Sacrificiile dramatice ale lui Anne Hathaway: Am trăit cu pastă de năut şi ridichi. Cum a ajuns actriţa să slăbească până la 50 de kilograme

Actriţa nominalizată la Oscar a dezvăluit într-un interviu cât de departe a mers pentru rolul din musicalul Mizerabilii, anunţat ca unul dintre marii favoriţi la Premiile Academiei Americane de Film din 2013.

separator

Actriţa de 29 de ani a povestit într-un interviu pentru revista Allure despre sacrificiile „nebuneşti” pe care a trebuit să la facă pentru rolul celebrei Fantine în ecranizarea romanului Mizerabilii, un musical regizat de Tom Hooper.

„Mama mea a jucat în acest spectacol atunci când eu eram copil. De fapt, ea a interpretat-o pe Fantine şi a mers în turneu prin ţară cu acest musical, aşa că a jucat un rol important în copilaria mea. M-am tuns pentru un film, deci nu are legătură cu persoana mea şi cu lipsa mea de siguranţă. Sunt încântată de noua mea înfăţişare şi începe să-mi placă să am părul scurt” s-a confesat actriţa nominalizată la Oscar pentru rolul din „Rachel Getting Married” (2008).

„Nimic nu se compară cu pasta de năut şi ridichile cu care am trăit în această perioadă. Cel mai greu mi-a fost să renunţ la brânză. Odată ce faci asta, restul a fost uşor” a povestit actriţa. Anne care era slabă şi înainte de a începe dieta riguroasă a pierdut 9 kilograme în câteva săptămâni. La o înălţime de 1.73 m, actriţa are acum sub 50 de kilograme. „Am slăbit şi m-am tuns pentru un film, deci nu pentru că nu mă simt sigură pe mine sau pentru că îmi doream”  a ţinut să precizeze vedeta.

Provocarea cea mai mare a fost faptul că pe lângă kilogramele la care a trebuit să renunţe, Anne trebuia să rămână în formă pentru rolul lui Catwoman din The Dark Knight Rises   pentru care filma la vremea respectivă.

Actriţa a povestit că a fost sfătuită de multe ori să se opereze la ochi pentru că este mioapă şi să încerce botox chiar de la 23 de ani. „Nu am vrut să mă gândesc la operaţii. O să le încerc mai târziu, poate după ce nasc câţiva copii” a mărturisit ea.

Musicalul Mizerabilii unde joacă alături de Hugh Jackman şi Russell Crowe se va lansa în decembrie 2012. Până atunci, actriţa se transformă în Catwoman în blockbusterul regizat de Christopher Nolan – The Dark Knight Rises ultimul din seria Batman care se va lansa în luna iulie.

Sursa: http://procinema.ro/

 

alte Articole interesante