Gelozia – în oglindă şi în afara ei!

Gelozia, ca și orice trăire psihică, poate avea o intensitate care parcurge un continuu de la “uşor” – ceea ce numim normalitate – la “extrem de intens”, care cade în spectrul patologic.

separator

Luminiţa Carmina Codrescu,
Psihoterapeut în probleme de cuplu şi familie, Psihosexolog

Cauzele geloziei sunt multiple, cele mai frecvente fiind: stima de sine precară, modelele parentale şi/sau educaţia deficitară, experiențele traumatizante din trecut, generalizate sub forma unor convingeri disfuncţionale cu proiecţie în relaţiile ulterioare.

Partenerii geloşi îşi doresc exclusivitate, nu suportă competiţia, se poziţionează întodeauna pe paliere de inferioritate, dezvoltă forme de ataşament nesigur, care nu îi împlineşte la nivel emoţional şi suferă în mod real şi profund.

Ce este însă cel mai rău, adesea îşi amplifică singuri trăirile negative prin elaborarea unui dialog intern rupt de realitate, dar perfect real în lumea lor subiectivă. Devin astfel victimele propriei imaginaţii, gelozia nefundamentată obiectiv căpătând în timp accente paranoice.

Suferinţa invalidează nu numai persoana geloasă, ci şi persoana obiect al geloziei sau alte persoane care fără să vrea se situează în câmpul gravitaţional al acestei afecţiuni.

În dialogul imaginar care urmează putem observa traiectoria emoţională a geloziei de la intenţie inconştientă la geneză şi înrădăcinare în suferinţă.

EA:

Ah… am reuşit!

Nu ştiu cum, dar am reuşit! De acum e al meu!

Mă privesc în oglindă, şi mă strâmb: Doamne, ce o fi găsit la  mine? Nasul meu e cam mare, părul îmi stă imposibil, cearcane adânci brazdează pielea cam palidă. Şi, evident, straturile astea de grăsime care ies în evidenţă la fiecare bretea sau pe lângă fiecare elastic!

Trebuie să fiu atentă, să ascund totul cât mai bine!

O să mă fardez cu atenţie, începând cu fondul de ten, crema autobronzantă, rujul, rimelul – da, astea fac minuni. Nu contează prea mult că o să am un zâmbet puţin fals, important e ca el să nu observe, să nu ştie!

Apoi, toate celelalte neajunsuri o să le ascund în bluza asta largă şi în pantalonii bufanţi – da, este ok.

Acum pot să ies la întâlnire cu el, nu va bănui nimic.

EL:

În sfârşit, m-a remarcat! A fost foarte dificil De fiecare dată parcă era un geam gros între noi. Din fericire, azi mi-a aruncat o privire fugară pe care am reuşit, cu destule eforturi, să i-o susţin. Ochii ei negri, profunzi, m-au fascinat. Felul cum se mişcă, siguranţa gesturilor, figura puternică, pielea albă şi delicată, totul îmi place la ea. Silueta rubensiană o scoate în evidenţă printre slăbănoagele celelalte şi mă face să îmi doresc să o ating, să îmi cufund capul între sânii ei plini. Sunt extaziat! Într-un moment de nebunie, fără nici un strop de speranţă, am întrebat-o dacă vrea să ieşim la o cafea. Şi, minune! A acceptat!. A mea este!

EA:

Uf, a fost destul de greu, dar m-am descurcat. Încă… Oare cum o să fie data viitoare?

EL:

Uf, a fost minunat! Este naturală, plină de delicateţe, feminină, puternică în acelaşi timp. Mă impresionează cu inteligenţa şi veselia ei spontană. Cred că m-am îndrăgostit!

EA:

Astăzi am avut o teamă puternică, după ce el m-a sărutat pasional pe faţă. Mă gândeam: “Oare simte gustul fad mineral al fardului?” De aceea m-am cam retras, iar el a părut surprins. Mi-am fluturat genele şi m-am prefacut ruşinată. Sper să nu fi observat nimic, să nu fi realizat mica mea înşelătorie.

