Tichetele de masă vor fi anulate

Într-o conferință de presă, ministra Finanțelor, Natalia Gavriliță, a informat despre acțiunile ce vor fi întreprinse de stat pentru a acoperi „cheltuielile neplanificate pentru legea salarizării”. Astfel, printre acestea se numără și anularea tichetelor de masă, anunță zugo.md.

separator
Ministrul a precizat că aceste măsuri sunt menite pentru a rectifica bugetul de stat și cheltuielile neplanificate cauzate de legea salarizării, ce ar fi fost „adoptată în grabă” anul trecut. O altă acțiune, așadar, este anularea cotei de 10% la TVA pentru sectorul HoReCa (hotele, restaurante, cafenele), care va achita din nou 20% TVA.

„De când sunt la Ministerul Finanţelor, de şase săptămâni, am avut o misiune dificilă pentru a rectifica bugetul şi a asigura plăţile pe toate componentele bugetului şi să găsim resurse pentru a putea menţine cheltuielile prioritare sociale. Legea salarizării a fost adoptată fără a avea date exacte referitor la angajaţii din sectorul bugetar. Acum suntem în situaţia în care în baza executării bugetului putem estima că legea salarizării ne va costa cu peste 1 miliard de lei mai mult decât a fost planificată”, a susținut ministra.

Cu toate acestea, Gavriliță a menționat că nu se va merge la majorarea cotei de 12% pentru impozitul pe venit al persoanelor fizice şi juridice. Alte măsuri anunțate de Guvern sunt: anularea scutirilor la jocurile de noroc, anularea scutirilor pentru parteneriatele public-private, majorarea accizelor la produsul de tutun tăiat fin etc. Ministrul a mai specificat că cei care au 20.000 de lei lunar nu vor mai avea scutire personală.

alte Articole interesante