Un bărbat care vindea nuci în stradă, luat pe sus de polițiști. Riscă o amendă de până la 4.500 de lei

Incidentul a avut loc ieri, 14 august, în sectorul Râșcani al Capitalei. Bărbatul vindea nuci verzi împreună cu fiul său minor și soția, în momentul în care 2 polițiști care patrulau prin regiune s-au apropiat și i-au spus că este interzis comerțul stradal în acel loc și l-au îndemnat să plece de acolo.

separator
Ulterior oamenii legii au plecat, însă revenind peste ceva timp au văzut că bărbatul cu soția curățeau nucile, iar minorul le vindea, așa că s-au mai apropiat pentru a-i reaminti cele spuse mai devreme.

Surse din cadrul IGP au declarat pentru Știri.md că bărbatul a bruscat unul dintre polițiști și a manifestat un comportament agresiv, fapt pentru care oamenii legii l-au escortat la IP Râșcani.

Pe cazul dat a fost pornite două dosare contravenționale: pentru comerț stradal neautorizat și nesubordonarea cu rea-voinţă dispoziţiei sau cererii legitime a colaboratorului organelor de ocrotire a normelor de drept. Pentru comerț stradal neautorizat bărbatul riscă o amendă de până la 4.500 de lei, iar pentru nesubordonare va fi chemat în judecată.

Nesubordonarea cu rea-voinţă dispoziţiei sau cererii legitime a procurorului, a ofiţerului de urmărire penală, a ofiţerului de informaţii şi securitate, a angajatului cu statut special al Ministerului Afacerilor Interne, a altei persoane, aflate în exerciţiul funcţiunii sau al datoriei obşteşti de asigurare a securităţii statului, de menţinere a ordinii publice şi de combatere a criminalităţii, se sancţionează cu amendă până la 1.800 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 30 la 60 de ore.

Pedeapsa exactă o va decide instanța de judecată.

alte Articole interesante

Alte Articole interesante