EL:

Astăzi mi-am adunat curajul şi am sarutat-o. Gustul ei de capsună fragedă m-a înnebunit. Evident că s-a speriat, s-a ruşinat şi a privit pierdută în pământ. Mi-a fost la fel de ruşine ca atunci când ştii că ai încălcat un consemn preţios şi urmează să fii pedepsit. Dar că gestul tău merită pedeapsa pe deplin şi eşti pregatit să o înduri. Este minunată!

EA:

Astăzi mi-a spus că suntem deja de destul timp împreună şi ar fi cazul să devenim intimi. Mă îngrozeşte ideea că el să mă vadă goală, pentru că sunt grasă, am celulită şi ştiu că nu arăt nici pe departe precum fotomodelele de pe coperţile revistelor. Dar îl doresc atât de mult! O să îmi iau măsuri de precauţie: O să sting lumina! Şi o să îi dau să bea suficient de mult cât să fie ca în bancul ală: nu există femeie urată, există prea puţină băutură!

EL:

Astăzi am pregătit pe îndelete seara cea mare. Dorinţa de o avea îmi întunecă minţile şi trebuie să o simt a mea, cu mine, în mine, la mine! O doresc atât de mult încât mi-e teama ca voi rata succesiunea momentelor şi o să uit ce am de făcut. Sper să nu îşi dea seama de tracul care mă cuprinde la simpla ei atingere, la momentul când mirosul părului ei mă va fermeca pe deplin.

EA:

Gata, acum am trecut cu bine şi de “proba sexului”. Nu şi-a dat seama de nimic. Am stat mereu în semiprofil faţă de el, cu neglije-ul pe mine, provocator, iar el a părut încântat. Nu ştiu ce a simţit, ştiu doar că la sfârşit a oftat adânc de plăcere şi apoi a adormit cu mâna pe soldul meu. Sper că nu a simţit celulita!

EL:

Chiar nu mai am cuvinte. Sexul a fost perfect şi iubirea mea se revarsă precum o cascadă peste un versant altădată însetat. Realizez că vrea să fie perfectă pentru mine, iar asta mă măguleşte şi mă încântă. La sfarşit, epuizat dar încântat, am pus mâna protector pe soldul ei voluptuos pe care am vrut să îl simt în somn, până dimineaţa. Mâine o să îi propun să rămână la mine cu totul. Îmi doresc sa fie mama copiilor mei.

Ea:

Azi a sunat telefonul lui în timp ce el era la baie şi am avut timp să arunc o privire. Era “Anna”. Hm, oare cine este asta şi de ce îl sună la ora asta?

Mi-a spus că este o colegă de serviciu careia trebuie sa îi predea o parte de proiect. Evident că nu am înghiţit această minciună! Eu ştiu bine când un om minte. Ce dacă s-a uitat în ochii mei, serios. Sunt sigură că această Anna are nasul mic, faţa rumenă, fară riduri şi corpul suplu. Hm…rivală!

EL:

Azi m-a sunat colega de proiect când eram în duş, iar ea a vazut apelul şi m-a interogat cu o sprinceană ridicată… Oare ce înseamnă asta? Doar nu este geloasă, nu are nici un motiv. Pentru mine nu există altă femeie în afara ei. Ea este sufletul meu pereche!

Ea:

Este insuportabil. Mă uit în oglindă şi în spatele meu apare ea, Anna, râzând de mine cu buzele ei roşii, pline, faţa limpede nefardată, cu părul buclat şi rebel, cu talie fină şi sâni generoşi! O urăsc!

EL:

O văd uneori cum se uită gânditoare în oglindă. Este minunată, o sorb din priviri şi mă gândesc ce norocos sunt că am întâlnit-o. Toate celelalte femei pălesc în faţa frumuseţii ei. În faţa spiritului ei nobil şi sincer. O ador!

Ea:

Frustrarea mea este în continuă creştere. Am început să îl chestionez zilnic: “De ce ai intârziat peste program, ai stat cu Anna? El mă priveşte nedumerit, dar ȘTIU că se preface, aşa fac TOŢI.

EL:

Serviciul meu devine din ce în ce mai stresant. Mă gândesc uneori ce fericit sunt că acasă o întâlnesc pe ea, interesată de felul cum a decurs ziua, de framântările şi problemele mele. Deşi sunt obosit, îi povestesc şi simt că mă descarc, că mă reconectez cu ea şi cu relaţia noastră minunată. Uneori mă întreabă de Anna, dar nu inteleg de ce J. Pe mine nu mă interesează să vorbesc despre colega de proiect cu care am conflicte nenumărate la birou. Vreau să o uit, să fiu doar eu cu iubita mea.

