Ileana Rusu, despre ultima cucerire amoroasă!

Rafinatul Alexandru este ultima mea cucerire amoroasă. Mai exact, a fost până mai deunăzi, dar din cauza unui borș roșu cu sfeclă și varză am rămas numai cu strachina… goală. Elegant, discret, taciturn, blond, ochi albaștri pe care, indiferent de intensitatea soarelui de afară, îi ascunde sub o pereche de ochelari de soare, zâmbește puțin, vorbește lent, se simte personalitatea și caracterul autoritar. Nu se uită la femei când bea cu mine ceai și cafea. Îmi zice că vrea să construiască o relație, că are nevoie de un prieten. Ah, Alexandru, ești exact opusul meu. Dacă stau să judec, rațional, nu cu sufletul, ne-am potrivi de minune. A fost căsătorit, are o fiică, a stat ani de zile prin Grecia, a făcut afaceri. Om cu simțul practicii, ceea ce mie îmi cam lipsește.

separator

f-29

Mă suna des, întreba, în maniera-i lentă, ce mai fac, dacă mă simt bine, dacă nu mă doare nimic. Nu mă doare, blondule. Mă bucuram că mă suna, ne vedeam rar, dar parcă se cuibărise, nu știu cum, la sufletul meu păcătos și dornic (sau nedornic? Zău că nu mai știu ce vrea sufletul meu!) de iubire și de stabilitate emoțională. Nu se grăbea să facă promisiuni, și am apreciat asta. Ori, alde turuie-vânt câtă frunză și iarbă.

Odată am servit o șampanie la balcon. Am fumat, și atunci rafinatul meu și-a dat frâu liber limbii. Ia mai ploua cu expresii din gura lui! Încerca să mă convingă cavalerul meu că, într-o familie modernă, infidelitatea nu poate fi un impediment și că o relație-model, din punctul lui de vedere, este cea a unei familii regale, unde cei doi se respect atât de mult încât nici urmă de ros creierii și gelozii. Dragul meu băiat, care regină? Eu și familia regală! Eu și lipsa de gelozie! Eu și modelele mondene. Eu sunt fată simplă, încercam să îi explic, eu vreau fidelitate, eu vreau ceartă sinceră, vreau emoții, lacrimi, patimi, vreau să știu că mă trezesc dimineață lângă tine. Eu nu vreau regi și palate, Alexandru! Eu vreau să fiu femeie bună, cuminte și iubită. Sigur, spunea el, dar trebuie să mă iubești și să mă faci fericit.



Și m-am gândit să îl fac. Pornind de la premiza că un bărbat de-al nostru trebuie hrănit bine și sănătos, într-o seară, când știam că va veni în vizită (era 10 seara, venisem de la muncă și de la câteva întâlniri), am scos găina din frigider și aida, Ilenuță, la gătit. Curăț ceapă, morcov, toc varza, pun sfecla la fiert odată cu carnea. Între timp, zic, fac și un sos de roșii cu ardei grași. Mmmm, îl servesc cu ceva de-al casei. În bucătăria mea – potopul, de la miros, căldură, ceaune, tigăi. Și eu îmbrăcată în niște pantaloni până la genunchi, lungi și largi, un tricou scos la întâmplare din dulap. Altfel zis, un sex-appeal înăbușit sub capac, prăjit cu ceapă, trecut prin răzătoare odată cu roșiile. Evident, dacă mă priveam dintr-o parte, numai a excita nu-mi era. Faci borș?, a întrebat el cu o grimasă ca a unui leu deranjat de muște. Da, fac, dar nu mai durează mult. Nu a vorbit aproape deloc. Mă privea cu dispreț în timp ce eu încercam să îi explic, fluturând prosopul, care este condiția femeii din R. Moldova, că am mai multe joburi, că am o odraslă care trebuie să mănânce, că în altă zi nu reușesc să mă învârt la cratiță, că nu am un bărbat să mă întrețină. Scuze, Alex, că nu te-am așteptat într-o rochiță sexy și pe tocuri. Dar mă vei aștepta așa, zise el.

Puțin probabil să mă fi înțeles, pentru că mi-a reproșat că… pleacă și vine cumva altădată, când voi fi singură. Pentru că exact în acea seară venise în vizită verișorul meu, un bărbat înalt și bine făcut, sânge de-al meu, diferit de cel rafinat, care curge prin venele epavei din viața mea. Și văru’ l-a incomodat pe bebica de 37 de ani. A ieșit din casă supărat nevoie mare. Și-a luat GPS-ul, că mi-l împrumutase să merg la munte cu băiatul și o prietenă, a mai zis ceva în sinea lui (pot doar să presupun ce), a urcat în mașină… și dus a fost. Eu, flămândă, enervată, deranjată că nu am fost apreciată, mi-am turnat o strachină din borșul meu magic. Mâncam și plângeam. Ce era dacă servea și el cu mine o farfurie? Aveam și smântână, și ardei iute, și mămăligă era gata să fac.

Rafinatul meu nu a mai apărut. Nici la telefon, nici la ușă, nici la balcon. Mai târziu, i s-a plâns unei prietene de „primirea mea” fierbinte și la propriu, și la figurat. Păcat. Pentru că, dacă mai șlefuia un pic în mine, ajungeam și eu aidoma unei regine. Sau nu? Nu mai știu. Cert este că încă mult timp după acel rendez-vous din bucătăria cu aburi nu am mai preparat nici borș, nici ciorbă.

loading...
alte Articole interesante