Ce fel de mamă eşti în funcţie de zodie

Sigur că fiecare mamă este cea mai bună, cea mai frumoasă și cea mai grijulie pentru copilul ei. Însă, există și deosebiri în funcție de zodia în care s-a născut. Unele sunt mai calculate și critice, altele mai sensibile și grijulii. Iată ce fel de mama ești tu în funcție de semnul zodiacal.

separator

Mama Berbec (21 martie – 19 aprilie)

Este ambiţioasă, luptătoare, energică şi îşi doreşte totul pentru copilul ei, de aceea se şi implică în toate lucrurile legate de acesta, nelăsându-le prea multe de făcut celorlalţi membri ai familiei. Asta şi pentru că îi place să deţină controlul şi are mari aspiraţii în ceea ce îl priveşte pe cel mic. Însă, uneori, ceea ce îşi doreşte ea pentru copil nu coincide cu dorinţele acestuia, aşa că n-ar strica să îi ofere puţină libertate de a alege, iar apoi să îl susţină cu tot ce are mai bun, aşa cum ştim că face. Dacă ar avea mai multă răbdare şi n-ar mai fi atât de impulsivă, totul ar fi perfect.

Mama Taur (20 aprilie – 20 mai)

Răbdătoare, cu picioarele pe pământ, neobosită atunci când e vorba de familia ei, mereu cu zâmbetul pe buze pentru cei dragi, îi va oferi întotdeauna copilului afecţiunea, înţelegerea, siguranţa, stabilitatea de care cel mic are atâta nevoie. Fiind o mare iubitoare de natură, îşi va încuraja copilul către activităţile în aer liber şi va petrece mult timp alături de acesta în mijlocul naturii. Mare atenţie la încăpăţânarea specifică zodiei, care, atunci când se întâlneşte cu încăpăţânarea caracteristică copilului, va provoca scântei. Va fi care pe care! Şi ultima atenţionare: prea mult răsfăţ strică!

Mama Gemeni (21 mai – 20 iunie)

Veselă şi deschisă, este cel mai bun partener de discuţii pentru copilul său: îl va asculta cu atenţie, îi va cere detalii, îi va expune părerile sale, îi va oferi sfaturi, dar va trebui să înveţe când să se oprească, altfel riscând să devină un pic cicălitoare. Dornică ea însăşi să înveţe mereu ceva nou, îi va insufla şi celui mic această dorinţă. Datorită umorului său debordant, în casa sa va fi mereu o atmosferă veselă. Visătoare incurabilă, va trebui din când în când să revină cu picioarele pe pământ şi să impună reguli copilului.

Mama Rac (21 iunie – 22 iulie)

Sensibilă, grijulie, dedicată trup şi suflet familiei şi mai ales copilului, va fi mereu acolo când acesta va avea nevoie de ea şi va face tot ce se poate pentru binele acestuia. Extrem de protectoare, are adesea tendinţa să exagereze, de aceea ar fi bine să înveţe că nu îşi va putea cocoloşi puiul la nesfârşit, trebuie să îl lase să se maturizeze, să înveţe din propriile greşeli. Va veni o vreme când cel mic va fi mare şi va pleca din casa părintească şi trebuie să fie pregătit pentru această schimbare.

Mama Leu (23 iulie – 22 august)

Copilăroasă, va fi partenerul de joacă ideal pentru copilul său, ştiind cum să coboare la nivelul acestuia şi cum să îl distreze. Strălucitoare, mândră, îi place să iasă în evidenţă, de aceea există riscul să îl domine pe cel mic, iar acesta să se simtă un pic în umbra mamei, stingher, temător, neştiind ce să facă. Va trebui să gasească o cale de mijloc: să nu îşi piardă din strălucire, dar, în acelaşi timp, să se dedice copilului, să îi insufle încredere şi să îl facă să se simtă cel mai important.

