Loredana Brăileanu: „Torturile decorate cu pastă de zahăr nu mai sunt de mult timp o alegere potrivită”

La doar 24 de ani, Loredana Brăileanu are o mini-afacere dulce, pe care planifică s-o extindă în cel mai scurt timp. De când a lansat Mimimi Cakes, tânăra a reușit să facă peste 600 de torturi și multe alte gustoșenii care-ți lasă gura apă. Dacă ești la dietă, îți este contraindicat să intri pe pagina ei oficială de facebook!

separator

17555118_750506548442240_977841329_n (1)

  • unicamd unica.md De la cine ai moștenit pasiunea pentru gătit?
  • Loredana De mică admiram cum bunica se trezea la 4 dimineața ca să facă cele mai gustoase plăcinte sau preferatul familiei, tortul Napoleon, pe care acum îl pregătim pentru clienții noștri după aceeași rețetă. Am devenit cofetar nu conform diplomei de studii, dar datorită pasiunii pentru deserturi.

  • unicamd unica.md Când și cu ce scop ai făcut pagina “Mimimi Cakes”?
  • Loredana La început pregăteam torturi pentru prieteni și familie, postam pozele cu torturi pe pagina personală și am început să primesc tot mai multe solicitări de la persoane necunoscute, astfel am decis să creez o pagină pe care să postez toate deliciile dulci.
16708290_726280840864811_2629969048122018344_n16729421_727464994079729_9024068442825065251_n16864740_732359800256915_290237871554015548_n

  • unicamd unica.md Te așteptai să aibă așa succes?
  • Loredana Nu m-am așteptat ca într-un timp atât de scurt pagina “Mimimi Cakes” va evolua atât de mult, acum însă înțeleg că atunci când te dedici în totalitate unei idei, aceasta neapărat va avea succes.

  • unicamd unica.md Prezintă-ne în câteva fraze proiectul Mimimi Cakes…
  • Loredana Pentru mine proiectul „Mimimi” se asociază cu nopți nedormite și un vis împlinit – visul de a face ceea ce îmi place. “Mimimi” înseamnă torturi care îmbină produse naturale, gust armonios, decor personalizat și, desigur, multă, multă dragoste.
16195970_720476078111954_3442801931132344320_n16387420_718719238287638_4199957166164978640_n

  • unicamd unica.md Ai o echipă sau faci toate dulciurile de una singură?
  • Loredana Până acum făceam totul de una singură, iar de curând am găsit pe cineva care mă ajută cu procesele de bază, pentru a putea face față mai ușor fluxului de comenzi.

  • unicamd unica.md Cât de des cumpără moldovenii dulciuri marca Mimimi Cakes?
  • Loredana Pe parcursul activității, am înțeles că clienții Mimimi au uitat sau nu au știut niciodată cum trebuie să fie la gust un tort adevărat, din ingrediente naturale de cea mai înaltă calitate. Fiind obișnuiți cu gustul torturilor din comerț, care de regulă sunt preparate din premixuri și alte ingrediente de calitate proastă, în momentul când gustă un desert marca „Mimimi”, aceștia se îndrăgostesc definitiv și apelează la noi ori de câte ori au o sărbătoare.
15079033_682628201896742_5723588208915629272_n15181233_682628175230078_1093838405609380006_n14495256_652739961552233_8161996293010478767_n

  • unicamd unica.md Cam câte torturi ai făcut după lansarea paginii?
  • Loredana De la lansarea paginii “Mimimi”, am creat mai mult de 600 de torturi.

  • unicamd unica.md Care sunt tendințele în materie de torturi de nuntă pentru anul 2017?
  • Loredana Pentru 2017, recomandăm mirilor să opteze pentru un tort decorat în stil minimalist, cu flori vii, plante sau fructe. Putem spune cu siguranță că torturile decorate cu pastă de zahăr nu mai sunt de mult timp o alegere potrivită.
15326538_694705424022353_6154976750115336355_n15726502_701241393368756_8761585369736773098_n

  • unicamd unica.md Care a fost cel mai deosebit tort pe care l-ai făcut până acum?
  • Loredana Eu consider că fiecare tort făcut de mine este deosebit deoarece mă străduiesc mereu să fac un decor nou și diferit pentru a impresiona clientul. Cel mai complicat mi-a fost la executatea primului tort de nuntă, care a cântărit 20 de kilograme.

