De unde vine plăcerea?

separator
Când ne-am schimbat mult, suntem îndemnaţi să presupunem că am trăit mai mult.” –Marcel Proust

Cunoașterea se traduce prin imprimarea în memoria de scurtă durată, apoi, prin repetiție, în cea de lunga durată, a unor informații preluate din mediu prin sistemul senzorial. Creierul înmagazinează aceste informații prin crearea unor sinapse – legături chimice – între neuroni. Cunoașterea determină astfel formarea “infrastructurii” pe care urmează să circule neurotransmițătorii, inclusiv cei care determină plăcerea, respectiv endorfinele și serotonina.


Luminiţa Carmina Codrescu,
Psihoterapeut în probleme de cuplu şi familie, Psihosexolog

Sistemul senzorial reacționează la mediu. Vedem o imagine frumoasă, colorată, mirosim o aromă îmbietoare, auzim o muzică divină. Senzația ventilează prin corp, creierul ia cunoștință de ea, dar prin simpla depărtare din câmpul de influență al stimulilor, senzația se pierde. Obiectul plăcerii de o secundă a dispărut.

Peste un număr de zile, dacă cineva te va pune să alegi ce îți place mai mult dintre o imagine a unui top model văzut fugar și a unei persoane dragi din anturajul personal, cu siguranță vei alege opțiunea a doua.

Este adevărat de asemenea, că, uneori, persoanele care inițial ne păreau “șterse” sau neatractive, după un proces mai lung sau mai scurt de cunoaștere, să ne devină atât de atractive, încât să nu mai vedem nimic altceva în jur (pata oarbă a iubirii).

Ne plac mai mult melodiile pe care le auzim repetate de sute de ori la radio (poate și de aceea se repetă atât de des, ca să se imprime pe creier), decât cele pe care le auzim în premieră. Ne plac străzile, orașele, casele în care revenim, de fiecare dată, cu placere sporită. Ne place cu atât mai mult confortul propriei case, al propriei canapele, al propriului tricou uzat.

Mirosul specific al casei noastre ne place mai mult decât mirosul unui parfum necunoscut. Pentru că el reactivează în memoria personală noțiunile de confort, siguranță, obișnuință.

Nu te teme însă să treci de bariera inițială a primelor senzații.

Creierul chiar dacă opune rezistență la început are nevoie de noutate. De asemenea, el are și sisteme de recompensare cu care te va bucura dacă depui din când în când efortul necesar căutării noutății în viață. La un scurt timp de la schimbare, cu efortul proporțional de voință necesar imprimării (circa 21 de zile), o nouă autostradă informațională va permite micilor vehicule de neurotransmițători ai plăcerii să se plimbe și să inunde în euforie specifică creierul. Acesta este procesul creării de noi sinapse.

Este documentat faptul că nu numărul neuronilor ci lungimea și complexitatea sinapselor fac o persoană mai inteligentă, mai creativă, mai aptă de a se descurca în orice situație. Este și recomandarea medicilor să învățăm continuu pentru a le crea, rezultat ce impiedică apariția pierderilor de memorie sau a demenței la bătrânețe.

Astfel că, dacă ajungem să fim constienți de tot acest proces de familiarizare putem să ne dăm seama că relațiile lungi și nesatisfăcătoare în care suntem pot fi întrerupte dacă ne dorim cu adevarat schimbarea și că atașamentul față de persoana nepotrivită vine nu din iubire, ci din obisnuință. Sau, în mod contrar, că dacă nu simțim la început iubire față de o persoană cu care rațional ne potrivim, aceasta va veni cu timpul.

Sfatul meu este să îți creezi sinapse cât mai lungi și mai multe, învățând ceva nou în fiecare lună, să ai răbdare cu tine și cu ceilalți când vine vorba de schimbări și să te bucuri apoi cu tot sufletul de familiaritatea creată, indiferent dacă este vorba de o melodie nouă, o limbă străină sau partenerul cu care ai ales să îți petreci întreaga viață.

Ce se întâmplă cu viața ta sexuală când dormi după-amiaza?

