Iată ce calități te vor face remarcată la locul de muncă

Încrederea, ajutorul acordat în rezolvarea unor probleme, perseverența sunt doar câteva dintre calități care ne ajută să fim remaracți în fața colegilor și șefilor la locul de muncă. Dar haideți să le deslușim pe fiecare în parte și să ne ascundem într-o monotonie, fără să acordăm acestora atenție care ne pot duce către o eventuală promovare.

separator
Încrederea
Poate fi destul de frustrant ca cineva să promită că-și va îndeplini sarcinile, ca mai apoi să le abandoneze în favoarea altora. Deși ne gândim că obligațiile sunt respectate în totalitate la locul de muncă, acest lucru nu se întâmplă întocmai. De aceea, colegii și superiorii tăi vor aprecia un om care îndeplinește ceea ce i se cere. A fi disponibil atunci când ceilalți au nevoie nu este cea mai grea cerință de îndeplinit, dar pe cât de simplă pare, odată respectată, îți va aduce mai multă atenție pozitivă la serviciu.

Ajutorul

Un anumit procent de competitivitate profesională este necesar în carieră, dar atunci când ajuți un coleg fără să ți se ceară neapărat acest lucru, gestul tău nu va fi uitat. Întreabă-ți un coleg dacă îl poți ajuta în vreun fel, pentru a-i ușura treaba. Demonstrând că ești concentrată pe binele echipei și al companiei, și nu doar pe îndeplinirea propriilor atribuții, îi vei impresiona pe cei din jur.

Perseverența

Este foarte simplu să renunți. Chiar și rușinea sau vinovăția pe care le simți după un eșec sunt mult mai constructive decât abandonarea rezolvării unei probleme. De aceea, perseverența este o calitate atât de căutată de către angajatori. Liderii vor să construiască o echipă formată din oameni capabili să se adapteze și să găsească potențiale soluții, în locul celor care se retrag din momentul în care trebuie rezolvată o situație. Când simți că te-ai blocat, încearcă să reziști. Fiind acea persoană care nu a renunțat în a căuta soluții te va ajuta să câștigi aprecierea celor din jur.

Inițiativa

Dacă îți dorești să fii observată, va trebuie să depășești așteptările tuturor. Inițiativa se poate referi la decizia de a conduce un proiect pe care nimeni nu dorește să-l preia. Poate însemna să pui întrebari atunci când ți se aduce critică constructivă, pentru a demonstra că ești dedicată propriului progres. Persoanele care se fac remarcate la locul de muncă sunt cele care nu sunt mulțumite de status-ul lor prezent. Sunt cele care sunt preocupate de ascensiunea constantă, învățarea cât mai multor lucruri și îmbunătățirea competențelor.

Bunătate

Chiar dacă îți iubești locul de muncă, câteodată poate fi destul de greu să ții piept provocărilor apărute. Ne confruntăm cu termene limită de predare, conflicte și mult stres. Aceste lucruri ne pot pune piedici, însă un aspect foarte important este să ne menținem calmul. Nu te gândi că bunătatea include gesturi colosale, chiar și atunci când acorzi atenție unei probleme cu care se confruntă cel de lângă tine sau îl ajuți cu un sfat, îi vei face, cu siguranță, ziua mai bună.

Entuziasm

Entuziasmul pe care îl arăți în fiecare zi nu va trece neobservat. Nu ai prefera să fii acea persoană care intră în birou, chiar și într-o luni dimineața, cu zâmbetul pe buze? Astfel, îi vei putea binedispune chiar și pe cei care se recuperează mai greu după activitățile din weekend. Poate fi destul de dificil să te faci remarcată la locul de muncă, mai ales atunci când majoritatea colegilor tăi au cam aceeași calificare. Fii pozitivă și sigură în forțele proprii!

#usideschise Radmila Popovici: discriminare în domeniu, relația cu tata și drumul către a scrie

O discuție despre tinerețe fără bătrânețe cu o poetă autentică din Moldova. Radmila Popovici ne împărtășește secretele ei de a fi creativă și cel mai important, ne învață cum să ne împrietenim cu scrisul. Ne-am obișnuit să vânăm perfecțiunea și să ignorăm umanul. Trăim viața la repezeală fără a ne opri la prezent. Nu discutăm despre subiectele tabu, cum ar fi rolul adevărat al femeii în societate, și lăsăm feminismul să preia locul feminității. Astăzi la #usideschise, cu Aura, lăsăm viața să curgă natural la Complexul Turistic Costești.

#mamasita: Lilia Dediu – “Am mers la maternitate crezând că o să-mi țin puiul în brațe, dar…!”

Lilia Dediu, femeia care a reușit să-și regăsescă echilibrul după pierderea unui copil. Nu a fost un drum ușor, a avut nevoie de mult timp, susținere și grijă din partea oamenilor dragi pentru a nu se izola cu totul. O mamă pentru care familia este totul, îi pune mereu pe prim plan și se străduie să fie prezentă mereu când este nevoie de ea.

