Horoscopul săptămânii 12-17 iunie. Relații tensionante în unele cupluri

În această săptămână, unii nativi au parte de stabilitate, iar alții se confruntă cu unele probleme. Astrologul Minerva îți spune cum ar trebui să te comporți în următoarele zile ca să aplanezi conflictele și să duci o viață armonioasă.

separator

minerva768

BERBEC – Luni, 12 iunie, existenţa lor va fi marcată de o configurație mai rar întâlnită, numită găleată, e drept, cu gura în jos, deci este posibil să împărătșească din experiența lor celor care au nevoie, dar și de un Zmeu care sugerează spiritualitate, apropierea momentului când ei vor descoperi calea lor spirituală.

TAUR – La ei este de remarcat Cupă sau Căldarea ca și cum săptămâna aceasta au gesturi reparatorii de făcut celor pe care i-au nedreptățit. Este bine, dar să fie forte atenţi ce idee le vine nu care cumva să facă vreuna nefăcută. Sfatul meu este să se consulte cu cineva.

GEMENI – Nu vreau să-i sperii pe aceşti nativi, dar vreau să îi atenţionez, şi atenţionarea este valabilă câteva săptămâni de acum încolo, să aibă grijă la volan şi la loviturile la nivelul capului. Întreg metabolismul lor, social şi fiziologic, este dat peste cap acum.

RAC – Pe 12 iunie, cu încredere în sine şi stăpâne pe situaţie, nativele Rac se eliberează de ceva cu care nu se mai armonizeză, cu situaţii la care nu se mai pot acorda, de stări de nelinişte care le-au epuizat, le-au pus capac cu alte cuvinte.

LEU – Pe 11, 12 şi pe 13 iunie poate apărea un ajutor de acolo de unde nici nu se aşteaptă. Dacă într-un cuplu relaţiile sunt tensionate sau dacă un cuplu se află pe punctul de a divorţa, să nu surprindă pe nimeni dacă unul din copii va fi cheia soluţiei.ff

FECIOARĂ – Adevărul este că ceea ce susţin ele, mă refer acum, din punct de vedere profesional, este o utopie pe care doar ele o înţeleg, dar nici nu vor să plece urechea la ceea ce spun ceilalţi şi atunci lucrurile ameninţă să o ia razna. Iată însă că mai vine și Saturn să le dea un bobârnac şi să le aducă cu picioarele pe pământ.

BALANȚĂ – Au o perioadă afectivă foarte bună şi impactul sentimentelor se reflectă în felul cum ştiu să-şi înconjure partenerul cu iubire. Totuşi aş vrea să cred că dau atenţie şi relaţiilor cu cei mai în vârstă care chiar dacă sunt mai sâcâitori, chiar dacă sunt mai insistenţi, sunt ai lor, dar ce este mai important, să nu uite că şi ei vor ajunge la fel.

SCORPION – Duminică, 11 iunie, trigonul în semne de Apă le pune la încercare puterea de convingere și o să le cam îndoaie genunchii. Şi totul pare să fie legat de bani, investiţii, mod de folosire a unor bani, de imagine, este ca şi cum săptămâna care urmează nativii Scorpion ar striga disperaţi, în gura mare: vreau să găsesc soluţii! Nu sunt oamenii care să ceară ajutorul dar de această dată nu mai au ce face.

SĂGETĂTOR – Săptămâna nu debutează ceva mai tensionat datorită Careului în T dintre conjuncția Pluto – Junona și opoziția Juputer – Uranus și care tensionează şi relaţiile cu colegii de muncă, pe de o parte şi cu ei înşişi pe de alta, este ca şi cum se discută despre probleme virtuale şi nu de cele care sunt în realitate și care îi pot pune financiar, în pericol, scrie romaniatv.net.

CAPRICORN – Pentru unii Capricorni însă zilele de 13 şi 14 iunie pot fi zile ale recoltei sau ale finalizării unor contracte sau proiecte menite să le aducă bani frumoşi în buzunare prin varii comisioane.

VĂRSĂTOR – Pe de altă parte, încă se face simțit și la ei efectul Careului în T dintre conjuncția Pluto – Junona și opoziția dintre Jupiter și Uranus care accentuează o serie de probleme de sănătate, dar și financiare.

PEȘTI – Dacă vorbim de gelozie, perspectiva se schimbă, pentru că ne aflăm în situaţia în care partenerul gelos nu doar că nu este sigur pe el, ci chiar este convinsă că nu ştie ce vrea.