Specialiștii spun că un pui de somn la amiază are o mulțime de beneficii susținute de știință, cum ar fi reducerea oboselii, îmbunătățirea performanței, suține atenția și îmbunătățește starea de spirit. Dar știai că și viața ta sexuală poate beneficia de somul de dupa-amiaza?

Potrivit profesorului de psihologie de la Universitatea din California și coautor al cărții „Take a Nap! Change Your Life”, Sara Mednick, un pui de somn poate face câteva lucruri utile viața ta sexuală, cum ar fi îmbunătățirea rezistenței și a dispoziției generale.

Poate deloc surprinzător, somnul și viața ta sexuală sunt strâns legate. În timp ce lista lucrurilor care se întâmplă cu corpul tău atunci când încetezi să faci sex include somn prost, lipsa somnului poate dăuna și vieții tale sexuale. Somnul și sexul împărtășesc o relație simbiotică.

Lipsa somnului a fost asociată cu libidoul scăzut și excitarea sexuală slabă la femei și cu disfuncția erectilă la bărbați. Potrivit omul de știință Matthew Walker, hormonii noștri reproductivi, esențiali pentru sănătatea sexuală, sunt afectați atunci când nu dormim suficient. „Tinerii care dorm doar cinci ore pe noapte timp de o săptămână vor avea un nivel de testosteron care este cel al unei persoane cu 10 ani mai în  vârstă din punct de vedere biologic decât ei”, a spus Walker. Având niveluri scăzute de testosteron înseamnă că este posibil să ai un apetit sexual scăzut și probleme la obținerea unei erecții. Pentru femei, somnul insuficient le poate afecta hormonul luteinizant și hormonul foliculostimulant; sănătatea sexuală și fertilitatea unei femei depind de funcționarea corectă a acestor hormoni.

Potrivit unui studiu din 2015 realizat pe femei, publicat în The Journal of Sexual Medicine, a dormi doar o oră în plus a fost asociat cu o șansă crescută cu 14% de a intra în intimitate cu partenerul.

Experții subliniază că somnul de după-amiază nu poate înlocui somnul recomandat pe timp de noapte, dar dacă te simți obosit și nu te poți concentra în timpul zilei, un pui de somn de 20 de minute ar putea fi benefic. S-ar putea să te pună într-o dispoziție mai bună și să-ți ofere rezistența pentru a intra în intimitate.

Sfatul este să limitezi somnul 30 de minute, o oră  și să nu îți strice  odihna pe timpul nopții, care poate fi direct legată de viața ta sexuală. „Avem două momente pe zi în care ritmul nostru circadian se schimbă și devenim adormiți în mod natural: prima dată este noaptea, iar a doua este după prânz”, a spus dr. Robert Oexman, cercetător la Institutului Sleep to Live.

Dacă te confrunți cu somnolență excesivă în timpul zilei și ai nevoie de somn pentru a te simți odihnit în mod constant, acest lucru ar putea fi un motiv de îngrijorare. Totul, de la depresie și probleme cu tiroida până la tulburări de somn, cum ar fi apneea obstructivă în somn, ar putea fi de vină. Dacă se întâmplă acest lucru, verifică starea ta cu medicul de familie.

sursa

Acestea sunt semnele că partenerul şi-a pierdut interesul. Psihoterapeut: „Atunci vezi clar că e o problemă”

Cu trecerea timpului, relațiile de cuplu pot suferi schimbări și, uneori, semnalele subtile pot indica faptul că un partener și-a pierdut interesul.

Este important să fim conștienți de aceste semne, a arătat bioenergoterapeutul basarabean Lidia Fecioru la emisiunea „Adevăruri ascunse”, de peste Prut, scrie antena3.ro.

Primul semn că partenerul de viaţă şi-a pierdut interesul este că nu-și face timp pentru tine, se reține cu prietenii, ar sta mai mult la serviciu, stă pe telefon şi altele asemenea, a arătat Lidia Fecioru.

Potrivit ei, o astfel de persoană caută tot timpul să aibă gașcă, să nu cumva să fie doar cu partenerul. „Că atunci se diminuează atenția și vezi clar că e o problemă”, a spus ea. 

Un alt semn al distanțării emoționale este lipsa romantismului. „Nu mai există romantismul. Uită să mai cumpere o floare, uită să facă complimente, uită să dea atenţie”.