Ea:

L-am controlat în telefon şi am mai vazut apeluri către şi de la Anna. Nu mai suport, o să-l confrunt!

A negat orice legatură extraprofesională cu Anna şi mi-a spus că mă iubeşte. Dar eu ştiu că nu este iubirea adevarată, pentru că am ajuns victima propriilor deghizari. Nu pe mine ma iubeşte, cea adevarată – şi nici nu ar putea: iubeşte imaginea pe care mi-am construit-o despre mine: fardată, pozând în vedetă, zâmbind fals şi studiat. Eu NU sunt aceea: eu doar sunt o grasă anostă. Nu sunt ca Anna, proaspată şi adevarată.”

EL:

Astăzi iar a adus-o pe Anna, colega de serviciu, în discuţie. Nu înţeleg deloc. Nu mă interesează să discut despre ea, mă calcă pe nervi. Cred că am ridicat puţin tonul şi ea s-a supărat. Tot ce vreau este să fiu cu ea, să o alint, să o fac să zâmbească. Cred că este obosită, pentru că s-a retras fără cuvinte în camera ei. O să o las să se odihnească, iar când va adormi, o să vin langă ea şi o să o iau în braţe încet, să nu o deranjez. O să o ţin aşa până dimineaţa! O iubesc enorm!

EA:

Plâng! Plâng în oglindă şi sufăr mereu, mai tare!

Îl urăsc! O urăsc pe Anna! Sunt geloasă!

EL:

Sunt îngrijorat! Este din ce în ce mai restrasă, mai distantă, mai tacută, mai obosită. Încercările mele de a ma apropia de ea dau aproape toate greş. Parcă este cu mintea în altă parte, departe de tot. Mă simt neânţeles, neiubit. Oare are pe altul? Sunt gelos!

EA:

Azi m-am gândit: o să-l părăsesc înainte să o facă el! Aşa merită! Mă face să sufăr, deşi nu merit asta! Sunt o victimă! Mă înşeală cu alta! Diseara îmi fac bagajul şi plec!

EL:

Azi m-a privit cu nişte ochi de gheaţă care m-au înfiorat. Nu mai seamană cu vesela femeie de care m-am îndrăgostit. Oare mă mai iubeşte? Sau am pierdut iubirea şi caldura ei? Sufăr îngrozitor!

EA:

Sau…să îl iert? Să încerc să îl înţeleg? Să îmi reprim pornirea distructivă? Să ucid gelozia chinuitoare? Dar cum? Cum să-l recâştig? Am nevoie de ajutor!

EL:

Aşi vrea să înţeleg ce se petrece. Nu cred că reuşesc singur. Am încercat în repetate rânduri şi m-am lovit de un zid de gheaţă. Cum să fac să o recaştig? Am nevoie de ajutor!

Două suflete, două minţi, două lumi. Două cărări paralele desparţite de un fum toxic, ameţitor, înşelător.

Aproape şi totuşi departe. Împreună şi totuşi singuri. Fără nici o problemă reală şi cu mii de probleme imaginare. Şi acolo, în imaginaţia fiecaruia, sămânţa îndoielii, a geloziei, neplantată de nimeni, adusă, purtată şi plantată de vânt, creşte cu rădăcini adânci şi ia aerul, hrana şi lumina florii plăpânde ale iubirii.

Este momentul în care relaţia este în pericol, cei doi realizează asta, dar nu pot să se descurce singuri şi invoca ajutorul cuiva din afară. Este momentul când o minte limpede din exterior, antrenată în a depista şi vindeca bolile sufleteşti poate face minuni. Ceea ce trebuie să faci în asemenea situaţii este sa te prezinţi la specialist, respectiv psihoterapeut, care în urma unui PROCES de restructurare cognitivă şi experienţială poate ameliora sau chiar vindeca afecţiunea.

Ce se întâmplă cu viața ta sexuală când dormi după-amiaza?

