Un bărbat aflat la mare în concediu, cu soţia sa, a sărit în apă pentru a salva doi copii, dar a murit înecat

Un bărbat în vârstă de 32 de ani, aflat în concediu cu soţia sa, a dispărut în mare după ce a reușit să salveze viața a doi copii de la înec, fiind pe plaja din Olimp. Bărbatul a fost găsit fără suflare, la o zi după incident.

separator
foto simbol

Scafandrii i-au scos din apă trupul neînsuflețit în această dimineață. Căutările care au demarat ieri au fost reluate astăzi de către 13 scafandrii şi un echipaj ARSVOM. Corpul victimei a fost găsit în zona plajei din staţiunea Olimp în care dispăruse. După ce a fost scos din mare, medicii au declarat decesul acestuia.

Potrivit autorităților, ieri, mai multe persoane au sărit în marea agitată pentru a-i salva pe cei doi copii. Bărbatul, însă, a fost unicul care nu a reușit să iasă din valurile mari.

Bărbatul era membru al Partidului PRO România, potrivit mediafax.ro.

„Astăzi a avut loc o tragedie în stațiunea Olimp. Prin urmare, anunțăm anularea lucrărilor Școlii de vară ediția 2019, respectiv a evenimentelor programate pentru duminică, 1 septembrie 2019. Echipă PRO România este alături de familia încercată și roagă reprezentanții presei să respecte dreptul la intimitate al acesteia”, au transmis reprezentanții partidului.

alte Articole interesante