Jăka Banditu’: ”Când sunt Jăka, e ca și cum aș fi la o vizită la psiholog”!

Krishnamurti spunea că: „Nu este semn de sănătate să fii bine adaptat la o societate profund bolnavă.”. De la acest mottou am pornit atunci când am decis să-l intervievez pe vloggerul Jăka Banditu’. Spune că este un om obișnuit, însă postările sale îl diferențiază de majoritatea. Zeci de mii de internauţi îi urmăresc cu sufletul la gură fiecare postare. Blamat de unii, lăudat de alţii – „criminalul” audio-vizual- a reuşit să guste din succes, nu pentru că şi l-a dorit, ci pentru că spune ceea ce simte şi despre cine/ce simte şi o face public.

separator

13871696_1350053498342839_1847670357_n

 

  • unicamd unica.md Cine este Jăka Banditu’?

  • Jăka Banditu’Privește oricare dintre videoclipurile pe care le-am postat pe canalul meu de YouTube și-o să înțelegi cine e Jăka. E mai ușor cu el… Era mai greu, dacă mă întrebai de celelalte personalități ale lui Eugeniu.
  • unicamd unica.md Ce calități te descriu cel mai bine?

  • Jăka Banditu’ Perseverența, probabil. N-am avut niciodată încredere în „talentele” mele, am știut să insist.

13567505_1326269300721259_650247966270027802_n

  • unicamd unica.md Cum decurge o zi din viața ta?

  • Jăka Banditu’ Decurge destul de obișnuit, mă împart între familie și serviciu, mă epuizează problemele și somnul insuficient, dar tot timpul – mă bucur de viață… Și, spre deosebire de restul lumii, am micile mele escapade, în care mă transform în „criminalul” audio-vizual pe care-l cunosc toți.

  • unicamd unica.md Cum ai ajuns să fii un vlogger urmărit de mii de oameni? De unde a pornit totul?

  • Jăka Banditu’ Sinceritatea apropie oamenii între ei. Conexiunea se face la nivel mult mai profund, decât sutele de mii de vizualizări pe YouTube sau share-urile de pe Facebook; și tocmai de asta nu am insistat niciodată, ca lumea să-mi distribuie „momentele de sinceritate”, ci s-a întâmplat de la sine… mai mult sau mai puțin.
    A pornit de la dorința de a arăta lumii că se poate. Indiferent de dialect, statut social, naționalitate sau alți factori care ne influențează ca personalități – noi suntem unici în felul nostru și putem mult mai mult, decât ni se spune. Ceea ce învățăm în școli nu e nici pe departe ceea ce o să ne ajute în viață, din contra – uneori, ne „îngroapă” mai tare, pentru că nu învățăm nimic altceva, decât prejudecăți. Aici intervine Jăka Banditu’ și restul e istorie.

  • unicamd unica.md Cum crezi, cei pe care îi vorbești uneori, te urăsc sau te iubesc?

  • Jăka Banditu’ Nu vorbesc pe nimeni pentru că „a vorbi pe cineva” înseamnă să bârfești, să vorbești pe la spate. Eu nu fac asta. Dacă am ceva de spus despre cineva sau ceva – spun ceea ce simt și despre cine/ce simt și o fac FOARTE public. Asumându-mi riscul de a fi judecat sau criticat, la rândul meu și considerând asta o favoare, pe care ne-o face Universul, nouă – celor criticați și judecați (luați-o cum vreți, nu știu cum s-o explic altfel).
    Iar dragostea sau ura sunt doar consecințele existenței mele. Înseamnă că ceea ce fac – fac fie foarte bine pentru unii, fie foarte rău pentru alții. Și iarăși, faptul că ei mă văd, mă știu, mă urăsc sau mă iubesc, nu este decât o favoare pe care mi-o face Universul în schimbul nebuniei mele, pe care-o ofer necondiționat.

13450974_1317743308240525_4735105147126352497_n

  • unicamd unica.md Cine din rudele tale îți privesc postările?

  • Jăka Banditu’ Nu știu. Nu știu cât de mult îmi pasă. Nu știu dacă atunci când sunt Jăka am rude… Când sunt Jăka, e ca și cum aș fi la o vizită la psiholog. Nu știu câți dintre voi ați fost la un psiholog, dar nu cred că ați fi vrut ca rudele să fie cu voi în acel moment. Tot aia pot să îți răspund, dacă o să mă întrebi de câte ori îmi privesc videourile pe care le încarc pe Facebook sau YouTube – niciodată. Pentru că odată ce-am „dat afară” acele emoții, nu vreau să le mai simt/trăiesc din nou.

  • unicamd unica.md Când pleci într-o călătorie ai un buget limitat sau sky is the limit?