Specialiștii spun că un pui de somn la amiază are o mulțime de beneficii susținute de știință, cum ar fi reducerea oboselii, îmbunătățirea performanței, suține atenția și îmbunătățește starea de spirit. Dar știai că și viața ta sexuală poate beneficia de somul de dupa-amiaza?

Potrivit profesorului de psihologie de la Universitatea din California și coautor al cărții „Take a Nap! Change Your Life”, Sara Mednick, un pui de somn poate face câteva lucruri utile viața ta sexuală, cum ar fi îmbunătățirea rezistenței și a dispoziției generale.

Poate deloc surprinzător, somnul și viața ta sexuală sunt strâns legate. În timp ce lista lucrurilor care se întâmplă cu corpul tău atunci când încetezi să faci sex include somn prost, lipsa somnului poate dăuna și vieții tale sexuale. Somnul și sexul împărtășesc o relație simbiotică.

Lipsa somnului a fost asociată cu libidoul scăzut și excitarea sexuală slabă la femei și cu disfuncția erectilă la bărbați. Potrivit omul de știință Matthew Walker, hormonii noștri reproductivi, esențiali pentru sănătatea sexuală, sunt afectați atunci când nu dormim suficient. „Tinerii care dorm doar cinci ore pe noapte timp de o săptămână vor avea un nivel de testosteron care este cel al unei persoane cu 10 ani mai în  vârstă din punct de vedere biologic decât ei”, a spus Walker. Având niveluri scăzute de testosteron înseamnă că este posibil să ai un apetit sexual scăzut și probleme la obținerea unei erecții. Pentru femei, somnul insuficient le poate afecta hormonul luteinizant și hormonul foliculostimulant; sănătatea sexuală și fertilitatea unei femei depind de funcționarea corectă a acestor hormoni.

Potrivit unui studiu din 2015 realizat pe femei, publicat în The Journal of Sexual Medicine, a dormi doar o oră în plus a fost asociat cu o șansă crescută cu 14% de a intra în intimitate cu partenerul.

Experții subliniază că somnul de după-amiază nu poate înlocui somnul recomandat pe timp de noapte, dar dacă te simți obosit și nu te poți concentra în timpul zilei, un pui de somn de 20 de minute ar putea fi benefic. S-ar putea să te pună într-o dispoziție mai bună și să-ți ofere rezistența pentru a intra în intimitate.

Sfatul este să limitezi somnul 30 de minute, o oră  și să nu îți strice  odihna pe timpul nopții, care poate fi direct legată de viața ta sexuală. „Avem două momente pe zi în care ritmul nostru circadian se schimbă și devenim adormiți în mod natural: prima dată este noaptea, iar a doua este după prânz”, a spus dr. Robert Oexman, cercetător la Institutului Sleep to Live.

Dacă te confrunți cu somnolență excesivă în timpul zilei și ai nevoie de somn pentru a te simți odihnit în mod constant, acest lucru ar putea fi un motiv de îngrijorare. Totul, de la depresie și probleme cu tiroida până la tulburări de somn, cum ar fi apneea obstructivă în somn, ar putea fi de vină. Dacă se întâmplă acest lucru, verifică starea ta cu medicul de familie.

sursa

Acestea sunt semnele că partenerul şi-a pierdut interesul. Psihoterapeut: „Atunci vezi clar că e o problemă”

Cu trecerea timpului, relațiile de cuplu pot suferi schimbări și, uneori, semnalele subtile pot indica faptul că un partener și-a pierdut interesul.

Este important să fim conștienți de aceste semne, a arătat bioenergoterapeutul basarabean Lidia Fecioru la emisiunea „Adevăruri ascunse”, de peste Prut, scrie antena3.ro.

Primul semn că partenerul de viaţă şi-a pierdut interesul este că nu-și face timp pentru tine, se reține cu prietenii, ar sta mai mult la serviciu, stă pe telefon şi altele asemenea, a arătat Lidia Fecioru.

Potrivit ei, o astfel de persoană caută tot timpul să aibă gașcă, să nu cumva să fie doar cu partenerul. „Că atunci se diminuează atenția și vezi clar că e o problemă”, a spus ea. 

Un alt semn al distanțării emoționale este lipsa romantismului. „Nu mai există romantismul. Uită să mai cumpere o floare, uită să facă complimente, uită să dea atenţie”.