Mama Fecioară (23 august – 22 septembrie)

Extrem de organizată şi atentă la fiecare detaliu, nu se va abate de la regulile de disciplină şi va dori să îi ofere copilului său o educaţie ca la carte. Ipohondră şi obsedată de curăţenie, va dezinfecta cam toate obiectele din preajma copilului. Extrem de logică, obiectivă, critică, va analiza totul în ceea ce-l priveşte pe cel mic, părând, de multe ori, rece în ochii copilului. Trebuie să înţeleagă că viaţa nu e numai logică şi disciplină, iar copilăria copilului său trebuie să fie cea mai frumoasă perioadă pentru acesta, plină de zâmbete, joacă, voie bună şi dragoste necondiţionată din partea mamei.

Mama Balanţă (23 septembrie – 22 octombrie)

Extrem de calmă, pacifistă, va dori să îşi educe copilul cu vorba buna, fără pedepse, fără voci ridicate, fără interdicţii. Bineînţeles, în toată acestă atmosferă zen, există riscul de răsfăţ, copilul poate înţelege greşit că are voie orice, aşa că puţină fermitate n-ar strica. Echilibrată din fire, mama Balanţă va şti când să fie alături de copilul său, dar şi când să-i ofere spaţiu să crească, să se dezvolte, să pornească pe cont propriu.

Mama Scorpion (23 octombrie – 21 noiembrie)

Intuitivă, va simţi mereu ce se întâmplă cu cel mic şi va şti cum să acţioneze pentru a rezolva toate problemele. Hotărâtă, are tendinţa să ia decizii în numele copilului, însă ar fi bine să îl asculte şi pe acesta. Iubitoare de discuţii profunde, va aborda subiecte serioase pe care le va întoarce pe toate părţile alături de juniorul său. Va tinde să îl supraprotejeze, de aceea va trebui să înveţe când să se oprească. Dacă cineva îi supără copilul, poate fi extrem de răzbunătoare.

Mama Săgetator (22 noiembrie – 21 decembrie)

Optimistă incurabilă, îi va insufla şi copilului această trăsătură care îl va ajuta enorm în viaţă – când eşti optimist, totul pare mai frumos şi mai bun. Veselă şi pusă mereu pe şotii, va fi o mamă-copil, cea mai bună prietenă pentru copilul său: se vor distra la nebunie împreună, spre deliciul celui mic. Totuşi, ar fi bine să nu uite că, uneori, trebuie să intre în rolul de adult serios, care să stabilească anumite limite pentru copilul său.

Mama Capricorn (22 decembrie – 19 ianuarie)

Extrem de serioasă, mama Capricorn se va ambiţiona să împace şi familia (copilul), şi cariera. Şi, cu ambiţia-i cunoscută,  va reuşi. Responsabilă, va dori să îi ofere copilului toate condiţiile pentru a-şi împlini visurile. Ca să profite din plin de timpul său, trebuie să înveţe să nu se piardă în detalii. Şi dacă va reuşi să nu se mai streseze din orice şi să nu fie chiar atât de strictă, atunci totul va fi perfect .

Mama Vărsător (20 ianuarie – 18 februarie)

Nonconformistă, mama Vărsător nu va merge pe cărări bătătorite: ea îşi va încuraja copilul să schimbe direcţia şi să-şi urmeze calea, oferindu-i toată libertatea de care are nevoie. Însă tocmai de aici pot apărea micile probleme: prea multă libertate, de la o vârstă fragedă, îl poate bulversa pe cel mic, acesta neştiind încotro să se îndrepte. Angajată în fel de fel de proiecte, mama Vărsător ar trebui să lase totul uneori şi să se concentreze doar pe copilul său, care, mai ales la început de drum, are nevoie de încurajări.