  • Jăka Banditu’ Limitele ni le setăm noi. La fel și distanța spre destinația viselor noastre… Hai s-o punem așa – uneori, cheltui mai mult pe niște lucruri aparent stupide, decât mi-ar permite limitele decenței… Totuși, în acele momente, încerc să nu fiu decent. Plăcerea asta de moment, ca un drog, senzația de vină, vine ca și sevrajul, negreșit.
    Iar motto’ul vieții mele e – „Limits Were Made To Be Broken!”.

  • unicamd unica.md Cum te vedeai de mic? Ți s-au îndeplinit visele?

  • Jăka Banditu’ M-am văzut în diferite ipostaze… așa e, când ești mic. Iar visele… da, mi s-au îndeplinit treptat. De ce zic treptat, pentru că, visele se schimbă, odată cu timpul… Vise încă mi se îndeplinesc. De exemplu, unele vise din copilărie, mi se îndeplinesc abia acum. Important e, să nu uiți că – niciodată nu e prea târziu!

13754193_1337644179583771_768091753315764974_n

  • unicamd unica.md Ce alte pasiuni mai ai?

  • Jăka Banditu’ Batman. Ceasurile. Bijuteriile. Ochelarii de soare. Vânătoarea de chestii inedite.


  • unicamd unica.md Ai găsit femeia visurilor sau urmează? Ce calități ar trebui să aibă ea?

  • Jăka Banditu’ Am găsit-o. E mai matură decât mine (nu ca vârstă) și asta e calitatea ei cea mai importantă. Ne echilibrăm. Maturitatea e calitatea pe care o căutam într-o femeie.

13494821_1321926944488828_5217496825562842499_n

  • unicamd unica.md Să trecem puțin la pagina ta de youtube. Când te-ai apucat să o realizezi, te gândeai că o să te facă atât de popular?

  • Jăka Banditu’ Nu mă gândeam la nimic, dacă m-aș fi gândit, aș fi fost cosmonaut deja.


  • unicamd unica.md Faci bani din pasiunea ta?

  • Jăka Banditu’ Banii și pasiunea nu merg mână-n mână. Totuși, pasiunile mele adiționale, îmi mai aduc și bani, uneori, pe lângă satisfacție.

  • unicamd unica.md Unde îl găsim acum pe Jăka Banditu’?

  • Jăka Banditu’ Dacă veniți în Las Vegas, vă spun eu cum să mă găsiți. Până atunci, cel mai ușor, mă găsiți pe Facebook sau YouTube. Încerc să răspund la toate mesajele și la unele dintre comentarii, dar nu promit. La fel e și cu sfaturile, dacă îmi ceri unul, s-ar putea să nu-ți răspund la mesaj, din simplu motiv că, nu vreau să-mi asum responsabilități; am îndeajuns.

https://www.youtube.com/watch?v=6TR_EStiuho

Ceai sau cafea … Cafea.

Apus sau răsărit … Ambele. Depinde de stare.

Cea mai bună calitate a ta… Autocritica.

Pentru a fi fericit, îți ajunge … Echilibrul.

Nu poţi nicidecum… Să tac sau să vorbesc, atunci când mi se spune.

Ultima dată, am plânsLa filmul „Interstellar”.

Cel mai tare cadou pe care mi l-a făcut soarta Ariana.

Astăzi este ,,Ziua internațională a soțului”. Un bun prilej să îi faceți o surpriză partenerului de viață

Ziua internațională a soțului se serbează în fiecare an pe 26 ianuarie. Este bun motiv pentru a vă sărbători partenerul de viață și a-i adresa cele mai frumoase gânduri pentru susținerea și dragostea ce o oferă familiei.

Cea mai arzătoare dorință a bărbatului, spune Radu F. Constantinescu, este să aibă parte de recunoaștere. Bărbatul își dorește să fie esențial, pentru o femeie, pentru familie.

Dacă este sau nu sărbătorită, rămâne la alegerea fiecăruia, dar este un bun prilej să îi faceți o surpriză partenerului de viață.

Puteți să-i oferiți un mic cadou, o îmbrățișare, să-i pregătiți un tort, să îi rezervați o masă pentru o ieșire cu prietenii. Orice ați alege, țineți minte să îi spuneți și „La mulți ani, soț drag!”.

17 reguli de viață ale faimosului John Rockefeller

Numele lui John Rockefeller (a.n. 1839 – a.m. 1937), cel mai bogat om din lume, filantrop și primul american care a avut mai mult de un miliard de dolari, încă mai este considerat un simbol al bogăției. Magnatul petrolului a făcut o imensă avere pornind de la zero și o parte din banii săi erau destinați actelor caritabile.

separator

Iată, mai jos, 17 reguli de viață ale faimosului John Rockefeller care i-au adus succesul:

1. Încearcă întotdeauna să transformi orice nenorocire într-o nouă oportunitate.

2. Nu te teme de cheltuielile mari, teme-te de câștigurile mici.

3. Cel care lucrează toată ziua nu are timp să câștige bani.

4. Bunăstarea ta depinde de hotărârile pe care le iei.

5. Dacă singurul tău obiectiv în viață este să fii bogat, nu-l vei atinge niciodată.

6. Prietenia bazată pe o afacere e mai bună decât afacerea bazată pe o prietenie.

7. Știți ce-mi place cel mai mult? Să-mi văd dividendele provenite din investiții.

