Cele mai frecvente greșeli pe care le fac partenerii într-un cuplu atunci când își cer scuze

Deși pare absurd, dar există greșeli pe care le poți face chiar și atunci când îți ceri scuze! Acest gest este privit ca un lucru dezirabil într-o relație, în cazul unui conflict. Și de obicei, demonstrează că ai înțeles ce l-a deranjat pe partenerul tău, unde ai greșit, că îți asumi responsabilitatea și că vei încerca, pe viitor, să îți îmbunătățești atitudinea.

separator

Cu toate acestea, deși poate părea paradoxal sau contradictoriu, există câteva greșeli pe care ai putea să le faci atunci când îți ceri scuze.Nu o spui sincer

Aceasta este una dintre cele mai comune greșeli. Dacă nu ești sinceră atunci când îți ceri scuze și tu sau partenerul tău faceți asta doar ca să încheiați conflictul, lucrurile nu se vor îmbunătăți între voi. Cel mai important este să dai dovadă de empatie și să te pui în locul celeialte persoane pentru a înțelege cu adevărat unde ai greșit.

Oferi prea multe explicații

Atunci când îți ceri scuze, cel mai bine este… să îți ceri scuze și atât. Când vei încerca să îi explici partenerului prea mult de ce ai făcut un anumit lucru care l-a deranjat sau l-a rănit, o faci degeaba și de obicei faci mai mult rău. Explicațiile tale vor părea niște scuze pentru comportamentul pe care l-ai avut, iar părerile de rău vor părea nesincere.

Spui „dacă” și „dar”

Spre exemplu: ar trebui să spui „îmi pare rău că te-am ranit” și NU „îmi pare rău dacă te-am rănit”. Sesizezi diferența? Aceste două cuvinte nu fac decât să înrăutățească situația și să arunce responsabilitatea greșelii pe umerii unei alte persoane, fie ea cea rănită fie o altă persoană, din exterior. Atunci când îți ceri scuze, îți asumi greșeala făcută.

Îți ceri scuze PREA MULT

Ce-i prea mult, strică. Fie că e vorba de o greșeală pe care ai făcut-o de nenumărate ori, iar în acest caz scuzele devin fără însemnătate, fie că e vorba de prea multe scuze pentru aceeași greșeală, să te repeți nu este niciodată bine.

Sursa

alte Articole interesante