Mama Peşti (19 februarie – 20 martie)

Fire artistică, sensibilă, mama Peşti va creşte un mic artist, căruia îi vor plăcea muzica, teatrul, poeziile, dansul. Va apela la fel de fel de jocuri doar de ea ştiute pentru a dezvolta imaginaţia copilului. Pentru că în casa mamei Peşti va fi mai mereu o atmosferă de poveste, n-ar fi rău ca, din când în când, toată lumea să coboare cu picioarele pe pământ, în lumea reală. Spre binele tuturor!

sursa

 

Ce se întâmplă cu viața ta sexuală când dormi după-amiaza?

Specialiștii spun că un pui de somn la amiază are o mulțime de beneficii susținute de știință, cum ar fi reducerea oboselii, îmbunătățirea performanței, suține atenția și îmbunătățește starea de spirit. Dar știai că și viața ta sexuală poate beneficia de somul de dupa-amiaza?

Potrivit profesorului de psihologie de la Universitatea din California și coautor al cărții „Take a Nap! Change Your Life”, Sara Mednick, un pui de somn poate face câteva lucruri utile viața ta sexuală, cum ar fi îmbunătățirea rezistenței și a dispoziției generale.

Poate deloc surprinzător, somnul și viața ta sexuală sunt strâns legate. În timp ce lista lucrurilor care se întâmplă cu corpul tău atunci când încetezi să faci sex include somn prost, lipsa somnului poate dăuna și vieții tale sexuale. Somnul și sexul împărtășesc o relație simbiotică.

Lipsa somnului a fost asociată cu libidoul scăzut și excitarea sexuală slabă la femei și cu disfuncția erectilă la bărbați. Potrivit omul de știință Matthew Walker, hormonii noștri reproductivi, esențiali pentru sănătatea sexuală, sunt afectați atunci când nu dormim suficient. „Tinerii care dorm doar cinci ore pe noapte timp de o săptămână vor avea un nivel de testosteron care este cel al unei persoane cu 10 ani mai în  vârstă din punct de vedere biologic decât ei”, a spus Walker. Având niveluri scăzute de testosteron înseamnă că este posibil să ai un apetit sexual scăzut și probleme la obținerea unei erecții. Pentru femei, somnul insuficient le poate afecta hormonul luteinizant și hormonul foliculostimulant; sănătatea sexuală și fertilitatea unei femei depind de funcționarea corectă a acestor hormoni.

Potrivit unui studiu din 2015 realizat pe femei, publicat în The Journal of Sexual Medicine, a dormi doar o oră în plus a fost asociat cu o șansă crescută cu 14% de a intra în intimitate cu partenerul.

Experții subliniază că somnul de după-amiază nu poate înlocui somnul recomandat pe timp de noapte, dar dacă te simți obosit și nu te poți concentra în timpul zilei, un pui de somn de 20 de minute ar putea fi benefic. S-ar putea să te pună într-o dispoziție mai bună și să-ți ofere rezistența pentru a intra în intimitate.

Sfatul este să limitezi somnul 30 de minute, o oră  și să nu îți strice  odihna pe timpul nopții, care poate fi direct legată de viața ta sexuală. „Avem două momente pe zi în care ritmul nostru circadian se schimbă și devenim adormiți în mod natural: prima dată este noaptea, iar a doua este după prânz”, a spus dr. Robert Oexman, cercetător la Institutului Sleep to Live.

Dacă te confrunți cu somnolență excesivă în timpul zilei și ai nevoie de somn pentru a te simți odihnit în mod constant, acest lucru ar putea fi un motiv de îngrijorare. Totul, de la depresie și probleme cu tiroida până la tulburări de somn, cum ar fi apneea obstructivă în somn, ar putea fi de vină. Dacă se întâmplă acest lucru, verifică starea ta cu medicul de familie.

sursa

Acestea sunt semnele că partenerul şi-a pierdut interesul. Psihoterapeut: „Atunci vezi clar că e o problemă”

Cu trecerea timpului, relațiile de cuplu pot suferi schimbări și, uneori, semnalele subtile pot indica faptul că un partener și-a pierdut interesul.

