Tot mai multe gravide din Moldova consumă alcool. Copiii se nasc prematur sau cu diverse malformații

Moldova este fruntașă la consumul de alcool, din păcate acesta este folosit și de către femeile însărcinate și viitoarele mame, așa arată datele statistice. Naștere prematură, avort spontan, o dezvoltare anormală a fătului, deces antenatal sau oprirea în evoluție a sarcinii sunt doar câteva dintre consecințele nefaste ale consumului de alcool în timpul sarcinii, potrivit specialiștilor.

separator

„Astăzi tot mai multe femei însărcinate consumă alcool, iar consecințele le suportă, de obicei, copiii care se nasc cu diverse malformații. Dacă vrem să creștem o generație sănătoasă, trebuie în comun cu toată societatea să informăm tinerele mame la ce riscuri se expun când consumă băuturi alcoolice”, susține directorul Spitalului Clinic Municipal nr.1, Iurie Dondiuc, în cadrul celei de-a treia ediții a campaniei sociale „Too Young To Drink”- „Sunt prea mic ca să beau”, transmite e-sanatate.md.

„Dacă gravida timp de nouă luni de zile respectă regimul alimentar, evită tutunul și alcoolul, atunci ea cu siguranță va naște un bebeluș sănătos”, susține și Mihai Moldovanu, Șeful Direcției Sănătate din cadrul Consiliului Municipal Chișinău.

Responsabilul a mai menționat că pe an ce trece în Moldova crește incidența consumului de alcool.

Specialiștii din domeniul ginecologiei și obstetricii au ținut să atenționeze mamele că este periculos să consumi alcool în timpul sarcinii, deoarece duce inevitabil la apariția Sindromului Alcoolic Fetal(SAF).

Sindromul Alcoolic Fetal este o tulburare gravă de dezvoltare provocată de consumul de alcool de către mamă în perioada intrauterină. Acesta se manifestă prin întârzieri de dezvoltare, atât în perioada prenatală, cât și postnatală, tulburări ale sistemului nervos central și malformații sau trăsături anormale cranio-faciale, dar afectează și alte organe și sisteme.

Cercetările arată că și o cantitate neînsemnată de alcool consumată în timpul sarcinii, afectează capacitatea mentală a copilului. Din păcate, în Moldova nu există o statistică privind incidența consumului de alcool în rândul femeilor însărcinate. Cu toate acestea medicii spun că există destule cazuri când femeile însărcinate consumă alcool, dar nu recunosc asta.

„Sarcina și alcoolul sunt incompatibile, de aceea este strict interzis consumul de alcool în timpul sarcinii indiferent de proveniență. În Republica Moldova nu avem o statistică privind consumul de alcool în rândul gravidelor și nici nu avem specialiști care să se ocupe de aceasta. În Europa se realizează astfel de statistici, mai ales, în cazul dezvoltării Sindromului Alcoolic Fetal. De exemplu, în Franța și Italia 2-4 copii dintr-o mie se nasc cu acest sindrom, iar în SUA – doi copii dintr-o mie. Femeile însărcinate, de obicei, ascund acest fapt, pentru că este ceva intim. În timpul sarcinii este permis o ceșcuță de cafea, dar nicidecum alcool”, spune Alina Bejan, vicedirector pe probleme obstetricale, medic obstetrician-ginecolog.

Potrivit staticilor anul trecut în Moldova s-au născut 40.506 copiii, iar 5,4 la sută dintre aceștia au fost născuți prematur cu 0,4% mai mult decât în anul 2015.

alte Articole interesante