Irina Rimes: “Vreau să ajung sus de tot și să cobor doar atunci când voi dori eu”

Irina Rimes este o tânără talentată din Moldova, care a cunoscut succesul peste Prut datorită piesei “Visele”. Interpreta nu se oprește aici, ci continuă să-și pună ideile în practică pentru a ajunge acolo unde-și dorește. Iată cum arată viața tinerei de când s-a mutat la București.

separator

Irina-Rimes-1-662x372

  • unicamd unica.md Ce schimbări au apărut în viața ta după ce ai ajuns în finala concursului „Fabrica de Staruri”?
  • Irina Multe schimbări. Mi-am făcut prieteni în București, mi-am schimbat locul de trai, m-am căsătorit acolo, am semnat un contract cu o casă de discuri și am avut ocazia să mă afirm pe plan profesional.

  • unicamd unica.md Cum ai ajuns să te lansezi în România?
  • Irina Am semnat un contract cu un producător, am făcut câteva piese împreună cu el, după care lucrurile au evoluat și a apărut casa de discuri “Quantum-familia” din care fac parte acum.

  • unicamd unica.md Unde e mai greu să devii celebră? Peste Prut sau la noi?
  • Irina Peste tot. Și aici și acolo ai nevoie de talent, ambiție, dar și mult noroc.

  • unicamd unica.md Cum îți pare colaborarea ta cu Roman Burlaca?
  • Irina A fost una dintre cele mai frumoase colaborări, și nu e singura,  încă urmează să facem videoclipuri frumoase împreună. Să lucrezi cu Burlaca e o plăcere, dar cred că depinde și de chimia care se formează între oameni. Și cred că la noi a fost chimie.

  • unicamd unica.md Ai fost surprinsă de succesul pe care l-a avut piesa “Visele” sau era și cazul după toată munca depusă? 
  • Irina Nu am fost surprinsă pentru că am așteptat  asta mult timp și am muncit mult. Soarta piesei se cunoștea oarecum încă de când s-a născut în studiou. Era o piesa bună în care am avut toți încredere și acum încrederea noastra este răsplătită.

  • unicamd unica.md Care e cea mai mare schimbare în viața ta de când ai devenit cunoscută?
  • Irina Încă nu am devenit cunoscută, vorbim un pic mai târziu, poate pe la iarnă.

  • unicamd unica.md Cu ce artist sau producător ai vrea să colaborezi?
  • Irina Cu mulți! Deja pregătesc niște colaborări  pentru vara asta, dar și toamna care vine. Visele mele în materie de colaborări se împlinesc, mai multe detalii într-o lună.

  • unicamd unica.md Care a fost cel mai emoționant moment din scenă pentru tine?
  • Irina S-a întâmplat când Raluka avea un concert și a vorbit despre mine între piesele ei. A întrebat publicul dacă știe piesa “Visele” și publicul a început să o cânte. Asta la o lună de la lansare. Mi-au dat lacrimile.

  • unicamd unica.md Care este cea mai mare dorință a ta legată de cariera muzicală?
  • Irina Să ajung acolo sus și să cobor doar atunci când o să-mi doresc asta.

  • unicamd unica.md Cu ce-ți mai place să-ți ocupi timpul?
  • Irina Îmi place să învăț, să citesc, să petrec timp cu mine însămi. Îmi place intimitatea, dar nu stau mult timp singură. De obicei, am un program încărcat de lucru, dar și multă distracție cu prietenii și familia de la studiou.

  • Text: Mihaela Sorocean

alte Articole interesante