Poveste cu tâlc despre dragoste, avere și succes

Îți prezint, o poveste cu tâlc în care se vor regăsi foarte multe persoane. Așa deci, nu închide pagina, înainte de a citi următoarele rânduri!

separator
„O femeie a ieşit din casă şi a văzut trei bătrâni, cu bărbi lungi şi albe, stând în faţa curţii sale. Ea le-a spus,
– „Nu cred că va cunosc, dar sunteţi probabil flămânzi. Poftiţi înăuntru şi îmbucaţi ceva.”
– „Gospodarul casei este acasă?”, au întrebat ei.
– „Nu,” le-a răspuns femeia. „Este plecat.”
– „În acest caz nu putem intra, ” au zis ei.
Către seară, când soţul i-a venit acasă, femeia i-a povestit ce se întâmplase.
– „Mergi la ei, spune-le că m-am întors şi invită-i la masă!”
Femeia a ieşit şi i-a chemat pe oameni.
– „Nu putem intra în casă cu toţii,” i-au spus bătrânii.
– „Din ce motiv?”, a vrut ea să ştie.
Unul dintre ei i-a explicat: „Numele lui este Averea,” arătând către unul din tovarăşii săi, „acesta este Succesul,” indicând spre un altul, „iar eu sunt Dragostea.”
Apoi a adăugat: -„Du-te înăuntru şi discută cu bărbatul tău pe care din noi îl doriţi în casă.”
Femeia a intrat înapoi şi i-a mărturisit soţului ei despre ce era vorba. Bărbatul a exclamat încântat:
– „Ce bine! Dacă aşa stau lucrurile, să invităm Averea. Să vină şi să ne umple locuinţa cu bogăţii!”
Soţia nu a fost de acord. – „Dragul meu, de ce nu am invita mai bine Succesul?”
Nora lor asculta discuţia dintr-un alt colţ al camerei. Ea a avut o altă idee:
– „Nu putem chema mai degrabă Dragostea? Casa noastră ar fi plină de iubire!”
– „Să ascultăm sfatul norei noastre,” i-a zis bărbatul soţiei lui.
– „Mergi afară şi spune-i Dragostei că va fi oaspetele nostru.”
Femeia a ieşit iarăşi şi i-a întrebat pe bătrâni.
– „Care dintre voi este Dragostea? Pofteşte înăuntru şi fii musafirul nostru.”
Dragostea s-a ridicat de pe banca din faţa porţii şi s-a îndreptat spre casă. Tovarăşii s-au ridicat şi ei şi au făcut acelaşi lucru. Uluită, femeia le-a zis Averei şi Succesului:
– „Am invitat numai Dragostea! De ce veniţi şi voi?”
Unul dintre bătrâni a lămurit-o:
– „Dacă ai fi poftit fie Averea, fie Succesul, ceilalţi ar fi rămas afară, însă ai invitat Dragostea, şi acolo unde merge ea, i se alătură Averea şi Succesul!”

alte Articole interesante