Este important să fim conștienți de aceste semne, a arătat bioenergoterapeutul basarabean Lidia Fecioru la emisiunea „Adevăruri ascunse”, de peste Prut, scrie antena3.ro.

Primul semn că partenerul de viaţă şi-a pierdut interesul este că nu-și face timp pentru tine, se reține cu prietenii, ar sta mai mult la serviciu, stă pe telefon şi altele asemenea, a arătat Lidia Fecioru.

Potrivit ei, o astfel de persoană caută tot timpul să aibă gașcă, să nu cumva să fie doar cu partenerul. „Că atunci se diminuează atenția și vezi clar că e o problemă”, a spus ea. 

Un alt semn al distanțării emoționale este lipsa romantismului. „Nu mai există romantismul. Uită să mai cumpere o floare, uită să facă complimente, uită să dea atenţie”.

Şi faptul că nu te consideră o prioritate poate fi un semn că legătura dintre voi s-a slăbit.

Atenţie la partenerul care nu se ceartă niciodată! „Sunt cupluri care se despart în tăcere, care nu s-au certat niciodată dar se despart”, a spus Lidia Fecioru. Potrivit ei, când nu dezbați o situație tensionantă înseamnă că nu-ți pasă de celălalt ori a început să nu-ți pese.

Când nu te mai cerți înseamnă că nu-ți mai pasă

Dacă partenerul începe să fie nervos, aparent fără motiv, ar putea fi un alt semnal de alarmă.

Întreabă-ți partenerul ce-l enervează cu adevărat, îndeamnă Lidia Fecioru.

Comunicarea deschisă este cheia în astfel de situații. 

Înainte de a trage concluzii, încercați să discutați despre preocupările voastre și să explorați împreună posibile soluții.

Lidia Fecioru este originară din Republica Moldova, acolo unde a absolvit Facultatea de Medicină, specializarea Medicină Legală. Tot în Republica Moldova a și lucrat, pentru o vreme, ca medic legist la Departamentul de Crimă Organizată din Chișinău. În anul 1991, Lidia Fecioru s-a mutat în România, unde și-a deschis propriul cabinet de bioterapie și medicină alternativă.

Dragobetele sărută fetele. Obiceiuri şi tradiții de 24 februarie

Pe 24 februarie, românii sărbătoresc Dragobetele – numit şi Cap de primăvară – ziua în care păsările îşi fac cuiburi, iar tinerii, “ochi dulci”. I se mai spune Sântion de primăvară şi nu întâmplător: creştinii ortodocşi sărbătoresc astăzi Întâia şi a doua aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul.

separator

dragobete1aÎnainte de a vorbi despre Dragobete, trebuie să spunem că Făurar (cum este numită luna Februarie), îşi are numele de la meşterii fauri care, în această perioadă, pregăteau uneltele – în special fiarele de plug – pentru un nou an agrar. Pe de altă parte, odată cu această lună, obişnuitele şezători se încheiau şi pe primul plan erau situate preocupările legate de muncile câmpului, de reparare a uneltelor, de pregătire a seminţelor şi a tuturor celor necesare semănatului, scrie istorie-pe-scurt.ro.

Luna lui Făurar este considerată capricioasă: când plânge, când râde, când viscoleşte, când se năpusteşte gerul spunându-se că Februarie se luptă cu Martie care a luat cu împrumut câteva zile de la fratele său mai mare. Încă de la debutul lunii Februarie, în lumea satului românesc încep pregătirile pentru culturile de primăvară, pentru recolta următoare. 1 februarie aduce Triful viilor, zi în care, printr-un ritual de protecţie, viţa de vie şi pomii se stropesc cu agheasmă, spre a fi ferite de dăunători (boli, lăcuste, viermi şi gândaci). Triful mai este numit şi Năvalnicul şi se spune că ar fi fost un fecior frumos, “căzut din cer, care încurcă cărările fetelor frumoase şi nevestelor tinere. Când intra într-un sat, toată partea femeiască nu-şi mai ţinea firea şi umblau buimace.

