Nina Ţurcanu-Furtună: „Vreau să vă jur că nu voi mai pleca”

Sunt cuvinte din piesa „De drag de voi” a doamnei Nina Ţurcanu-Furtună, revenită acasă după 16 ani. La întrebarea mea „Cum au fost aceşti ani departe de casă?”, răspunsul a fost „Dorul de casă în toţi aceşti ani a fost un … strigăt. Dacă îi permiteam dorului să facă ce vroia din mine, atunci cred că nu mai avea cine să vină acasă. Dorul şi suferinţa m-au determinat să fac muzică acolo, nişte strigăte de suflet, din care am făcut un album de muzică uşoară – „Barbar cânta femeia-aceea”.

De ce aţi plecat în America?

Am plecat într-un turneu, nu aveam de gând să rămân acolo, barem nici n-am visat vreodată. Din toate informaţiile, pe care le aveam despre această ţară, care îmi părea prea luxoasă, prea frumoasă ca să fie adevărată, circumstanţele, însă, au fost de aşa natură că a trebuit să supravieţuiesc în America. Dar am văzut că americanii sunt oameni ca şi noi, cu problemele şi grijilor lor. În scurt timp l-am cunoscut pe soţul meu, apoi am rămas gravidă cu fetiţa, ceea ce m-a determinat să rămân în această ţară.

Credeţi că v-a schimbat lumea, viaţa de acolo?

Eu m-am schimbat, oricum, m-am maturizat. Sigur, baza rămâne aceeaşi, cocoşatul, în mormânt tot cu cocoaşă intră, doar că e de la caz la caz, de la individ la individ, întrebarea este: ce poţi să înveţi din experienţe care uneori te dor, ce poţi să iei de la oamenii pe care-i întâlneşti?

De ce v-aţi întors acasă?

Ne-am dorit, ca Dominique (fiica noastră) să-şi vorbească limba, văzând că nu avem nicio putere asupra acestui fapt, am adus-o să trăiască la rădăcinile părinţiilor ei. Noi ne-am visat acasă. Acum am de făcut multe lucruri, am de cunoscut multă lume, pentru că nu mai ştiu pe nimeni aici. E ca şi cum aş fi în primul an la New-York. Nu disper, probabil aşa şi trebuie să fie, pentru că viaţa nu este cum ne-o dorim, ci cum ne-o facem din ceea ce avem.

Când spuneţi „acasă”, vă referiţi la Moldova sau la România? Ştiu că aveţi şi acolo o casă şi că soţul este din România?

Ştiţi, chiar un vameş m-a întrebat: „De unde veniţi?”, răspunsul meu a fost „De acasă.”, „Unde plecaţi?” „Acasă”, zice: „Mi-ar plăcea şi mie sa fiu acasă peste tot, doamnă.”

Eu mă simt acasă şi aici, şi în România. În aceşti 16 ani a trebuit să vorbesc tot timpul: ruşilor să le explic că moldovenii şi românii sunt la fel, că românii şi ţiganii sunt diferiţi; românilor să le explic care e diferenţa dintre moldoveni şi ruşi, ca până la urmă să le spun că eu sunt ceea ce simt… şi mă simt româncă, fără ca să fac lozinci din acest sentiment. Iar părerea mea despre un cetăţean patriot este: respectul faţă de tine, atunci vine respectul faţă de alţii şi devotamentul pentru ceea ce faci. Cu cât ai sa faci lucrurile din suflet şi cu dăruire, cu atât vei fi mai bun patriot. Nu ne ia nimeni niciodată ceea ce e al nostru şi n-are cum.

Cum aţi găsit ţara după 16 ani?

