Ion Paladi: Pe socru l-am cucerit cu piesa ”Pe mine mă cheamă Ion”!

Acum multe îi dau târcoale. Acasă însă îl așteaptă  femeia, alături de care  este de aproape un deceniu. Dacă ai încerca să-i faci o radiografie a personalității, ai bifa majoritatea calităţilor,  pe care le căutăm  la un bărbat.

separator

Este tânăr, prosper și place oamenilor pentru vocea și simplitatea lui. Bunul simț este cel mai mare atu al lui Ion Paladi.

Cum s-a schimbat femeia visurilor  sale în doi ani de căsnicie, am încercat să aflăm într-o discuție de culise. Ea, Veronica,  soţia lui Ion Paladi va fi în atenţia noastră.

Dacă nu chiuleam de la ore, n-aveam să înțeleg că o plac

Pe Veronica am cunoscut-o pe băncile colegiului ” Ștefan Neaga”, luam lecţii la același profesor. Atunci am văzut-o pentru prima dată, dar nu a fost dragoste la prima vedere.

Abia după doi ani s-a înfiripat ceva între noi.

Eu lipseam de la ore, nu reușeam să-mi fac temele. Ea era cea care mă ajuta mereu. Am remarcat cât era de receptivă și atentă. Atunci mi s-a strecurat prin minte ideea că am putea fi împreună. Îi acordam mai multă atenție, îi scriam mesaje.

-Gelozia este  un fel de demonstrație a sentimentului?

Gelozia mi-a marcat relația la început. Nu puteam să mă abțin. Veronica  era o fată atractivă, mereu pusă la punct. Nu știu de ce m-a ales pe mine. Ea susține că a apreciat calitățile mele sufletești.

Acum am depășit sentimentul de neîncredere. Până și Veronica nu mai ia în calcul mesajele de la admiratoare, care îmi vin la telefon.  Știe că este și va fi unica din viața mea.

-De ce Veronica?

Este sinceră cu mine, foarte răbdătoare, în același timp,  o gospodină adevărată. E dificil să fii soția unui interpret, ținând cont că avem un regim mai neobişnuit, cu nopți nedormite.

Atunci când suntem la distanță, vorbim mereu la telefon și pe skype.  Distanța ne unește și mai mult.

–         Există o soluție, angajeaz-o pe Veronica în calitatea de PR manager al lui Ion Paladi…

Mi-aș dori să-mi fie un manager, pentru că a  făcut studii la Management Artistic, Veronica însă nu vrea să fie o persoană publică, acceptă foarte rar să vorbească în fața cemerelor de luat vederi.


-Cum ai răpit unica fată din familia socrilor?

Le-am cerut părinților Veronicăi permisiunea  să stea cu mine. Este unica fată la părinți, mai are doi frați și bineînțeles  socrilor le-a fost dificil s-o scape din atenție. Cu timpul s-au obișnuit cu acest gând, au căpătat încredere în mine.

Prima noastră întâlnire s-a produs foarte interesant și firesc. Am cântat la ziua de naștere a socrului. Veronica mi-a propus să mergem împreună. Atunci am făcut cunoștință cu toate rudele. Sincer, din acel moment am o relație specială cu ei. Cu mama soacră vorbesc mereu la telefon.

 

– Cum vă răsfățați când aveți timp de voi doi?

Dacă suntem acasă,  gătim împreună. Îmi plac enorm  sărmăluțele și plăcințele cu brânză de oi făcute de soția mea. O ajut  des la bucătărie. Ultima dată i-am gătit eu- orez cu midii și crevete.

– Ce-ți lipsește, ca să te simți pe deplin împlinit?

Vrem  să fim părinți.  Va fi când va dori bunul Dumnezeu.

Text: Olga Chirica

alte Articole interesante