Personificare a dragostei pătimaşe, Năvalnicul se reîntrupează în Dragobete la 24 februarie, ca simbol al dragostei curate a tinerilor, asociată la români cu ciripitul şi împerecherea păsărilor de pădure al căror patron este. Numit şi Cap de primăvară, (fiindcă din această zi debutează primăvara) Dragobetele este asociat şi cu zeul Cupidon – din mitologia romană, cu Eros, din cea greacă. I se mai spune şi Ioan Dragobete, Drăgostiţele sau Logodna păsărilor. Dragobetele aduce în vremurile noastre răsunete ale unor practici de propieţiere, ce face legătura cu un nou an roditor, cu înnoirea firii, cu o primăvară ce se doreşte a fi propice pentru semănat. Prin excelenţă o sărbătoare a fertilităţii, fiind ziua constituirii perechilor, atât pentru păsări, care îşi fac noi cuiburi sau le repară pe cele vechi, cât şI pentru oameni. Băieţii încearcă să intre în graţiile fetelor pe care le admiră, Dragobetele fiind o sărbătoare a îndrăgostiţilor, de aici şi expresia “Dragobetele sărută fetele”. Cât despre bărbaţii însuraţi, se zice că, în această zi, nu este bine să le supere pe femei! Nu e bine să te cerţi cu soţia în casă nici c-o altă femeie, că-ţi merge rău. De la Dragobete, cap de primăvară, se aprindeau în toate zilele prin casă rădăcină de iarbă mare. Dacă timpul era favorabil, fetele şi feciorii adunaţi în cete ieşeau la pădure hăulind şi chiuind pentru a culege primele flori ale primăverii, ghiocelui şi brânduşa de primăvară. Din zăpada netopită în ziua de Dragobete fetele şi nevestele tinere făceau rezerve de apă, cu care se spălau la anumite sărbători de peste an.

Ziua lui Dragobete, zeul tinereţii, al veseliei şi al iubirii are origini străvechi. Dragobete este un personaj preluat de la vechii daci şi transformat ulterior într-un protector al tinerilor şi patron al iubirii. Urmând firul anumitor legende populare, se pare că Dragobete (numit şi “Cap de primăvară”, “Năvalnicul” sau “Logodnicul Păsărilor”) nu era nimeni altul decât fiul babei Dochia, un flăcău extrem de chipeş şi iubăreţ, care seducea femeile ce îi ieşeau în cale. Dragobete a rămas însă până în ziua de astăzi ca simbolul suprem al dragostei autohtone.

zane_86348000

Obiceiuri şi tradiţii străvechi de sărbătoarea Dragobetelui

Sărbătoarea Dragobetelui are o simbolistică bogată şi interesantă. Dragobetele îngemănează în esenţă sa atât începutul, cât şi sfârşitul – începutul unui nou anotimp şi al reînsufleţirii naturii, sfârşitul desfătărilor lumeşti căci începe Postul Sfânt al Paştelui. În vremuri de demult (în anumite zone chiar şi astăzi!), în această zi de mare sărbătoare, tinerii îmbrăcaţi în straie frumoase, cuviincioase obişnuiau să se strângă în păduri şi să culeagă în buchetele cele dintâi flori ale primăverii. Culesul florilor se continua cu voie bună şi cântece, cu un fel de joc numit “zburătorit”. La ceasul prânzului, fetele porneau în fugă către sat, iar băieţii le fugăreau, încercând să le prindă şi să le dea un sărutat. Dacă băiatul îi era drag fetei, aceasta se lăsa prinsă, ulterior având loc şi sărutul considerat echivalent al logodnei şi al începutului iubirii între cei doi. Înspre seara, logodna urma să fie anunţată comunităţii satului şi membrilor familiei. Cei care participau la sărbătoare, respectând tradiţia, erau consideraţi a fi binecuvântaţi în acel an. Ei vor avea parte de belşug, fiind feriţi în schimb de boli şi febră. Conform anumitor superstiţii din bătrâni, cei care nu sărbătoreau această zi erau pedepsiţi să nu poată iubi în acel an. Acest obicei dat naştere celebrei strigături sau ameninţări glumeţe “Dragobetele săruta fetele!”

