Noi femeile, uneori, devenim sceptice atunci când vorbim despre lacrimile bărbaților, dar în subconștientul nostru realizăm că și ei pot să plângă. Pănă la urmă este ceva firesc, pentru că în pieptul lor, la fel există o inimă, care se mai îndrăgostește.
Bărbaţii plâng de emoţie
Nu e metoda lor preferată de exprimare a fericirii, dar uneori pur şi simplu o fac. Şi ei pot fi foarte emoţionaţi de un film sau de o scenă din viaţă. Ca să nu mai vorbim de clipele în care devin taţi sau scapă de o mare apăsare. Nu vor recunoaşte că plâng. Vor spune că le curg ochii sau că a bătut vântul. Ai face bine să nu îi contrazici. Dacă sunt luaţi în râs, data viitoare se vor ascunde bine înainte să-şi dea frâu liber sentimentelor.
Lacrimile despărţirii
Deja de la pubertate bărbaţii devin conştienţi că plânsul nu e o manifestare bărbătească şi fac tot ce pot să îşi reprime lacrimile. E un fel de victorie asupra celor din jur, dar şi a lor înşişi. Reuşesc o dată, de două ori, de trei ori, până când încep să ţină la cineva foarte mult. Atunci devin din nou sensibili, iar despărţirea le poate frânge sufletul, mai ales dacă ei sunt cei părăsiţi. Plânsul îi ajută să se descarce.
Bărbaţii plâng de singurătate
Crizele bărbaţilor din anumite etape ale vieţii nu sunt doar mituri. La un moment dat, îşi dau seama cât sunt de singuri şi de neînţeleşi, iar atunci devin apatici şi se închid în ei. Ştiu că le lipseşte ceva, dar nu ştiu neapărat ce, iar acest sentiment e însoţit de o panică difuză. Până găsesc acel ceva de care au nevoie, trebuie să lupte cu sine şi, uneori, cu lacrimile. Când vor depăşi această perioadă, plânsul va deveni doar o amintire urâtă.