Toate știm că pefecțiunea este relativă, la fel ca și fericirea, dar totuși există bărbați pe lumea aceasta, care pur și simplu au menirea de a crea impesii frumoase și de neuitat în rândul femeilor. Probabil, bărbații sunt divizați în doua categorii, în prima se încadrează cei care te fac să pierzi noțiunea timpului și deja cei care te calcă pe suflet atât de tare, încât nu mai știi cum să aduni de jos cioburile durerii tale. Cu toate acestea, trebuie să vezi partea bună a lucrurilor, până la urmă, cei din a doua categorie te salvează, grație lor ajungi să te refugiezi în acele brațe puternice, care îți oferă fericirea adevărată și dragostea necondiționată. Autoarea Augustina Șiman ne surprinde de această dată, pentru că mereu a vorbit despre bărbați la general, dar acum, a deschis porțile inimii și ne face cunoștință cu „bărbatul ei”.
Am ajuns să fiu întrebată adesea „Cine e?”. De fapt îmi părea supărătoare curiozitatea crescândă a celor din jur nu pentru realizările mele nefirești vârstei, ci pentru cine e bărbatul care a prin curaj să mă iubească, cu toată „zestrea” aceasta.
Și ca să fiu francă – habar nu am cine e. Am crezut, anterior, de câteva ori că l-am găsit, dar cumva a intervenit viața la mijloc, cu toată grația – și poate chiar frumusețea – imprevizibilității sale. Cred, cu certitutine, că o altă trăsătură pe care o învață femeile contemporane, pe lângă capacitatea de a-și organiza productiv agenda și finanțele, de a alerga pe tocuri incomode la înâlniri uneori incomode, fermitatea caracterului (mai ales a angajamentelor și a promisiunilor asumate față de sine) și încrederea în forțele proprii, este și optimismul.
Anterior, mai mult de o săptămână în urmă, am revăzut pe cineva în promenada de seară prin parc. Alergam cu fetița de 3 anișori a prietenei mele rămasă în urmă cu alta care abia s-a căsătorit. Eram în trei, trei și jumătate mai bine-zis.
La un moment dat m-a văzut El. S-a oprit în fața mea și m-a întrebat zâmbind dacă făptura mică, blondă și radiantă din brațele mele e a mea. I-am dat drumul copiliței din brațele mele, a fugit către mama ei, iar El m-a cuprins, încâlcindu-și strâns brațele în jurul meu. Mereu observ cât de strâns îmbrățișează oamenii, și să îmi fie iertată obrăznicia – mai ales foștii.
Îmi povestea, habar nu mai am ce, dar privind bărbatul înalt, cu ochi căprui și zâmbetul plin de sinceritate, îmi dădeam seama că nu mai țineam minte de ce l-am lăsat să îmi alunece printre degete, acum foate mult timp în urmă… pe el și pe alții.
De fapt ce promitea a fi o promendă tradițională prin parc s-a tranformat într-un calvar al încercării de a găsi răspuns la întrebarea „De ce n-am mai rămas și mai exact ce caut eu în El?”.
O săptămână mai târziu am găsit răspuns(urile), bine-organizat(e) pe pagina word. M-am bucurat că în sfârșit le-am pus pe hârtia electronică, dar conglomeratul lor m-a dezolat puțin. „Bărbatul meu”:
1. Are o inimă uriașă, protectivă şi plină de umor… și nu mă face pur și simplu să zâmbesc ci să râd în hohote. Noi râdem mult împreună şi niciodată nu îmi dă motivul ca să îmi fie frică „că va împărtăşi acelaşi râs” cu altcineva.
2. Mă depășește, îmi trezește admirație și curiozitate. Are cunoștințe mult mai aprofundate decât ale mele, chiar și în materiile care mă pasionează și, prin urmare, învăț (și) de la el. E tot ceea ce nu știu și ce sunt extraordinar de încântată să aflu și să devin.
3. Cântă la un intrument muzical sau, asemenea mie, se rătăcește cu fascinație prin muzeele de artă și prin galerii sau pictează… sau sculptează revelații înalte din experiențele sale de viață – e un artist şi el, indiferent de forma în care alege să se exprime.
4. Mă face să scriu. Mă inspiră sau în caz contrar mă impune să scriu, știind că atunci când mă pierd, scrisul e cea mai scurtă cale către mine însămi, iar eu mai am năravul de a mă pierde pe-aici pe-acolo uneori. Mă aşteaptă răbdător „să revin” şi întotdeauna e sincer curios să citească „pe unde am fost” și ce am văzut – în trecut sau în viitor.
5. Bărbatul meu se ține de cuvânt, nu mă trădează și nu minte… fiindcă și eu mă țin de cuvânt, nu trădez și nu mint. Niciodată nu cer mai mult decât dau și el respectă asta.
6. Apropo de respect, El împărtășește entuziasmul meu pentru ambițiile mele mari de viață, mi le aduce înapoi când le abandonez, și în pofida faptului că știe că gătesc foarte bine nu o să-i treacă niciodată prin ca să mă întemnițeze la bucătărie. După o zi lungă de muncă mergem acasă împreună, gătim împreună și spălăm vasele – împreună… Și indiferent decât de certați nu am fi, seara găsim întotdeauna drumul înapoi către cana tradițională de ceai înainte de culcare.
7. Se mândrește cu mine și mă mândresc cu el… E pasionat de serviciul său, e într-o continuă competiție cu sine însuși, e determinat și e atât de inteligent încât chiar vreau să îi aud părerea sau să îi cer sfatul. Noi „construim” împreună.
8. Și într-un final, cel mai important lucru: Bărbatul meu dansează. Dansează extraordinar… și ne sincronizăm perfect în amor, în gânduri și în dans.
Am rugat o prietenă care îmi cunoaște în lux de amănunte viața să lectureze lista. A dat de câteva ori aprobator din cap, sugerându-mi că am fost sinceră și că mă recunoaște în cei opti itemi din „check-list”. „Dificil” – mi-a șoptit înduioșată M.
„Crede-mă, M., uneori e mult mai dificil să pleci, chiar și de lângă omul nepotrivit… cu toate avem nevoie de o hartă ca să nu ajungem în brațe greșite”.
