Țara în care medicii sunt sancționați dacă lasă pacienții să aștepte ore întregi pe holuri

Doctorii, asistentele și spitalele care nu respectă regulile și protocoalele în sănătate vor plăti amenzi duble față de cele de până acum, a hotărât Guvernul României.

separator
Personalul medical care îi lasă pe pacienții cu probleme medicale urgente să aștepte ore în șir pe holurile spitalelor va fi sancționat cu până la 3.000 de lei ro, iar spitalul, cu 30.000 de lei ro.

În funcţie de urgenţă, pacientul poate fi preluat imediat de personalul medical sau poate aştepta până la patru ore, dar triajul ar trebui să dureze doar câteva minute.

Sunt în vigoare cinci coduri de urgenţă, cu timpi maximi de aşteptare. Cele mai grave situaţii sunt urgențele de cod roşu, când e nevoie de intervenţie imediată, iar pentru cele critice, timpul de aşteptare poate fi şi de până la 15 minute. Cel mai mult au de aşteptat pacienţii pentru care e nevoie doar de un consult, deci nu sunt urgențe.

Personalul medical care lasă pacienţii veniţi la Urgenţe să aştepte mai mult de patru ore, adică peste limita prevăzută de regulament, ar putea fi sancţionați mai dur. Aceste amenzi existau şi până acum, dar erau de două ori mai mici.

Cei care nu sunt mulţumiţi de cât aşteaptă până îi vede un medic la urgenţe pot face reclamaţie la Direcţia de Sănătate Publică, iar inspectorii vor analiza cazul.

sursa

alte Articole interesante