Angela Starinski: Să fii femeie cu epoleţi este un privilegiu!

Debordează de energie şi este atât de pozitivă, încât toți cei care o cunosc ar putea jura că nu are niciun fel de probleme, iar viața i-a dăruit doar experiențe frumoase. Comunicarea este arma pe care ea o mânuiește cel mai bine. Asta o ajută să aibă mereu în jurul ei doar oameni potriviți, dar și o propulsează cu succes în carieră. Chiar dacă a absolvit facultatea de jurnalism, a ajuns să poarte epoleții la care viseaza mii de bărbați și se descurcă cu succes în funcția de ofițer de presă al Centrului Național Anticorupție.

separator
Angela

  De ce ai ales să mergi la jurnalistică? La asta visai?

Nici în cel mai frumos sau, dimpotrivă, negru vis nu m-am văzut jurnalist. Mă vedeam, mai degrabă, actriţă sau o luptătoare aprigă pentru drepturile omului. Dar astea erau vise. După balul de absolvire, însă, mi-am zis că mă fac istoric. Când am ajuns la Universitate, acolo unde se depuneau documentele, probabil am greşit uşa şi am ajuns în sala unde se aplica pentru limbi străine, filologie şi jurnalism. Era un rând nebun la limbi străine. Niciodată nu mi-a plăcut să stau la coadă. M-am uitat la litere. Erau şi acolo multişori.  La jurnalism erau cei mai puţini. Am rămas acolo. Aşa a fost să fie şi nu am regretat o clipă că s-a întâmplat anume aşa.  Mama s-a bucurat, tata a început să plângă. Cineva i-a spus că jurnalistele au o reputaţie proastă, dar el plângea pentru că s-a gândit că Ţara mă va trimite în Cecenia să fac reportaje din inima războiului şi acolo mă vor ucide…

Care a fost cea mai mare dezamăgire când ai ajuns la facultate?


Probabil la prima sesiune. N-o să-ţi vină să crezi în ce a constat dezamăgirea mea. Am luat 6 la istorie. Am luat 6 la examenul de  istorie după trei de 10 la celelalte discipline din cadrul sesiunii. Eu, care, dacă mă trezeai noaptea, îţi povesteam despre toate reformele făcute de Ioan Cuza, cum s-au realizat cele trei Uniri, care au fost premisele Revoluţiei din 1821 sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, etc. A fost primul pumn în nas. Anume atunci am înţeles că viaţa te surprinde chiar şi atunci când eşti foarte sigură pe tine.

Angela 1

În ziua în care ai absolvit ce scop ţi-ai propus să realizezi?

Să devin jurnalist cu acte în regulă, să mă mărit şi să nasc un copil.  Să nu crezi că mi-am propus să iau premiul Pulitzer! Visele mari nu sunt pentru mine. Am speranţe pământeşti şi îmi trebuie foarte puţin pentru fericire. Toate s-au întâmplat destul de repede: am fost angajată oficial în calitate de reporter pe probleme sociale, m-am căsătorit şi, un an mai târziu, a apărut fiica mea.

Cum ai primit oferta să lucrezi la Ministerul de Interne? De ce ai acceptat?

Mi se înmuiau genunchii când vedeam oamenii în uniformă. Mi-am zis că trebuie să ajung acolo. Nu a fost uşor. Până a ajunge să porţi epoleţi, trebuie să treci câteva teste, între care unul psihologic şi o verificare minuţioasă a stării de sănătate. Le-am trecut pe toate. Mai mult, în serviciul de presă al Ministerului de Interne se eliberase vreo trei locuri şi m-am gândit că nu ar fi rău să ocup eu unul. Aşa a început dragostea mea pentru poliţie. E o onoare pentru mine să fiu ofiţer.

Angela 2

Cum ai evoluat în carieră?

Formidabil. Am fost inspector simplu, după care şef de secţie, apoi şef-adjunct al Serviciului de presă al MAI. După 5 ani, mi s-a făcut o ofertă pe care nu am putut s-o refuz. Am plâns mult după poliţie…

În anul 2008, am devenit purtător de cuvânt al directorului Centrului pentru combaterea crimelor economice şi corupţiei. De atunci, am avut trei şefi. Punând mâna pe inimă, recunosc: nu ştiu de unde a căzut pe capul meu atâta noroc! Pentru ei, rămân a fi un prieten devotat. Am avut norocul să întâlnesc oameni extraordinari. Chiar nu ştiu pentru ce i-am meritat, dar Dumnezeu ştie ce face.

