Creștinii sărbătoresc astăzi Duminica Mare sau Rusaliile!

Pentru biserica creştină, Duminica Mare înseamnă Pogorârea Sfântului Duh, eveniment care are loc la 50 de zile după Paşte. Rusaliile sunt sărbătorite astăzi, acestea încheie Ciclul Pascal. Este o zi bogată în tradiţii ce trebuie respectate cu sfinţenie, ca să nu ne pedepsească Rusaliile, spune tradiția creștină!

separator

phoca_thumb_l_duminica_mare_2014_0419

În cea de-a opta duminică după Paşti, pe când Apostolii şi alţi ucenici ai Domnului Iisus Hristos se rugau împreună, a pogorât peste ei Duhul Sfânt, sub forma unor “limbi de foc despicate”.

Apostolii au început să vorbească în limbile tuturor neamurilor, iar pelerinii veniţi la Ierusalim au fost uimiţi să îi audă pe aceşti pescari neinstruiţi rostind rugăciuni către Domnul în limbile ţărilor lor de departe. De aceea, Duminica Pogorârii Duhului Sfânt e considerată ziua de naştere a Bisericii creştine. În Duminica Mare, e bine să mergi la biserică, pentru a participa la slujbele speciale care se ţin şi să te păzeşti de Rusalii, scrie libertatea.ro.

Ce este bine să faci în Duminica Mare:

Ca să nu se supere Rusaliile – nişte fiinţe fantastice care, potrivit credinţelor populare precreştine, umblă prin văzduh şi îi pocnesc pe cei ce nu le respectă ziua -, credincioşii duc la biserică ramuri verzi de nuc sau de tei, plante despre care se crede că alungă spiritele rele. Păstrate peste vară, rămurelele apără ogorul şi gospodăria de furtunile şi grindina ce s-ar putea abate asupra lor.

Şi la porţi, şi la intrarea în casă se arborează ramuri verzi de nuc sau de tei, pentru a le păzi de rele.

În unele locuri, femeile stau în răspântii, cu ştergare şi vase mari cu apă, în care pun frunze de nuc şi spală picioarele trecătorilor.

Din Duminica Mare, sau a Rusaliilor, poate începe culesul plantelor de leac; până la această dată, se consideră că plantele sunt contaminate de către Rusalii.

Ce nu trebuie să faci în această zi:

Să nu mergi la scăldat în ziua de Rusalii, fiindcă este pericol mare de înec!

Să nu lucrezi, fiindcă atragi asupra ta mânia Rusaliilor.

Să nu te urci în arbori sau în locuri înalte şi nici să călătoreşti departe de casă.

Să nu existe certuri și conflicte, pentru că te legi de ele.

Ucraina blochează tranzitul gazelor rusești spre Europa. Acordul cu Gazprom nu va fi prelungit

Ministrul ucrainean al Energiei, a confirmat că guvernul de la Kievî nu va prelungi contractul de tranzit de gaze cu compania rusă Gazprom. „Pot să confirm că nu intenționăm să semnăm niciun acord suplimentar sau să prelungim acest acord.”, a spus Herman Halushchenko, referitor la acordul cu Gazprom, scrie realitatea.net.

Herman Halushchenko a subliniat, de asemenea, că sistemul ucrainean de transport al gazelor a trecut testul de stres și este pregătit să funcționeze fără gazul rusesc.

Europa scapă de dependența rusească

Anterior, Kadri Simson, comisarul european pentru energie, a declarat că, în 2024, livrările de gaz natural lichefiat către UE vor scădea, printre altele, din cauza unei presiuni treptate asupra importatorilor de gaz rusesc din interiorul Uniunii.

„Există inițiativa RepowerEU, în cadrul căreia țările europene vor scăpa complet de gazul rusesc până în 2027, nu doar de gazul din conducte, ci de toate gazele, inclusiv de cel lichefiat”, a explicat el.

Din informațiile anterioare se cunoaște la nivelul Comisiei Europene nu au existat planuri de a stabili contacte cu Rusia pentru a extinde tranzitul gazului rusesc către țările europene prin sistemul ucrainean de transport al gazelor, luând în schimb toate măsurile necesare pentru a deveni complet independentă de gazul rusesc.