Dacă vremea era mohorâtă în această zi, dacă era foarte frig, ploua sau ningea, tinerii se strângeau într-o casă “să facă de Dragobete”, să petreacă, să lege prietenii, să se ţină de jocuri şi ghiduşii. În anumite zone fetele tinere obişnuiau să arunce acuzaţii pentru farmecele de urâciune făcute împotriva rivalelor în iubire. De asemenea, tinerii flăcăi îşi crestau uşor braţul în forma unei cruci şi îşi atingeau tăieturile rostind jurământul de a rămâne pe viaţa fraţi de sânge.Cu ocazia acestei zile, bătrânii satului acordau o îngrijire specială animalelor din ogradă, dar şi păsărilor. Bătrânii credeau că în această zi păsările îşi aleg perechea pe viaţă şi se urnesc în construirea cuiburilor. La sfârşit de iarnă şi început de primăvară, Dragobete oficia nunţirea păsărilor în cer. Sacrificarea animalelor este interzisă în această zi. În rostul împerecherii păsărilor nu ai voie să intervii, se crede. În anumite zone ale ţării, în această zi, tinerii îşi unesc destinele prin logodnă, promiţându-şi credinţa şi iubire.

În vremuri de demult exista obiceiul ca fetele tinere necăsătorite să strângă zăpada rămasă pe alocuri, zăpada cunoscută drept “zăpada zânelor”. Apa rezultată prin topire era considerată ca având proprietăţi magice în iubire şi în descântecele de iubire, dar şi în ritualurile de înfrumuseţare. Se credea că această zăpadă s-a născut din surâsul zânelor. Fetele îşi clăteau chipul cu aceasta apă pentru a deveni la fel de frumoase şi atrăgătoare ca şi zânele. În această zi, fetele trebuie să se întâlnească cu persoane de sex masculin. Altfel nu vor avea deloc parte de iubire de-a lungul întregului an. Totodată, în sate se credea că fetele care ating un bărbat dintr-un sat învecinat vor fi drăgăstoase tot timpul anului.

În anumite sate uitate ale României, din pământ se scot rădăcini de spânz pe care oamenii le folosesc ulterior drept leac pentru vindecarea anumitor boli. Este obligatoriu ca în această zi bărbaţii să se afle în relaţii cordiale cu persoanele de sex feminin. Bărbaţii nu au voie să necăjească femeile şi nici să se angajeze în gâlcevi căci astfel îi aştepta o primăvară cu ghinion şi un an deloc prielnic. Atât băieţii, cât şi fetele au datoria de a se veseli în această zi pentru a avea parte de iubire întreg anul. Dacă vor ca iubirea să rămână vie de-a lungul întregului an, tinerii care formează un cuplu trebuie să se sărute în această zi. Lucrările câmpului, ţesutul, cusutul, treburile grele ale gospodăriei nu sunt permise în această zi. În schimb, curăţenia este permisă, fiind considerată aducătoare de spor şi prospeţime. Nu ai voie să plângi în ziua de Dragobete. Se spune că lacrimile care curg în această zi sunt aducătoare de necazuri şi supărări în lunile care vor urma. În unele zone ale ţării, ajunul Dragobetelor este asemănător ca simbolistica noptii de Bobotează. Fetele tinere, curioase să îşi afle ursitul, îşi pun busuioc sfinţit sub pernă, având credinţa că Dragobetele le va ajuta să găsească iubirea adevărată.



Cum poţi să faci singură mărturiile de nuntă!
Articolul anterior
O Moldovă întreagă își ia rămas bun de la Ana Barbu
Articolul următor