Ce înseamnă să fii jurnalist cu epoleți?

Înseamnă să fii jurnalist cu epoleţi! Să fii curios, să afli multe, să deţii multă-multă, foarte multă informaţie, dar să ştii şi să taci. Să poţi să filtrezi datele care ţi-au devenit cunoscute încât să satisfaci pofta jurnaliştilor de informare şi, totodată, să nu încalci legile care restricţionează difuzarea anumitor date.

Dar femeie cu epoleți?

E un privilegiu. Sunt copleşită de atenţie, de respect, de sprijin. Într-un colectiv, format preponderent din bărbaţi, o doamnă se simte doamnă.

E altceva dacă vorbim despre responsabilităţi. Aici nimeni nu e favorizat. Dacă ai călcat pe bec, găseşte repede o uşă, dar înainte de asta nu uita să-ţi iei carnetul de muncă.

Cum este să lucrezi în structura de care se tem chiar și funcționarii de rang înalt?

Fiecare zi la birou o trăieşti ca pe ultima.

Cum ţi-ai cunoscut soţul?

În căminul ne.6, în anul 1995. Atunci l-am văzut pentru prima dată. Mă întrebi cum l-am cunoscut? Probabil că nici după 20 de ani nu-l cunosc foarte bine. Uneori mă surprinde. De foarte multe ori plăcut. Chiar şi atunci când s-a bucurat că va fi tată de fată. Chiar şi acum când vrea al treilea copil.

Angela 3

Cât de mult te-a inlfuențat el în carieră?

M-a sprijinit să merg înainte. Niciodată nu mi-a zis: stai acasă şi vezi-ţi de lungul nasului. Şi nu m-a calificat în felul „femeia trebuie să fie aşa: gravidă, desculţă şi la bucătărie”. M-a încurajat să pot face mai mult. A crezut în mine. Crede şi acum. Îmi mai zice uneori: „dacă nu erai deşteaptă nu mă însuram cu tine. Pentru că în familie unul trebuie să fie frumos şi unul deştept” . El cică e frumosul… Deşi eu ştiu că e un specialist bun. Foarte bun!

Cât de greu este când ambii soți fac parte din organele de drept?

E greu. Şi aici am să pun punct.

Cat e de greu să ai o familie obișnuită atunci când ai asemenea meserie?

Cine spune că am o familie obişnuită? Când spun că am trecut peste multe împreună, să mă crezi pe cuvânt. Dacă cineva crede că o familie, formată din oameni cu epoleţi, este cumva privilegiată faţă de altele, atunci nu e cazul meu. Şi dacă noi, împreună cu soţul, suntem ofiţeri obişnuiţi cu disciplina, responsabilitatea şi subordonarea, copiii mei sunt opusul la toate acestea. Noi, însă, ne străduim să educăm unele dintre aceste calităţi pe care le considerăm utile pentru orice om. Disciplina şi responsabilitatea sunt foarte importante, în opinia noastră.

Ce relație ai cu copiii tăi? Ce reguli de aur ai pentru ei?

Sunt prietenii mei. Regulile de aur sunt regulile vieţii: să înveţi în fiecare zi, să fii tolerant cu cei din jur, să faci mâine mai mult decât azi, să te odihneşti, să admiri frumosul, să-i mulţumeşti lui Dumnezeu că eşti printre copiii cu mamă şi tată, sănătoşi, cu acoperiş deasupra capului, să fii respectuos şi sincer cu propria conştiinţă.

copiii

Ce vă place să faceți în afara lucrului?

Cam tot ceea ce face toată lumea. Comunicăm, ne certăm, ne împăcăm, mergem la film, la bunei, la odihnă, facem planuri… Visăm…

Angela 4

De ce pentru o perioadă scurtă ai decis să revii în jurnalistică?

Pentru că a trebuit să o fac şi pe asta. Am făcut presă scrisă, radio, dar nu şi televiziune. Prietenii mi-au oferit această şansă pentru care le mulţumesc. Am revenit, însă, acasă.

De ce majoritatea structurilor de forță au ca ofițeri de presă doamne?

Hai să ne lăudăm un pic! Pentru că suntem cele mai bune!

loading...
alte Articole interesante