Şi faptul că nu te consideră o prioritate poate fi un semn că legătura dintre voi s-a slăbit.

Atenţie la partenerul care nu se ceartă niciodată! „Sunt cupluri care se despart în tăcere, care nu s-au certat niciodată dar se despart”, a spus Lidia Fecioru. Potrivit ei, când nu dezbați o situație tensionantă înseamnă că nu-ți pasă de celălalt ori a început să nu-ți pese.

Când nu te mai cerți înseamnă că nu-ți mai pasă

Dacă partenerul începe să fie nervos, aparent fără motiv, ar putea fi un alt semnal de alarmă.

Întreabă-ți partenerul ce-l enervează cu adevărat, îndeamnă Lidia Fecioru.

Comunicarea deschisă este cheia în astfel de situații. 

Înainte de a trage concluzii, încercați să discutați despre preocupările voastre și să explorați împreună posibile soluții.

Lidia Fecioru este originară din Republica Moldova, acolo unde a absolvit Facultatea de Medicină, specializarea Medicină Legală. Tot în Republica Moldova a și lucrat, pentru o vreme, ca medic legist la Departamentul de Crimă Organizată din Chișinău. În anul 1991, Lidia Fecioru s-a mutat în România, unde și-a deschis propriul cabinet de bioterapie și medicină alternativă.

Studiu: Oamenii nu se mai căsătoresc din dragoste, dar sunt mai fericiți. Ce așteptări au de la viață

Potrivit unui sondaj Gallup, persoanele care sunt căsătorite declară că sunt mult mai fericite decât cele care se află într-o relație, indiferent de stadiul ei.

„Oricum ai analiza aceste date, vedem un avantaj destul de mare al căsătoriei în ceea ce privește modul în care oamenii își evaluează viața”, a declarat autorul sondajului, Jonathan Rothwell, economist principal la Gallup, potrivit CNN, preluat de Digi24.

Din 2009 până în 2023, peste 2,5 milioane de adulți din Statele Unite au fost întrebați cum și-ar evalua viața actuală, zero fiind cel mai rău rating posibil și 10 fiind cel mai bun.

Apoi, cercetătorii i-au întrebat pe respondenți cum anticipează că va fi nivelul lor de fericire în următorii 5 ani. Pentru a fi considerată norocoasă, o persoană trebuia să-și acorde un rating de cel puțin șapte la data sondajului și să anticipeze un rating de cel puțin opt în viitorul apropiat.

Pe parcursul perioadei în care a fost realizat studiul, persoanele căsătorite au declarat în mod constant niveluri de fericire mai mari decât cele necăsătorite, variind între 12% și 24% mai mult, în funcție de an. Educația este un predictor puternic al fericirii, dar datele au arătat că adulții căsătoriți care nu au urmat liceul își evaluează viața mai favorabil decât adulții necăsătoriți cu o diplomă de studii superioare.

„Lucruri precum rasa, vârsta, sexul și educația contează. Dar căsătoria pare să conteze mai mult decât acele lucruri atunci când vine vorba de mulțumire, statisfacție și de a trăi mai bine”, a spus Bradford Wilcox, profesor de sociologie și director al National Marriage Project de la Universitatea din Virginia. Wilcox a supravegheat studiul realizat de Gallup.

Poate că fericirea legată de căsătorie are ceva de-a face cu ceea ce oamenii așteaptă de la ea, a spus Ian Kerner, terapeut specializat în relații de cuplu.

„În practica mea din ultimul deceniu am observat o trecere treptată de la „căsătoria din dragoste” la „căsătoria pentru parteneriat”, ceea ce înseamnă că oamenii îi aleg din ce în ce mai mult pentru căsătorie pe cei mai buni prieteni decât pe cei cu care au o relație pasională”, a mai spus Kerner pentru CNN.

Deși acest lucru poate duce la probleme de atracție, oamenii își aleg, totuși, parteneri alături de care regăsesc stabilitate pe termen lung, a mai precizat terapeutul.

Ce faci cu dorinţele şi fanteziile sexuale ale partenerului?
Articolul anterior
VIDEO. Vezi cât de talentată e Andreea Marin. Cântă la pian ca o adevărată profesionistă
Articolul următor