Ce faci cu dorinţele şi fanteziile sexuale ale partenerului?

În cea mai mare parte a relaţiilor dintre o femeie şi un bărbat, viaţa sexuală joacă un rol foarte important, iar împlinirea din acest punct de vedere aduce fericire şi stabilitate în cuplu.

separator

Valentin Pescaru,
Psiholog, psihoterapeut, sexolog

Multe cupluri uită însă, că „bunăstarea” în relaţie nu este un dat (adică este de la sine înţeleasă) ci este urmarea unui efort continuu şi constant al ambilor parteneri. Mai mult decât atât un număr mare de cupluri nu înţeleg că viaţa sexuală nu poate fi considerată ca fiind separată de viaţa cuplului în general, că dificultăţile şi neânţelegerile din viaţa de zi cu zi vor afecta şi viaţa intimă (şi invers).

 

 

Cum funcţionează un cuplu?

Din toate studiile efectuate un lucru a reieşit clar: există nişte nevoi bazale în fiecare relaţie pe care o avem; cu cât aceste nevoi sunt satisfăcute într-o masură mai mare cu atât cuplul se declară mai mulţumit de relaţie.


Dintre aceste nevoi cele mai des menţionate sunt: siguranţa, stabilitatea, încrederea, respectul, iubirea (apreciere, valorizare). Pentru ca un cuplu să funcţioneze bine este important ca aceste nevoi sa fie reciproce, dar asta presupune că între membrii cuplului să existe un echilibru – adică toate cele arătate anterior să funcţioneze de ambele părţi. În momentul în care una dintre ele nu funcţionează sau unul dintre parteneri devine mai important decât celălalt echilibrul se strică, fapt ce va duce, mai devreme sau mai târziu la frustrarea celuilalt membru. Cu alte cuvinte, fiecare dintre membrii cuplului are aceleaşi drepturi şi aceleaşi obligaţii, asta pastrează echilibrul şi reciprocitatea.

Libertatea din interiorul cuplului

Dincolo de aceste aspecte generale dar extrem de importante într-o relaţie există şi o altă abordare: fiecare om este caracterizat de nevoi, dorinţe, emoţii, trăiri, sentimente, scopuri, vise, fantezii. Unele dintre ele sunt specifice femeilor, altele sunt specifice bărbaţilor; unele pot fi împărtăşite în cuplu, altele nu, şi vor trebui ţinute în sine şi pentru sine.

Este sănătos ca fiecare dintre membrii cuplului să-şi urmarească realizarea acelora care ţin de persoana şi de viaţa proprie (hobby-uri, viaţa profesională, dezvoltare personală etc.) şi aceasta înseamnă petrecerea timpului în acest sens, fără a fi necesară prezenţa partenerului; adică păstrarea unui spaţiu propriu, care asigură autonomie, libertate în interiorul cuplului (şi nu nevoia evadării din cuplu pentru a satisface anumite nevoi).

Ce faci cu fanteziile şi dorinţele sexuale ale partenerului?

Dar, în egală masură există nevoi, dorinţe care pot fi (şi trebuie să fie) împărtăşite cu partenerul. Comunicarea în cuplu are un rol foarte important şi în acest caz. Fiecare dintre parteneri are dorinţe şi fantezii pe care doreşte să şi le împlinească, iar aici ne referim în mod special la cele sexuale. Ele vin dintr-o curiozitate ce ne caracterizează pe toţi, din dorinţe inconştiente profunde, dintr-o dorinţă puternică de satisfacere şi plăcere şi sunt baza unei existenţe sănătoase… singura condiţie fiind ca acestea să fie împărtăşite de către partener…

Depăşirea limitelor partenerului în sex poate provoca repulsie faţă de actul sexual

În viaţa intimă nu există restricţii dacă fanteziile sunt împărtăşite, dar asta nu înseamnă că nu există limite şi limitări ale fiecărei persoane. Există lucruri peste care o persoană nu poate trece, iar cauzele, respectiv motivaţiile sunt nenumărate.

Dacă partenerul forţează, într-un fel sau altul, ca iubita să-şi încalce aceste limite nu va obţine în timp decât frustrare, agresivitate, pasivitate şi îndepărtarea partenerului. Putem oferi nenumărate exemple în acest sens: pentru unele persoane sexul oral este o practică obişnuită în timpul unui act sexual, pentru altele însă este motiv de repulsie. O astfel de persoană, forţată să facă acest lucru, va ajunge destul de repede la repulsie faţă de partener şi faţă de actul sexual în sine şi va ocoli intimitatea cu partenerul.


Atunci când există astfel de situaţii recomand să se discute motivaţiile aflate la baza respingerii, caci ele pot veni dintr-o lipsă de experienţă sexuală, din teamă, din necunoaştere, educaţie (morală, religioasă etc.) Dacă însă dincolo de toate discuţiile persoana nu acceptă să participe aceste limite trebuie respectate de către partener.

Experimentarea unor poziţii şi situaţii noi în viaţa intimă este sanatos şi benefic individului şi relaţiei în sine.

Bineânţeles aceasta trebuie să ţină cont de dorinţele şi de limitările fiecăruia. Jocurile noi vor fi discutate şi se va vedea care sunt acceptate, mai ales în cazul în care ele sunt mai neobişnuite; multe femei (dacă nu toate) vor accepta o şampanie baută în cada plină cu petale de flori, pe un fond muzical romantic, dar este probabil ca puţine să dorească să experimenteze sexul în locuri publice, sau joculeţele erotice mai agresive.

Ce alegi: compromisul în numele dragostei sau respectul de sine?

A nu ţine cont de limita partenerului (de refuzul lui) înseamnă a nu ţine cont de persoana acestuia, ceea ce va aduce prejudicii importante de încredere şi respect, încălcându-se dreptul fiecăruia în interiorul cuplului, fapt ce va duce la distrugerea echilibrului în cuplu de care vorbeam, cu consecinţe imprevizibile şi în general neplăcute.

Am presupus că oamenii rămân în relaţie datorită lucrurilor bune, datorită satisfacţiei şi împlinirii şi nu datorită fricii. Teama că partenerul va pleca dacă nu-i împlinim nu știu ce fantezie sexuală, indiferent de ce vrem/putem/acceptăm,  va altera relaţia, echilibrul despre care am discutat, stima şi încrederea de sine – devenim un obiect al satisfacerii celuilalt sau rămânem o persoană cu stima de sine? Dacă partenerul nu poate accepta şi respecta dorinţele şi limitele noastre, este oare el partenerul potrivit nouă?

În numele iubirii chiar trebuie sa ne negăm pe sine şi să acceptăm ceva ce ne va duce în conflict cu propria persoană?

loading...
alte Articole interesante