8. Nu e suficient să procedezi corect, important este ca lumea să afle că procedezi corect.

9. E mai probabil să fie angajată o persoană plină de entuziasm decât una care le știe pe toate.

10. Se dovedește a fi un bun manageriat atunci când angajații obișnuiti fac munca celor superiori.

11. Cu perseverență, orice lucru, fie el corect sau incorect, bun sau rău, se poate realiza.

12. Nimeni nu știe ce se va întâmpla cu viața lui, totuși, întotdeauna trebuie sa știi că te-ai născut pentru ceva mai măreț.

13. Să nu-ți fie frică să renunți la ceva bun pentru ceva excelent.

14. Poți să dai socoteală pentru fiecare milion câștigat, dar nu și pentru primul.

15. Gâștigă-ți reputația și ea va lucra pentru tine.

16. Capacitatea de a negocia cu oamenii este asemănătoare cu aceea de a cumpăra un produs precum zahărul sau cafeaua. Și vor plăti pentru această capacitate mai mult decât pentru orice alt produs din lume.

17. Nu cred că există nicio altă calitate atât de esențială pentru succesul oricărei persoane, precum perseverența. Depășește tot, inclusiv și legile naturii.

sursa: www.eushtiu.com



Câteva curiozități despre viața lui Cristiano Ronaldo, pe care, cu siguranță, nu le știai

Cristiano Ronaldo este unul dintre cei mai cunoscuți jucători talentați din lumea fotbalului. Numele lui este cunoscut chiar și de cei care nu sunt interesați de sport. S-a născut în Funchal, principalul oraș și portul maritim al insulei portugheze Madeira. Anul acesta, pe 5 februarie, a împlinit vârsta de 35 de ani.

separator
Află câteva lucruri curioase despre faimosul fotbalist, nu numai ca sportiv cu renume, ci și ca personalitate.

1. Ronaldo datorează numelui său lui Reagan

Tatăl vedetei a fost un fan al lui Ronald Reagan, actor cunoscut pe acele timpuri, care mai târziu a devenit al 40-lea președinte al Statelor Unite. Mama a insistat pentru numele Cristiano, iar tatăl – pentru numele Ronaldo. În cele din urmă, au ajuns la un compromis. Ronaldo nu este numele său de familie. Numele complet al sportivului este Cristiano Ronaldo dos Santos Aveiro.

2. Ronaldo s-a născut și a crescut într-o familie simplă

Potrivit spuselor fotbalistului, el s-a născut și a crescut într-o familie simplă portugheză. Mama lui lucra bucătăreasă, iar tatăl său era grădinar. În familie, erau patru frați, care trăiau într-o odaie.

3. Prietenul său din copilărie i-a oferit șansa să ajungă la “Sporting”

Cristiano Ronaldo și prietenul său din copilărie Albert Fantrau jucau împreună pentru echipa “Nacional”. Oficialii clubului “Lisabona Sporting” trebuiau să îl aleagă pe unul din cei doi prieteni, pe cel care avea să marcheze cele mai multe goluri. În timpul jocului, primul gol a fost marcat de Cristiano, iar al doilea de Fantrau. Fantrau putea deveni autorul celui de-al treilea gol: a ieșit unu la unu cu portarul și a putut înscrie un gol în poarta goală, dar a ales să îi ofere șansa lui Ronaldo. Datorită acestui gest, Ronaldo a ajuns în „Sporting”.

Ronaldo l-a întrebat pe prietenul său ce l-a făcut să ia această decizie în favoarea sa, la care Fantaru a răspuns: „Ești mai bun decât mine”.

4. Ronaldo nu fumează, nu consumă alcool și nu are niciun tatuaj. De ce?

Fotbalistul cu renume a încetat să consume alcool după decesul tatălui, care a murit la 52 de ani din cauza alcoolismului. De asemenea, Cristiano nu fumează și nu are tatuaje pe corp. Ronaldo este donator de sânge și este imposibil să fii donator având tatuaje.5. Cristiano a fost supus unei operații la inimă

La vârsta de 15 ani s-a descoperit că Cristiano avea tahicardie, ceea ce îi amenința cariera în sport. Astfel, s-a luat decizia efectuării unei intervenții cu laser.

6. Sora lui Cristiano a devenit artistă și a luat pseudonimul Ronalda

Cristiano are un frate mai mare, Hugo, și două surori mai mari, Elma și Liliana. Cea din urmă e artistă și se mândrește cu fratele său, care a inspirat-o în alegerea numelui de scenă.

sursa foto: dailyactive.info



Şocant! O substanţă care distruge păduchii, folosită la fabricarea îngheţatei
Articolul anterior
Un model l-a făcut de rușine pe Messi: „E ca și cum ai face sex cu un mort!”
Articolul următor