Târgul de Post „Vegan Show” a adunat sute de vizitatori

„Activ, eco, sănătos” – cu acest slogan, s-a desfășurat cea de-a III-a ediție a Târgului de Post „Vegan Show”. Sute de moldoveni au ales să petreacă ultima duminică din martie la Centrul Expozițional „Moldexpo”, în compania mai multor specialiști în nutriție și mod de viață sănătos.

separator

3_8

Evenimentul a pus accent pe stilul sănătos de viață, produsele eco, vegane și de post. Mai mult, pentru că are drept scop promovarea nu doar a alimentației sănătoase ci, în întregime, a modul de viață sănătos, pe lângă bucatele vegane, vizitatorii au putut să danseze în compania antrenoarelor Zumba, iar pentru copii a fost amenajat un teren de joacă. Aici micuții au desenat, s-au jucat și au fost pictați pe față. Mai mult, picii și-au pus creativitatea la încercare și au creat imagini din legume. După, capodopera a fost acoperita cu pelicula alimentară și dată copiilor să o mănânce acasă.

1_8

Tamara Șchiopu, nutriționist, organizatoarea evenimentului: „În acest an am optat pentru o sală mai încăpătoare, astfel încât să poată veni cât mai multă lume, să afle din prima sursă despre produsele sănătoase, care ar fi bine să fie consumate zilnic. În cadrul masterclass-ului, astăzi am împărtășit celor prezenți o rețetă sănătoasă, fără gluten. O salată din produse ce conțin toate elementele nutritive necesare pentru o bună funcționare a organismului.”

12_2

„Sustinem evenimentele ce promoveaza modul ssanatos de viata. Tinem sa dezvoltam la oameni cultura gastronomica. Este pentru al doilea an consecutiv in care impreuna cu Tamara Schiopu, in cadrul Targului organizam asemenea teatru gastronomic. Este atat distractiv, cat si informativ caci, de altfel, cei prezenti la masterclass au posibilitatea sa si guste din cele pregatite de specialisti: nutritionisti, bucatari”, a afirmat pentru Eumama Olga Padalco, organizator, reprezentantul revistei „Просто & Вкусно”. A avut loc și o tribună a sănătății cu ateliere de informație pe teme de nutriție și sănătate, precum și o tombolă, ”Coșul de Post”.

6_6

Oamenii au rămas impresionați de cele văzute, astfel că impresiile nu s-au lăsat așteptate. „Pentru prima dată am văzut secară, fasole încolțită. E atât de interesant. Vrem să trecem la un mod de viață sănătos, de aceea am venit să aflăm de la specialiști despre modul în care putem consuma diverse produse vegane.” „Am venit să ne distram, să dansăm, să mâncăm gustos și sănătos. Petrecem timpul util, plăcut și interesant.”

5_6

Ediția din acest an a târgului a susținut două cauze de caritate: „Învingem Fibroza Chistică în Moldova” și Centrul Phoenix pentru copii cu dizabilități de la Râșcani.

alte Articole interesante