Ce se întâmplă cu viața ta sexuală când dormi după-amiaza?

Specialiștii spun că un pui de somn la amiază are o mulțime de beneficii susținute de știință, cum ar fi reducerea oboselii, îmbunătățirea performanței, suține atenția și îmbunătățește starea de spirit. Dar știai că și viața ta sexuală poate beneficia de somul de dupa-amiaza?

Potrivit profesorului de psihologie de la Universitatea din California și coautor al cărții „Take a Nap! Change Your Life”, Sara Mednick, un pui de somn poate face câteva lucruri utile viața ta sexuală, cum ar fi îmbunătățirea rezistenței și a dispoziției generale.

Poate deloc surprinzător, somnul și viața ta sexuală sunt strâns legate. În timp ce lista lucrurilor care se întâmplă cu corpul tău atunci când încetezi să faci sex include somn prost, lipsa somnului poate dăuna și vieții tale sexuale. Somnul și sexul împărtășesc o relație simbiotică.

Lipsa somnului a fost asociată cu libidoul scăzut și excitarea sexuală slabă la femei și cu disfuncția erectilă la bărbați. Potrivit omul de știință Matthew Walker, hormonii noștri reproductivi, esențiali pentru sănătatea sexuală, sunt afectați atunci când nu dormim suficient. „Tinerii care dorm doar cinci ore pe noapte timp de o săptămână vor avea un nivel de testosteron care este cel al unei persoane cu 10 ani mai în  vârstă din punct de vedere biologic decât ei”, a spus Walker. Având niveluri scăzute de testosteron înseamnă că este posibil să ai un apetit sexual scăzut și probleme la obținerea unei erecții. Pentru femei, somnul insuficient le poate afecta hormonul luteinizant și hormonul foliculostimulant; sănătatea sexuală și fertilitatea unei femei depind de funcționarea corectă a acestor hormoni.

Potrivit unui studiu din 2015 realizat pe femei, publicat în The Journal of Sexual Medicine, a dormi doar o oră în plus a fost asociat cu o șansă crescută cu 14% de a intra în intimitate cu partenerul.

Experții subliniază că somnul de după-amiază nu poate înlocui somnul recomandat pe timp de noapte, dar dacă te simți obosit și nu te poți concentra în timpul zilei, un pui de somn de 20 de minute ar putea fi benefic. S-ar putea să te pună într-o dispoziție mai bună și să-ți ofere rezistența pentru a intra în intimitate.

Sfatul este să limitezi somnul 30 de minute, o oră  și să nu îți strice  odihna pe timpul nopții, care poate fi direct legată de viața ta sexuală. „Avem două momente pe zi în care ritmul nostru circadian se schimbă și devenim adormiți în mod natural: prima dată este noaptea, iar a doua este după prânz”, a spus dr. Robert Oexman, cercetător la Institutului Sleep to Live.

Dacă te confrunți cu somnolență excesivă în timpul zilei și ai nevoie de somn pentru a te simți odihnit în mod constant, acest lucru ar putea fi un motiv de îngrijorare. Totul, de la depresie și probleme cu tiroida până la tulburări de somn, cum ar fi apneea obstructivă în somn, ar putea fi de vină. Dacă se întâmplă acest lucru, verifică starea ta cu medicul de familie.

sursa

Acestea sunt semnele că partenerul şi-a pierdut interesul. Psihoterapeut: „Atunci vezi clar că e o problemă”

Cu trecerea timpului, relațiile de cuplu pot suferi schimbări și, uneori, semnalele subtile pot indica faptul că un partener și-a pierdut interesul.

Este important să fim conștienți de aceste semne, a arătat bioenergoterapeutul basarabean Lidia Fecioru la emisiunea „Adevăruri ascunse”, de peste Prut, scrie antena3.ro.

Primul semn că partenerul de viaţă şi-a pierdut interesul este că nu-și face timp pentru tine, se reține cu prietenii, ar sta mai mult la serviciu, stă pe telefon şi altele asemenea, a arătat Lidia Fecioru.

Potrivit ei, o astfel de persoană caută tot timpul să aibă gașcă, să nu cumva să fie doar cu partenerul. „Că atunci se diminuează atenția și vezi clar că e o problemă”, a spus ea. 