  • unicamd unica.md Ai avut și clienți care au rămas nemulțumiți de torturile create de tine?
  • Loredana Cu siguranță, este greu să îi uimești pe toți, cu atât mai mult că gusturile sunt diferite. Pe tot parcusul activității am avut doar două cazuri de acest gen, dar ne-am străduit să rezolvăm rapid aceste neînțelegeri.
15894782_706306179528944_412021778210715292_n16266110_717690018390560_3349964748520517563_n17309178_744002949092600_4532879488535373349_n

  • unicamd unica.md Reușești să gătești și pentru membrii familiei tale?
  • Loredana Cu părere de rău, la moment am foarte puțin timp disponibil petru a mai face altceva decât torturi. (zâmbește)

16649306_730027013823527_5747899752358058104_n

  • unicamd unica.md Cât de des îți alinți familia cu dulciuri pregătite de tine?
  • Loredana Membrii familiei gustă torturile “Mimimi” doar la zilele de naștere sau când testez rețete noi, ei sunt primii critici.
14390858_648333331992896_7987017965329333290_n15267505_686115298214699_5881845751128157460_n

  • unicamd unica.md Planuri pentru viitor?
  • Loredana Am foarte multe planuri legate de “Mimimi”, însă următorul pas este ca producția noastră să se mute într-un spațiu mai mare, dotat cu toate cele necesare.

17495589_750506975108864_525981001_n

Ce se întâmplă cu viața ta sexuală când dormi după-amiaza?

Specialiștii spun că un pui de somn la amiază are o mulțime de beneficii susținute de știință, cum ar fi reducerea oboselii, îmbunătățirea performanței, suține atenția și îmbunătățește starea de spirit. Dar știai că și viața ta sexuală poate beneficia de somul de dupa-amiaza?

Potrivit profesorului de psihologie de la Universitatea din California și coautor al cărții „Take a Nap! Change Your Life”, Sara Mednick, un pui de somn poate face câteva lucruri utile viața ta sexuală, cum ar fi îmbunătățirea rezistenței și a dispoziției generale.

Poate deloc surprinzător, somnul și viața ta sexuală sunt strâns legate. În timp ce lista lucrurilor care se întâmplă cu corpul tău atunci când încetezi să faci sex include somn prost, lipsa somnului poate dăuna și vieții tale sexuale. Somnul și sexul împărtășesc o relație simbiotică.

Lipsa somnului a fost asociată cu libidoul scăzut și excitarea sexuală slabă la femei și cu disfuncția erectilă la bărbați. Potrivit omul de știință Matthew Walker, hormonii noștri reproductivi, esențiali pentru sănătatea sexuală, sunt afectați atunci când nu dormim suficient. „Tinerii care dorm doar cinci ore pe noapte timp de o săptămână vor avea un nivel de testosteron care este cel al unei persoane cu 10 ani mai în  vârstă din punct de vedere biologic decât ei”, a spus Walker. Având niveluri scăzute de testosteron înseamnă că este posibil să ai un apetit sexual scăzut și probleme la obținerea unei erecții. Pentru femei, somnul insuficient le poate afecta hormonul luteinizant și hormonul foliculostimulant; sănătatea sexuală și fertilitatea unei femei depind de funcționarea corectă a acestor hormoni.

Potrivit unui studiu din 2015 realizat pe femei, publicat în The Journal of Sexual Medicine, a dormi doar o oră în plus a fost asociat cu o șansă crescută cu 14% de a intra în intimitate cu partenerul.

Experții subliniază că somnul de după-amiază nu poate înlocui somnul recomandat pe timp de noapte, dar dacă te simți obosit și nu te poți concentra în timpul zilei, un pui de somn de 20 de minute ar putea fi benefic. S-ar putea să te pună într-o dispoziție mai bună și să-ți ofere rezistența pentru a intra în intimitate.

Sfatul este să limitezi somnul 30 de minute, o oră  și să nu îți strice  odihna pe timpul nopții, care poate fi direct legată de viața ta sexuală. „Avem două momente pe zi în care ritmul nostru circadian se schimbă și devenim adormiți în mod natural: prima dată este noaptea, iar a doua este după prânz”, a spus dr. Robert Oexman, cercetător la Institutului Sleep to Live.

Dacă te confrunți cu somnolență excesivă în timpul zilei și ai nevoie de somn pentru a te simți odihnit în mod constant, acest lucru ar putea fi un motiv de îngrijorare. Totul, de la depresie și probleme cu tiroida până la tulburări de somn, cum ar fi apneea obstructivă în somn, ar putea fi de vină. Dacă se întâmplă acest lucru, verifică starea ta cu medicul de familie.

sursa

Acestea sunt semnele că partenerul şi-a pierdut interesul. Psihoterapeut: „Atunci vezi clar că e o problemă”

Cu trecerea timpului, relațiile de cuplu pot suferi schimbări și, uneori, semnalele subtile pot indica faptul că un partener și-a pierdut interesul.

Este important să fim conștienți de aceste semne, a arătat bioenergoterapeutul basarabean Lidia Fecioru la emisiunea „Adevăruri ascunse”, de peste Prut, scrie antena3.ro.

