Angela Micușa: “Medicina este o artă, pe care nu oricine o poate practica!”

O doamnă care impune respect şi admiraţie în tot ceea ce face. Pentru ea medicina este o artă, un dar de la Dumnezeu, nu o simplă meserie. Se implică sufleteşte şi are un cuvânt cald pentru fiecare pacient care îi cere ajutorul. Este o fire romantică, în afara orelor de muncă şi devine pragmatică, când vine vorba despre boli şi pacienţi. Despre doamna Angela Micuşa – medic

separator
specialist kinetoterapeut, categoria I,  este vorba .

De ce aţi ales această meserie?

Din mai multe motive. Cred că moştenesc această dragoste faţă de medicină pentru că întreaga mea familie (bunica, mama, verişorii) practică medicina şi toată viaţa mea am fost înconjurată de medicamente, seringi şi pacienţi care aveau nevoie de ajutor. Apoi pentru că mă simt foarte bine când ajut oamenii.

Am fost o elevă foarte bună la şcoală şi aveam predilecţie pentru multe obiecte, dar am considerat că trebuie să fac ce este mai greu (medicina este o şcoală dificilă şi necesită mulţi ani de studiu). Astfel, pot să îmbin dragostea pentru oameni şi plăcerea de a practica o meserie care mă reprezintă.

De ce anume terapie manuală?

Nu m-am gândit în mod expres la specializare, decât după ce am început să lucrez la un centru de ortopedie, să cunosc mai bine tot ce ţine de coloană, vertebre, tendoane, muşchi, articulaţii, am văzut frumuseţea în faptul că printr-o manipulare reuşită, poţi face omul să meargă, exact ca în proverbul “I-a luat ca şi cu mâna”.

Ca să fii un asemenea medic, trebuie sa ai o condiţie fizică foarte bună, iar eu am jucat de mică volei, am fost o bună sportivă. Locuiam lângă şcoală şi aveam această nebunie în sânge – fuga după minge. Era unicul meu refugiu – voleiul.

Şi acum fac sport, pentru menţinerea sănătăţii corpului, ceea ce recomand şi altora – lucrul de rutină (mai ales de birou) te imobilizează, de aceea trebuie să faci sport ca să lucrezi asupra tuturor grupelor de muşchi.

Aţi urcat greu în carieră?

N-am întâmpinat greutăţi mari, deşi nu mi s-a dat nimic gratis, ceea ce sunt acum este datorită mie, muncii mele şi efortului depus.

Ca să reușești în aces domeniu, nu e suficient să ai doar cunoştinţe teoretice, trebuie să fii şi un bun practician, să ai un simţ deosebit – responsabilitatea este mare, o mişcare greşită poate avea consecințe grave asupra pacientului. În plus, trebuie să fii şi un bun psiholog, pentru că atunci când o persoană vine la tine cu o problemă legată de sănătatea fizică, poate fi afectată şi emoţional (chiar depresii), astfel trebuie să-i redai speranţa că problema se poate rezolva.

Pentru mine – de fiecare dată, când vine un pacient trist şi pleacă luminat la faţă – este o bucurie şi o mulţumire de sine.

Aţi avut eşecuri?

Eşecuri toată lumea are, sunt căi de ridicat şi de coborât. Am avut, evident,  de suferit din cauza invidiei, dar nu vreau să vorbesc despre asta, mi se pare meschin… De fiecare dată am găsit puterea de a trece peste greutăţi şi mulţumesc lui Dumnezeu că am o viaţă minunată.

A

ț

i avut pacienţi, pe care nu aţi putut sa-i trataţi?

Am încercat de fiecare dată să-mi ajut pacienţii cât de puţin sau măcar să le dau speranţă. Unele cazuri necesită o implicare chirurgicală sau din contra, am salvat oameni de la operaţie.

Ce vise aveţi neîmplinite?

Aşi vrea să am o casă spaţioasă, mobilată cu bun gust şi cu foarte multe flori. Al doilea vis este să am un centru medical, ca să mă pot manifesta din plin.

Cum se înţeleg soţii Micuşa, având meserii total diferite?

Soţul meu Vasile Micuşa este tenor la Opera Naţională, chiar dacă avem profesii diferite –  ambii suntem romantici, gândim la fel şi asta ne uneşte. Să fii alături de un artist nu este uşor, trebuie să respecţi un regim alimentar, un program mai deosebit de viață, însă pentru că avem multe lucruri în comun (arta, muzica, dragostea de tot ce e frumos) și ne iubim mult – formăm un cuplu integru.

Mie îmi place opera, sunt prezentă aproape la toate spectacolele soţului, fiind în același timp şi cel mai sincer critic. Cunosc textele pe de rost, ştiu fiecare notă, uneori cântăm împreună prin casă (am auz muzical şi îmi place să cânt). Soţul mi-a propus de câteva ori să las medicina şi să merg la conservator, dar nu cred că o sa fiu cea mai bună interpetă, de aceea am abandonat această idee. Ştiu însă, că medicina face parte din fiinţa mea și nu îmi imaginez să am altă meserie. De altfel, l-am învăţat pe solţul meu câteva proceduri de masaj, ca să beneficiez şi eu de plăcerea masajului.

Cum reuşiţi să fiţi o soţie, mamă şi un medic bun?

Reuşesc, pentru că în familia mea obligaţiile gospodăreşti nu sunt delimitate, găteşte cine are timp. Sunt căsătorită de 12 ani, pentru mine este o plăcere să fiu căsătorită, atunci când există dragoste reciprocă în familie, înţelegere, respect şi prietenie, rutina nu poate să intervină. Ţin mult la tot ce am, nu mi-am putut imagina altfel viaţa decât aşa.

Nu vă bate gândul sa plecaţi din ţară?

Nu, iubesc această ţară, chiar dacă nu este dezvotată economic şi este mult mai greu să te realizezi aici. Am călătorit mult, dar de fiecare dată când mă întorc acasă, simt un altfel de aer. Republica Moldova este o ţară frumoasă şi scumpă pentru mine, aici fiindu-mi alături toate persoanele  dragi sufletului meu.

Text: Snejana Țugui

 

alte Articole interesante