În mare, schimbată, 85% spre bine. N-am recunoscut oraşul când am revenit, chiar m-am rătăcit. Nu vreau să critic, mi-a zis cineva că eşti prima care vii de peste hotare şi nu ne critici. Ar fi banal să critic, înţeleg tot ce se întâmplă şi văd normală această trecere. Doar că aş dori, ca oamenii să fie mai conştienţi de ceea ce fac şi cum fac. Or, oamenii care sunt astăzi în puterea de a mişca viaţa înainte, de a lupta pentru schimbare, să se gândească bine, pentru că ceea ce fac va rămâne copiilor lor. Nu fac politică şi nici n-am făcut vreodată. Sunt o persoană emotivă, iar politica are nevoie de diplomaţie, nu de emoţii.

Dacă ar fi să daţi timpul înapoi, aţi schimba ceva?

Nimic, pentru că toate experienţele şi toate greşelile m-au adus aici, unde sunt astăzi. Sunt împăcată cu mine şi împlinită. Poate, dacă ar fi să dau timpul înapoi ca şi longevitate a vieţii, n-aş coborî de 35-36 ani, atunci am început să-mi echilibrez gândurile, faptele, să învăţ că nu tot ce zboară se mănâncă. Nu-mi visez tinereţea, deşi probabil este cea mai frumoasă perioadă din viaţa omului, pentru că nu are sentimentul de frică, maturizându-te începi să conştientizezi care pot fi consecinţele acţiunilor tale.

Cântaţi lumii sau pentru dumneavoastră?

În primul rând mie, pentru că sunt şi eu ca şi toţi oamenii un ego. Eu cânt, pentru că mie îmi place să cânt, atunci vin în raport cu cerinţele mele de la mine, vreau sa-mi cânt frumos şi sunt foarte autocritică.. Iar când eu în raport cu mine sunt împacată, atunci se duce la ei (public) şi ei ştiu ca eu nu-i mint. Când ies în scena uit de ei, sunt eu, cu sufletul meu, cu vocea mea şi cred că numai aşa mesajul se duce de la om la om, de la suflet la suflet.

Cu ce v-a fermecat soţul?

Aveam un comportament mai bărbătesc, pentru că a trebuit să cresc un copil singură, pe Cristina, fiica mea cea mai mare. Într-o seară, la o supărare, eu îmi iau hainele şi dau să plec, era târziu şi Petre (soţul meu) m-a oprit, m-a aşezat pe scaun şi mi-a zis: „Atâta timp cât eşti cu mine, eu sunt responsabil de tine. Mâine dimineaţă vei pleca.” M-am gândit că nimeni nu mi-a spus că este responsabil de viaţa mea, o ştiam doar de la tata. Acestea au fost cuvintele, care m-au oprit pe loc şi am zis că el este alesul.

Cum a devenit Nina Ţurcanu o bună familistă?

Întrebarea şi obsesia mea, până a ajunge în America, a fost dacă eu sunt capabilă să ţin un bărbat, credeam că nu pot să am o familie. Asta, datorită experienţele anterioare. Dar mi-am demonstrat că pot să fiu o nevastă bună, să ţin o casă în linişte şi armonie. Desigur, pe parcursul anilor de căsnicie am învăţat că soţul şi soţia nu sunt adversari, sunt doi prieteni, doi oameni care se iubesc. Dragostea este ceva, la care trebuie să lucrez tot timpul, căsnicia este cel mai greu job din lume. Dumnezeule, că nu-i trebuie unui bărbat mai mult decât vrem noi, ei nu sunt vinoveţi că sunt făcuţi altfel decât noi, cum nu suntem nici noi vinovete şi uite aşa sunt oameni care se chinuie o viaţă întreagă, pentru că sunt într-un duel continuu. Căutăm fericirea pe dinafară când ea este înăuntru nostru, astfel dăm vina pe cine vrei, numai nu pe noi. Viaţa în doi poate fi simplă şi frumoasă dacă înţelegem aceaste diferenţe dintre un bărbat şi o femeie.

Nu cred că m-a iubit cineva mai mult decât acest bărbat. Alături de el sunt o femeie împlinită. Doamne, păzeşte-mi căsnicia că, parcă eu fac tot ce e posibil!

Interviu realizat de Snejana Țugui.


alte Articole interesante