Şi faptul că nu te consideră o prioritate poate fi un semn că legătura dintre voi s-a slăbit.

Atenţie la partenerul care nu se ceartă niciodată! „Sunt cupluri care se despart în tăcere, care nu s-au certat niciodată dar se despart”, a spus Lidia Fecioru. Potrivit ei, când nu dezbați o situație tensionantă înseamnă că nu-ți pasă de celălalt ori a început să nu-ți pese.

Când nu te mai cerți înseamnă că nu-ți mai pasă

Dacă partenerul începe să fie nervos, aparent fără motiv, ar putea fi un alt semnal de alarmă.

Întreabă-ți partenerul ce-l enervează cu adevărat, îndeamnă Lidia Fecioru.

Comunicarea deschisă este cheia în astfel de situații. 

Înainte de a trage concluzii, încercați să discutați despre preocupările voastre și să explorați împreună posibile soluții.

Lidia Fecioru este originară din Republica Moldova, acolo unde a absolvit Facultatea de Medicină, specializarea Medicină Legală. Tot în Republica Moldova a și lucrat, pentru o vreme, ca medic legist la Departamentul de Crimă Organizată din Chișinău. În anul 1991, Lidia Fecioru s-a mutat în România, unde și-a deschis propriul cabinet de bioterapie și medicină alternativă.

Studiu: Oamenii nu se mai căsătoresc din dragoste, dar sunt mai fericiți. Ce așteptări au de la viață

Potrivit unui sondaj Gallup, persoanele care sunt căsătorite declară că sunt mult mai fericite decât cele care se află într-o relație, indiferent de stadiul ei.

„Oricum ai analiza aceste date, vedem un avantaj destul de mare al căsătoriei în ceea ce privește modul în care oamenii își evaluează viața”, a declarat autorul sondajului, Jonathan Rothwell, economist principal la Gallup, potrivit CNN, preluat de Digi24.

Din 2009 până în 2023, peste 2,5 milioane de adulți din Statele Unite au fost întrebați cum și-ar evalua viața actuală, zero fiind cel mai rău rating posibil și 10 fiind cel mai bun.

Apoi, cercetătorii i-au întrebat pe respondenți cum anticipează că va fi nivelul lor de fericire în următorii 5 ani. Pentru a fi considerată norocoasă, o persoană trebuia să-și acorde un rating de cel puțin șapte la data sondajului și să anticipeze un rating de cel puțin opt în viitorul apropiat.

Pe parcursul perioadei în care a fost realizat studiul, persoanele căsătorite au declarat în mod constant niveluri de fericire mai mari decât cele necăsătorite, variind între 12% și 24% mai mult, în funcție de an. Educația este un predictor puternic al fericirii, dar datele au arătat că adulții căsătoriți care nu au urmat liceul își evaluează viața mai favorabil decât adulții necăsătoriți cu o diplomă de studii superioare.

„Lucruri precum rasa, vârsta, sexul și educația contează. Dar căsătoria pare să conteze mai mult decât acele lucruri atunci când vine vorba de mulțumire, statisfacție și de a trăi mai bine”, a spus Bradford Wilcox, profesor de sociologie și director al National Marriage Project de la Universitatea din Virginia. Wilcox a supravegheat studiul realizat de Gallup.

Poate că fericirea legată de căsătorie are ceva de-a face cu ceea ce oamenii așteaptă de la ea, a spus Ian Kerner, terapeut specializat în relații de cuplu.

„În practica mea din ultimul deceniu am observat o trecere treptată de la „căsătoria din dragoste” la „căsătoria pentru parteneriat”, ceea ce înseamnă că oamenii îi aleg din ce în ce mai mult pentru căsătorie pe cei mai buni prieteni decât pe cei cu care au o relație pasională”, a mai spus Kerner pentru CNN.

Deși acest lucru poate duce la probleme de atracție, oamenii își aleg, totuși, parteneri alături de care regăsesc stabilitate pe termen lung, a mai precizat terapeutul.

Ţi-e frig întruna? Iată explicaţiile şi recomandările medicilor
Articolul anterior
Mânâncă cu măsură sarmale de Crăciun!
Articolul următor