiselle” de-acum înainte!

Bătălia pentru egalitatea între sexe a ajuns să elimine până şi cuvinte folosite de mii de ani! Spre surprinderea tuturor,  autorităţile franceze au decis să nu mai folosească în niciun document oficial un apelativ banal, pe motiv că acesta poate fi considerat sexist.

separator

Este vorba de cuvântul “mademoiselle”(domnişoară), folosit în acte, pentru a precede numele unei femei, care nu este căsătorită.

Cuvântul fiind chiar interzis, pentru că sugerează, în opinia autorităţilor de la Paris, faptul că femeia respectivă ar fi „disponibilă”.

Premierul Francois Fillon a cerut de asemenea interzicerea formulei “nom de jeune fille” (numele de domnişoară), pentru că ar face referire la virginitatea femeii.

Aşa că, de acum înainte, în actele oficiale cuvântul “domnişoară” va fi înlocuit cu “doamnă (madame) şi nu va mai fi un indiciu referitor la statutul marital al femeii, iar “numele de domnişoară” va fi înlocuit cu “nume de familie”.

Ministrul francez al solidaritatii, Roselyne Bachelot, a făcut apel la eliminarea acestui cuvânt „descriminatoriu” încă de anul trecut.

“Ambele sexe trebuie tratate egal în actele oficiale. Din moment ce bărbaţilor nu li se cere să declare dacă sunt căsătoriţi, nu putem obliga femeile să facă acest lucru”, a afirmat Bachelot.

Potrivit Daily Mail, Franţa a scos de mult timp din vocabular cuvântul “Damoiseau”, care era folosit, pentru a desemna un bărbat necăsătorit, termenul fiind considerat arhaic şi demodat.

Informaţie adaptată după www.stirileprotv.to

 

alte Articole interesante