40 de elevi au fost premiați în cadrul Olimpiadei Republicane la Chimie

40 de elevi au fost premiați astăzi în cadrul Olimpiadei Republicane la Chimie, desfășurată în perioada 15–18 martie, la Universitatea de Stat din Moldova.

Prezentă la festivitatea de premiere, Nadejda Velișco, secretar general al Ministerului Educației și Cercetării, a apreciat munca elevilor, a profesorilor ce predau la clasă, a membrilor consiliului olimpic și a juriului, menționând că ministerul va depune eforturi în continuare pentru a promova performanța în educație și a aduce cât mai multă calitate în școlile din Republica Moldova.

La ediția din acest an a Olimpiadei au participat 149 de elevi din întreaga țară. Cei 40 de elevi care au demonstrat performanțe deosebite în cadrul probei teoretice și a celei experimentale își fac studiile în cadrul unor instituții de învățământ din raioanele/municipiile: Bălți, Cahul, Călărași, Chișinău, Strășeni, Ungheni.

Lista premianților Olimpiadei Republicane Chimie poate fi accesată aici➡️https://bit.ly/490KoTB

Veste bună pentru asistenții personali din Chișinău. Vor primi 5.000 de lei în luna martie

Asistenți personali din Chișinău vor primi o plată în sumă fixă de 5000 de lei în luna martie, din partea Ministerului Muncii și Protecției Sociale, cu sprijinul partenerilor de dezvoltare și a donatorilor. Persoanele vor fi anunțate printr-un SMS despre posibilitatea ridicării plăților, Ministerul Muncii și Protecției Sociale menționează că ajutorul bănesc este destinat tuturor asistenților personali din municipiul Chișinău care „au avut de suferit în urma demiterilor ilegale și cărora le-au fost modificate raporturile de muncă prin diminuarea normei de muncă sau eliberare din cadrul Direcției Generale pentru Protecția Drepturilor Copiilor și Direcției Generale Asistență Medicală și Socialăˮ, transmite IPN.

Cei circa 1200 de asistenți personali vor primi, de asemenea, în luna aprilie un ajutor bănesc în funcție de proporția în care a fost diminuată norma de muncă sau încetarea totală a raporturilor de muncă.

Plățile vor fi realizate fără necesitatea unei solicitări sau depunerii unor cereri, dar cu efectuarea unor evaluări suplimentare, pentru a stabili în ce măsură a fost afectat fiecare asistent personal. Persoanele vor putea ridica banii la Oficiile „Poșta Moldovei”.

Cu suportul partenerilor de dezvoltare, în luna decembrie a fost inițiat un program de susținere, în cadrul căruia a fost oferită o plată unică de 5000 lei pentru 3019 familii care au la îngrijire și supraveghere copii cu dizabilități severe și 7195 familii cu persoane cu dizabilități, încadrate în Serviciul social ,,Asistență personală”. De aceste plăți au beneficiat și asistenții personali din Chișinău.

Sute de asistenți personali din Chișinău, în special de vârstă pensionară, au fost concediați, iar celor care au rămas li s-au tăiat lefurile în jumătate după ce autoritatea municipală a anunțat că nu mai are bani ca să îi plătească și nu va angaja noi asistenți personali care au depus cereri. Primăria a acuzat puterea centrală că nu a inclus municipiul Chișinău în reforma asistenței sociale „Restart”, prin care, de la 1 ianuarie 2024, serviciul „Asistența personală” este finanțat de la bugetul de stat, iar asistenții personali trec în subordinea Ministerului Muncii și Protecției Sociale.  Autoritățile centrale au invocat, la rândul lor, că municipiul Chișinău și unitatea administrativ-teritorială Găgăuzia, care de asemenea nu a fost inclusă în program, au suficiente posibilități ca să finanțeze salariile asistenților personali din propriile venituri, dar și din transferurile cu destinație specială de la bugetul de stat.

Tragedie pe un stadion din Rusia. O fetiță a fost zdrobită mortal de o poartă de fotbal
Articolul anterior
Vladimir Bolea: ,,Criză alimentară în Republica Moldova nu va fi. Principala preocupare a Guvernului este cum să controleze prețurile”
Articolul următor