Un alt semn al distanțării emoționale este lipsa romantismului. „Nu mai există romantismul. Uită să mai cumpere o floare, uită să facă complimente, uită să dea atenţie”.

Şi faptul că nu te consideră o prioritate poate fi un semn că legătura dintre voi s-a slăbit.

Atenţie la partenerul care nu se ceartă niciodată! „Sunt cupluri care se despart în tăcere, care nu s-au certat niciodată dar se despart”, a spus Lidia Fecioru. Potrivit ei, când nu dezbați o situație tensionantă înseamnă că nu-ți pasă de celălalt ori a început să nu-ți pese.

Când nu te mai cerți înseamnă că nu-ți mai pasă

Dacă partenerul începe să fie nervos, aparent fără motiv, ar putea fi un alt semnal de alarmă.

Întreabă-ți partenerul ce-l enervează cu adevărat, îndeamnă Lidia Fecioru.

Comunicarea deschisă este cheia în astfel de situații. 

Înainte de a trage concluzii, încercați să discutați despre preocupările voastre și să explorați împreună posibile soluții.

Lidia Fecioru este originară din Republica Moldova, acolo unde a absolvit Facultatea de Medicină, specializarea Medicină Legală. Tot în Republica Moldova a și lucrat, pentru o vreme, ca medic legist la Departamentul de Crimă Organizată din Chișinău. În anul 1991, Lidia Fecioru s-a mutat în România, unde și-a deschis propriul cabinet de bioterapie și medicină alternativă.

Studiu: Oamenii nu se mai căsătoresc din dragoste, dar sunt mai fericiți. Ce așteptări au de la viață

Potrivit unui sondaj Gallup, persoanele care sunt căsătorite declară că sunt mult mai fericite decât cele care se află într-o relație, indiferent de stadiul ei.

„Oricum ai analiza aceste date, vedem un avantaj destul de mare al căsătoriei în ceea ce privește modul în care oamenii își evaluează viața”, a declarat autorul sondajului, Jonathan Rothwell, economist principal la Gallup, potrivit CNN, preluat de Digi24.

Din 2009 până în 2023, peste 2,5 milioane de adulți din Statele Unite au fost întrebați cum și-ar evalua viața actuală, zero fiind cel mai rău rating posibil și 10 fiind cel mai bun.

Apoi, cercetătorii i-au întrebat pe respondenți cum anticipează că va fi nivelul lor de fericire în următorii 5 ani. Pentru a fi considerată norocoasă, o persoană trebuia să-și acorde un rating de cel puțin șapte la data sondajului și să anticipeze un rating de cel puțin opt în viitorul apropiat.

Pe parcursul perioadei în care a fost realizat studiul, persoanele căsătorite au declarat în mod constant niveluri de fericire mai mari decât cele necăsătorite, variind între 12% și 24% mai mult, în funcție de an. Educația este un predictor puternic al fericirii, dar datele au arătat că adulții căsătoriți care nu au urmat liceul își evaluează viața mai favorabil decât adulții necăsătoriți cu o diplomă de studii superioare.

„Lucruri precum rasa, vârsta, sexul și educația contează. Dar căsătoria pare să conteze mai mult decât acele lucruri atunci când vine vorba de mulțumire, statisfacție și de a trăi mai bine”, a spus Bradford Wilcox, profesor de sociologie și director al National Marriage Project de la Universitatea din Virginia. Wilcox a supravegheat studiul realizat de Gallup.

Poate că fericirea legată de căsătorie are ceva de-a face cu ceea ce oamenii așteaptă de la ea, a spus Ian Kerner, terapeut specializat în relații de cuplu.

„În practica mea din ultimul deceniu am observat o trecere treptată de la „căsătoria din dragoste” la „căsătoria pentru parteneriat”, ceea ce înseamnă că oamenii îi aleg din ce în ce mai mult pentru căsătorie pe cei mai buni prieteni decât pe cei cu care au o relație pasională”, a mai spus Kerner pentru CNN.

Deși acest lucru poate duce la probleme de atracție, oamenii își aleg, totuși, parteneri alături de care regăsesc stabilitate pe termen lung, a mai precizat terapeutul.

O mamă și-a alăptat bebelușul în biserică pentru a-l opri din plâns! Imaginile au devenit virale
Articolul anterior
Olga Manciu și gemenii săi, într-o ședință foto emoționantă
Articolul următor