Uimitor! Cum arată o pictură murală care purifică aerul

La Bacău a fost inaugurată prima pictură murală din România care purifică aerul, realizată cu vopsea Airlite, o vopsea specială care transformă substanțele poluante din aer, precum oxizii de azot și de sulf, în nitrați și nitriți inofensivi care sunt depozitați pe suprafața vopsită, până când sunt eliminați de apa de ploaie sau de umiditatea din aer.

separator
Pictura „Intuiția”, realizată în cadrul proiectului ZidART de artistul român, Obie Platon, se întinde pe o suprafață de aprox. 250 de metri pătrăți și are capacitatea de a filtra aerul asemenea unei păduri de copaci de 250 de metri pătrați.

Pictată pe blocul de lângă insula din Bacău, aceasta este și prima lucrare din lume dedicată nevăzătorilor, tradusă în limbajul Braille. Lucrarea reprezintă portretul unui nevăzător care își imaginează universul său în ciuda presiunii dizabilității sale, scopul fiind acela de a atrage atenția asupra problematicii incluziunii sociale a persoanelor cu dizibilități.

Vopseaua reduce costurile și consumul de energie ale aparatelor de aer condiționat și reduce emisiile gazelor cu efect de seră, care cauzează schimbările climatice.

,,În mijlocului unui oraș avem o operă de artă care purifică aerul, având efectul unei păduri. Sperăm ca astfel de inițiative să fie replicate la nivelul cât mai multor orașe, astfel încât oamenii să se poată bucura de aer mai curat și să arătăm că arta poate deveni o soluție pentru problemele de mediul cu care orașele noastre se confruntă”, a declarat Andrei Coșuleanu, președintele asociației Act for Tomorrow.

De asemenea, pictura este foarte eficientă în prevenirea așezării murdăriei pe pereți. Aceasta combate murdăria în două moduri. Aerul descompune substanțele uleioase depuse pe suprafață, împiedicând lipirea prafului de perete. În combinație cu vopseaua, se creează un strat subțire de apă (datorită unei proprietăți numite hidrofilicitate), care împiedică așezarea prafului și a altor particule pe suprafață, determinandu-le să se desprindă.

Pictura are proprietatea de a îndepărta 38,5 grame de poluanți la fiecare 12 ore, cantitate corespunzătoare a aproximativ 50 de automobile pe benzina euro 6. Vopseaua picturii creează o peliculă de protecție invizibilă care împiedică murdăria și praful din aer să se așeze pe suprafețe. Suprafețele rămân la fel de verzi ca în ziua în care au fost pictate.

sursa: www.elle.ro

alte Articole interesante