Este o doamnă tonică, elegantă, optimistă, cu ochii strălucitori şi energici.
După o carieră fructuoasă de mai bine de zece ani în calitate de profesoară de istorie la Liceul «Gheorghe Asachi» din Chişinău, Lucia Argint-Căldare a fost desemnată anul acesta Pedagogul Anului şi a luat premiul întâi al concursului omonim.
Profesionist îndrăgostit de meserie, doctor în ştiinţe istorice, o mamă modernă şi o soţie atentă, Lucia Argint-Căldare ne dezvăluie micile ei trucuri pentru a avea un cotidian armonios şi viaţă împlinită la feminin.
Istoria este cea care…
Oferă zilnic fiecărei noi generații lecții înțelepte așa încât cei ce țin seama de experiența trecutului sunt în stare să prevină sau să evite anumite situații similare actuale…
A preda înseamnă…
A avea posibilitatea de a-mi revedea elevii, de care de obicei, mă atașez foarte mult, e o responsabilitate zilnică, deoarece antrenat în procesul predării trebuie să-ți controlezi emoțiile, trăirile, să cântărești cuvintele și să-ți verifici competențele.
Procesul se aseamănă puțin cu un examen cotidian sau cu ceea ce face un actor singur în scenă, fără efecte speciale de lumină sau fon muzical, care pe lângă textul cunoscut, trebuie să și improvizeze din mers, în așa mod, încât să țină în suspans un public foarte divers și adesea nepregătit…
Nu e de mirare că după ore te simți ca un actor în culise, fără energie, dar satisfăcut de ceea ce ai putut dărui.
Titlul de Pedagog al Anului mă face să mă simt…
Puțin încordată la conștientizarea efectelor ce poate produce un aşa fel de titlu. E ca și o medalie olimpică muncită ani în şir şi care are şi un revers.
Pe de o parte îți ”deschide niște uși”, adică noi posibilități și îți sugerează o mai mare încredere în forțele proprii, reversul însă, este mai puțin plăcut.
Succesul, de obicei, nu este pe placul tuturora. Curiozitatea nesănătoasă, banala invidie sau provocările răutăcioase, umbresc uneori bucuria realizărilor.
Ceea ce ai obținut cu forțele proprii, fără pile și șpagă (cum deseori se crede), fiind ajutată doar de elevi și câțiva colegi.
În această situație se pot testa ușor calitățile de omenie și reciprocitatea în relații de prietenie…
Titlul poate deveni o povară în momentul în care societatea așteaptă să fii mereu competitiv, ignorând deliberat faptul că cel din fața lor este și el un om obișnuit, cu problemele și neplăcerile sale.
Și important e nu atât să deții (ajungi), ci să te menții…
Cărările nu există…
Ca şi în poezia lui Antonio Machado ”Călătorul” :
” … nu există drum, drumul se face mergând,
Mergând doar croieşti cărare, iar de te uiţi înapoi,
vezi poteca ce nicicând n-ai s-o mai străbaţi, mergând…”.
Semnificația e simplă – suntem ursitorii propriului nostru destin, rezultatele vieții adesea depind de acele fapte și opțiuni pe care le facem/alegem singuri.
Experiența ca și realizările se obțin cu timpul. Nimeni nu-ți poate sugera modelul perfect al succesului personal.
Important e să ținem cont unde pot duce și la ce duc uneori ”cărările”nebănuite.
Cei dragi…
De obicei suferă cel mai mult. Ceea ce nu-ți permiți cu cei străini, ți-o permiți cu cei dragi, crezi că ei iți vor da crezare și speri că vei fi iertată necondiționat, vei fi înțeleasă și acceptată, lucru care de fapt nu este corect… Așa, cei dragi sunt de obicei martorii crizelor mele de nervi, sunt victimele lipsei mele cronice de timp, nu am adesea timp pentru ei, timp pentru ai asculta, ai mângâia.
Căci unde dragoste nu e…
Nu voi repeta versul cântecului, dar fără dragoste la sigur nu poți crea, nu ”clădești” nimic productiv. Ai nevoie de acest sentiment nu doar pentru confortul tău sufletesc, a întemeia o căsnicie reușită sau pentru a crește un copil, trebuie să iubești și ceea ce faci, meseria aleasă.
Dacă investeşti prea mult în carieră – are de suferit familia, iar dacă consacri toată energia organizării vieţii de familie, nu-ți ajunge putere pentru a participa la diversele proiecte propuse.
Partenerul de viaţă….
L-am ales acum câtva timp… nu după buzunar, fizic, proveniență socială sau perspectivă de carieră. Bunica îmi sugera să aleg ”după petic și cârpeală”, adică să-mi aleg o persoană care mi se potrivește.
Am decis că e jumătatea mea când am simțit că e omul cu care am foarte multe în comun, care mă înțelege și mă acceptă așa cum sunt.
Avem mai mult de 10 ani la activ, dar chiar și acum ne place să rămânem în doi, fie mergem la teatru, fie să rămânem acasă să gătim împreună. Nu ne plictisim şi adesea nu avem nevoie de companie străină. Cred că acest fapt ar putea servi drept un indicator al unei relații conjugale echilibrate și stabile.
Femeile trebuie să facă carieră ….
De dragul urmaşilor lor, pentru un viitor personal mai bun sau pentru autodezvoltare și autoafirmare.
Reuşita în carieră este un fel de «diplomă de merit »pe care ţi-o decernează cei care lucrează în acelasi domeniu cu tine și pe care ai reușit să-i convingi că ești cu adevărat bună în ceea ce faci.
Dar nu le este dat tuturor femeilor să realizeze o carieră strălucită. Trăim încă într-o societate influențată de tradiții patriarhale, de mentalitate etc.
Este cea mai grea alegere pe care trebuie să o facă o femeie pentru ca ea se face la o vârstă fragedă, când nu ai toate datele problemei referitoare la viitorul tău, dar trebuie să le presupui, să le anticipezi.
Viitorul tinerilor de azi
Depinde mult de ceea ce le oferă societatea actuală la moment. Copiii și tinerii sunt în mare măsură expuși la probleme, nevoi şi provocări noi în creştere, comparativ cu generaţiile anterioare.
Ei au înlocuit comunicarea personală cu una virtuală, nu petrec suficient timp cu părinții, mulți își manifestă fățiș tendințele agresive, nu mai consideră necesară realizarea profesională și materială prin învățare și muncă, sunt dominați de dorințe materiale.
Dezamăgiți de oportunitățile ce li se oferă, după finisarea studiilor, mulți tineri aleg să plece la studii peste hotare, pentru a nu se mai întoarce acasă…
Mi-aş sfătui copilul să…
Ce nu mi-aș sfătui copilul, decizia oricum îi va aparține. Sper că sfaturile mele îi vor prinde bine, nu vor avea valoarea necesară în cazul când eu singură nu-i voi putea oferi un model corect. Imi doresc cel mai mult să crească un OM bun și realizat.
În viitor ….
În această epocă agitată, îmi este greu să-mi fac planuri de perspectivă pentru viitor. Încerc să mă bucur de orice zi pe care o trăiesc frumos și productiv.
Rămân însă o fidelă optimistă. Forța binelui în toate timpurile a fost cea care a cîștigat în final, în orice caz, toate basmele copilăriei se termină cu bine, din care motiv VREAU să CRED !
Text: Dana Virschi