Azi la #mamasita cu Olesea Svecla avem o femeie fenomenală!

Visezi la o vacanță de vis cu un buget optim? Atunci acest articol este pentru tine

Atunci când planifici o călătorie ai o sumedenie de întrebări legate de destinație, hotel, deservire, atracții turistice, siguranță, confort etc. De aceea, îți recomandăm să optezi pentru o agenție de turism care îți poate răspunde la toate întrebările și poate să-ți organizeze vacanța de vis cu un buget optim.

Excellence Travel Concierge are peste 16 ani de experiență în turism, iar  punctele forte sunt atitudinea față de clienți, calitatea serviciilor și responsabilitatea asumată pentru fiecare client care apelează la serviciile agenției, menținând, în același timp, prețurile accesibile.

Suntem obișnuiți cu agențiile turistice care vând în masă: spui ce buget ai, când și unde vrei să pleci și primești lista de hoteluri care se încadrează în buget stabilit. Companiile turistice de tip concierge, precum Excellence Travel Concierge, sunt un concept relativ nou și diferă de cel tradițional.

Probabil vă întrebați cum își planifică vacanța călătorii gurmanzi? Răspunsul e simplu, ei apelează la serviciile unui travel concierge, care va organiza în detalii călătoria lor.

Olga Plis este un Elite Travel Conciere și proprietara agenției de turism Excellence Travel din Republica Moldova. În cei peste 16 ani de experiență în turism, Olga a reușit să viziteze peste 40 de țări. Peste 80% dintre clienții agenției sunt cei care apelează repetat la serviciile de travel concierge. În drumul profesional, Olga a activat în diverse agenții cu renume din țară. Călătoriile sunt pasiunea ei, iar munca asiduă pentru organizarea vacanțelor la nivel superlativ, au avansat-o treptat de la poziția de manager în turism la Director General. Ulterior, Olga Plis a reușit să înființeze o agenție de turism care oferă consiliere în turism și organizează vacanțe exclusive.

”Dorințele clienților pot varia de la cerințe standarde, la extravagante, tururi personalizate și experiențe care se considerau imposibile în trecut. Din acest motiv, în companie lucrează doar persoane cu experiență, care au autoritate în domeniul managementului și turismului. Pentru managerii Excellence Travel nu există vacanță prea complicată sau imposibil de realizat.”, a menționat Olga Plis.

Excellence Travel Concierge prestează o gamă largă de servicii. Vă prezentăm doar câteva:

✔️bilete avia
✔️business deplasări
✔️servicii individuale
✔️servicii turistice
✔️cazare
✔️organizarea evenimentelor
✔️organizarea tururilor de Relax & Spa
✔️turism balnear

”Noi promovăm serviciile de calitate și înțelegem importanța relaxării în timpul vacanțelor. Locațiile și activitățile recomandate de noi sunt cele mai bune de pe piață și corespund valorilor agenției noastre. Noi apreciem și promovăm restaurantele, hotelurile și atracțiile turistice care și-au demonstrat valoare și unicitatea în timp.

Serviciile noastre de concierge sunt asigurate de o echipă de profesioniști care vor putea îndeplini orice dorință, indiferent de cât de neobișnuită este. Activăm 24/7 și suntem gata mereu să vă ascultăm, să oferim consiliere și să acționăm.”, a mai adăugat Olga Plis.

În mai puțin de o lună copii vor avea vacanța de Paște. Temperaturile blânde din acea perioadă vă oferă posibilitatea să alegeți între mai multe destinații, Turcia, Egipt, Dubai sau Europa cu zbor direct din Chișinău.

Fiecare destinație are farmecul său și e greu să alegi doar una. Am pregătit câteva caracteristici de care să ții cont când decizi unde să petreci vacanța de Paște împreună cu cei dragi.

EGIPT – a devenit o destinație actuală pe tot parcursul anului. Marea azurie, recife de corali, scufundările, excursiile istorice și prețurile atractive aduc turiștii de pretutindeni.

TURCIA – nu e doar despre plaje magnifice scăldate de 4 mări. E și despre Pamukkale, Cappadocia, temple antice, legende mitologice și shopping reușit.

DUBAI – este un must have pentru cei care apreciază cultura arabă, confortul, luxul și extravaganța. Unul dintre cele mai bogate orașe din lume, te cucerește prin arhitectura, zgârie norii din cartea recordurilor și diversitate oamenilor care-l vizitează.

EUROPA – Italia, Franța, Spania și Portugalia pot fi explorate la infinit și tot nu vei reuși să vă bucurați de tot ce oferă aceste țări.

Pentru mai multe detalii, puteți apela la numărul de telefon: 069702611, lăsa un mesaj pe pagina de Facebook/Instagram : @excellence_travel_moldova sau ne puteți vizita pe adresa str. V.Alecsandri 105, or. Chișinău

Ce job ţi se potriveşte în funcţie de zodie
Articolul anterior
Un bărbat de 43 de ani a fost internat în spital cu rujeolă
Articolul următor