Primul semn că partenerul de viaţă şi-a pierdut interesul este că nu-și face timp pentru tine, se reține cu prietenii, ar sta mai mult la serviciu, stă pe telefon şi altele asemenea, a arătat Lidia Fecioru.

Potrivit ei, o astfel de persoană caută tot timpul să aibă gașcă, să nu cumva să fie doar cu partenerul. „Că atunci se diminuează atenția și vezi clar că e o problemă”, a spus ea. 

Un alt semn al distanțării emoționale este lipsa romantismului. „Nu mai există romantismul. Uită să mai cumpere o floare, uită să facă complimente, uită să dea atenţie”.

Şi faptul că nu te consideră o prioritate poate fi un semn că legătura dintre voi s-a slăbit.

Atenţie la partenerul care nu se ceartă niciodată! „Sunt cupluri care se despart în tăcere, care nu s-au certat niciodată dar se despart”, a spus Lidia Fecioru. Potrivit ei, când nu dezbați o situație tensionantă înseamnă că nu-ți pasă de celălalt ori a început să nu-ți pese.

Când nu te mai cerți înseamnă că nu-ți mai pasă

Dacă partenerul începe să fie nervos, aparent fără motiv, ar putea fi un alt semnal de alarmă.

Întreabă-ți partenerul ce-l enervează cu adevărat, îndeamnă Lidia Fecioru.

Comunicarea deschisă este cheia în astfel de situații. 

Înainte de a trage concluzii, încercați să discutați despre preocupările voastre și să explorați împreună posibile soluții.

Lidia Fecioru este originară din Republica Moldova, acolo unde a absolvit Facultatea de Medicină, specializarea Medicină Legală. Tot în Republica Moldova a și lucrat, pentru o vreme, ca medic legist la Departamentul de Crimă Organizată din Chișinău. În anul 1991, Lidia Fecioru s-a mutat în România, unde și-a deschis propriul cabinet de bioterapie și medicină alternativă.

Studiu: Oamenii nu se mai căsătoresc din dragoste, dar sunt mai fericiți. Ce așteptări au de la viață

Potrivit unui sondaj Gallup, persoanele care sunt căsătorite declară că sunt mult mai fericite decât cele care se află într-o relație, indiferent de stadiul ei.

„Oricum ai analiza aceste date, vedem un avantaj destul de mare al căsătoriei în ceea ce privește modul în care oamenii își evaluează viața”, a declarat autorul sondajului, Jonathan Rothwell, economist principal la Gallup, potrivit CNN, preluat de Digi24.

Din 2009 până în 2023, peste 2,5 milioane de adulți din Statele Unite au fost întrebați cum și-ar evalua viața actuală, zero fiind cel mai rău rating posibil și 10 fiind cel mai bun.

Apoi, cercetătorii i-au întrebat pe respondenți cum anticipează că va fi nivelul lor de fericire în următorii 5 ani. Pentru a fi considerată norocoasă, o persoană trebuia să-și acorde un rating de cel puțin șapte la data sondajului și să anticipeze un rating de cel puțin opt în viitorul apropiat.

Pe parcursul perioadei în care a fost realizat studiul, persoanele căsătorite au declarat în mod constant niveluri de fericire mai mari decât cele necăsătorite, variind între 12% și 24% mai mult, în funcție de an. Educația este un predictor puternic al fericirii, dar datele au arătat că adulții căsătoriți care nu au urmat liceul își evaluează viața mai favorabil decât adulții necăsătoriți cu o diplomă de studii superioare.

„Lucruri precum rasa, vârsta, sexul și educația contează. Dar căsătoria pare să conteze mai mult decât acele lucruri atunci când vine vorba de mulțumire, statisfacție și de a trăi mai bine”, a spus Bradford Wilcox, profesor de sociologie și director al National Marriage Project de la Universitatea din Virginia. Wilcox a supravegheat studiul realizat de Gallup.

Poate că fericirea legată de căsătorie are ceva de-a face cu ceea ce oamenii așteaptă de la ea, a spus Ian Kerner, terapeut specializat în relații de cuplu.

„În practica mea din ultimul deceniu am observat o trecere treptată de la „căsătoria din dragoste” la „căsătoria pentru parteneriat”, ceea ce înseamnă că oamenii îi aleg din ce în ce mai mult pentru căsătorie pe cei mai buni prieteni decât pe cei cu care au o relație pasională”, a mai spus Kerner pentru CNN.

Deși acest lucru poate duce la probleme de atracție, oamenii își aleg, totuși, parteneri alături de care regăsesc stabilitate pe termen lung, a mai precizat terapeutul.

Doi bărbați, reținuți la vamă pentru trafic de persoane
Articolul anterior
Pe 2 aprilie, vino să susții copiii cu autism la evenimentele organizate de AO ,,SOS Autism”!
Articolul următor