Se discută de multă vreme dacă există cu adevărat o criză a bărbaților care se apropie de vârsta de 40 de ani – așa numita middle age crises (criza vârstei de mijloc). După mulți specialiști fiecare vârstă are câte o „criză” – 20, 30, 40, 50, fiind în relație mai degrabă cu o anume etapă de viață, care vine „la pachet” cu niște situații caracteristice. După alți specialiști acestea nu pot fi numite crize căci trecerea dintr-o etapă de viață în alta înseamnă provocări, dificultăți și deci eforturi necesare pentru dezvoltare, altfel etapa nu este depășită.
Valentin Pescaru,
psiholog, psihoterapeut, sexolog
Încercând să abordăm subiectul echidistant nu putem însă să nu prezentăm câteva aspecte specifice ale vârstei de +/- 40 de ani:
a) Reprezintă aproximativ jumătatea vieții unui bărbat, ceea ce înseamnă că toate deciziile majore de până acum ar fi trebuit să fie convergente într-un punct care ar fi foarte aproape de țelurile de viață ale unui bărbat:
– să fi încheiat formarea educațională și să fie pe o traiectorie profesională stabilă și avansată, adică să știe deja ce profesie dorește în viață și să fi făcut deja pași importanți în direcția respectivă;
– dacă punctul anterior a fost îndeplinit „cu succes”, să aibă o situație materială stabilă/în îmbunătățire (o mașină achiziționată, o casă la care plătește chirie sau rate etc.);
– să fie într-o relație stabilă cu perspectivă de căsătorie sau căsătorit deja, cu eventual un copil;
– să-și fi împlinit destul de multe din „nebuniile tinereții” (din toate punctele de vedere!!!) astfel încât să nu aibă prea multe frustrări de genul „cum ar fi fost dacă…”
b) Tocmai din motivele arătate mai sus apare o analiză/evaluare a vieții de până acum și apar și nemulțumirile (dacă este cazul) de rigoare – dorințe, țeluri neatinse și care mai mult se îndepărtează decât se apropie (mai ales dacă bărbatul se compară cu alții care „au avut noroc”, dacă răspunde la presiunile sociale legate de obligația bărbatului de a avea succes în viață, succes văzut tot mai mult prin prisma posesiunilor materiale etc.).
c) Cu cât bărbatul se consideră mai departe de stereotipurile și de modelele sociale apare ideea ratării, a faptului că este „prea târziu” că nu mai poate face nimic etc. și poate apare o tristețe ce poate conduce la apariția unei stări depresive, cu un maxim către vârsta de 50 de ani.
d) Pentru bărbații care au început viața „în forță”, sărind peste etapele firești, respectiv au deja o familie întemeiată, cu copii mari (18-20 ani), apare o situație paradoxală, ca și cum s-ar întoarce în timp, înaintea/în momentul căsătoriei: se simt eliberați de niște responsabilități apărute prea devreme, înainte să-și consume „nebuniile tinereții” (de care vorbeam mai sus) și apare dorința trăirii a ceea ce nu au trăit la timpul potrivit – își schimbă modul de viață, de comportament, ca și cum ar fi tineri, încep să frecventeze cluburile, sunt atrași de femei mai tinere, toate acestea ducând, desigur, la conflicte cu soția și, deseori, la divorțuri. Probabil nu întâmplător în jurul vârstei de 40 de ani se află un vârf al ratei divorțurilor.
e) La mulți bărbați apare o creștere (aparent inexplicabilă) a nivelului de testosteron. O explicație există și ea rezidă în faptul că, cu cât bărbații aceștia se consideră mai împliniți (au o situație materială, profesională, socială bună), mai fericiți, cu atât ei se simt „mai bărbați”, mai siguri pe ei, și se vor comporta ca atare. Este motivul pentru care se consideră că bărbatul de 40 de ani este „în floarea vârstei” sau la maximum de funcționare. Nivelul acesta de energie duce implicit la o creștere a dorinței sexuale, a dorinței de a experimenta lucruri noi, iar dacă aceasta nu este „împărtășită” de parteneră, pot apare conflicte și ieșiri „în decor” – a se citi „cu alte femei”.
f) Sunt destui bărbați de 40 de ani care, mulțumiți de cele realizate până acum își permit să se relaxeze, să încerce activități noi, lucruri noi, să călătorească mai mult, lucruri care pot duce la tensiune în familie, căci încep să-și neglijeze obligațiile de familie.
g) Pe de altă parte, sunt mulți bărbați care abia acum descoperă plăcerea familiei, a timpului petrecut cu copii și cu soția, și încearcă să găsească noi activități în comun, organizează concedii, vacanțe etc. Este vârsta despre care mulți bărbați vorbesc cu o plăcere deosebită și pentru care înseamnă fericirea găsită.
h) Există bărbați care abia acum își descoperă adevărata vocație și, dacă până acum au făcut bani, o situație materială, o familie, de acum vor face ce le place, fapt ce reprezintă o adevărată sursă de energie, de relansare pentru ei, cu un potențial foarte mare de împlinire și succes personal.
i) Vârsta de 40 de ani este prilej de reflecție și din punct de vedere fiziologic – dacă bărbații și-au neglijat sănătatea, printr-un stil de viață nesănătos (fumat, consum de alcool, alimentație nepotrivită, lipsa de mișcare etc.) încep să resimtă acum efectele: obezitate, lipsa rezistenței la efort fizic, apariția/agravarea gastritei/ulcerului, scăderea dorinței sexuale/a performanțelor sexuale etc.
Iată câte întrebări și abordări (și sunt doar câteva dintre ele) aduce vârsta de 40 de ani. Răspunsurile sunt, desigur, extrem de diferite și complexe. Indiferent însă ce ne oferă statistica și datele ei reci, este bine să înțelegem că „nu vârsta trecută pe buletin contează” (cum spune o expresie din popor), ci vârsta din sufletul și spiritul fiecăruia. Pentru un bărbat contează mai puțin să se plângă și să fie „spectatorul” propriei vieți, înecându-și amarul în nefericire, deseori însoțită de alcool, ci mai degrabă să acționeze, și să fie „actorul” ei; să înțeleagă că în el stă forța de a-și clădi viața, așa cum și-o dorește. Mai mult decât atât, să fie parte dintr-o relație sau singur nu ar trebui să se anuleze pe sine, cum nu ar trebui să-și anuleze partenera, într-o relație de timpul „ori eu, ori ea, ori copii” – o situație imposibilă, în care doar unul, oricare ar fi el poate fi satisfăcut, mulțumit. Fiecare dintre cei parteneri/membrii familiei are nevoi, dorințe, trăiri, sentimente, vise, țeluri și ar fi important să încerce să și le satisfacă împreună, atât cât se poate, să fie împreună dar și separați, atunci când trebuie. Toate acestea oferă tot atâtea condiții pentru că, indiferent de vârstă cei doi și familia lor să fie fericiți, împliniți.
Criză sau nu, viața o facem așa cum o dorim; și, cum spune o minunată expresie: „stă în puterea noastră să ne făurim amintiri frumoase”.
