Un tânăr de 19 ani a fost găsit fără suflare într-o pădure din Chișinău. Mesajul trimis înainte să dispară

„Eu vă părăsesc, mă scuzați pentru tot…” a fost ultimul mesaj al unui tânăr din Ștefan Vodă, expediat prietenilor săi, înainte ca poliția să-i găsească trupul neînsuflețit într-o fâșie forestieră din orășelul Codru, adiacentul străzii Grenoble, municipiul Chișinău.

separator

Este vorba despre un tânăr în vârstă de 19 ani pe care Poliția Capitalei a început să-l caute, după ce părinții acestuia i-au alertat ieri oamenii legii despre faptul că acesta nu le mai răspunde la telefon din data de 3 septembrie. Surse apropiate anchetei, dar care au solicitat să le fie păstrat anonimatul, au comunicat că acesta ar fi expediat un SMS prietenilor săi în care a scris: „Eu vă părăsesc, mă scuzați pentru tot…”

Solicitată telefonic, Natalia Stati, ofițerul de presă al Poliției Capitalei a declarat pentru deschide.md că descoperirea macabră a avut loc ieri, într-o fâșie forestieră de pe strada Grenoble din capitală.

„După ce poliția a fost sesizată de către părinții tânărului despre dispariția acestuia, imediat au fost dispuse acțiuni de investigație în stabilirea locului aflării persoanei în cauză. În cadrul acțiunilor s-a stabilit că tânărul a trimis un mesaj de adio prietenilor săi, astfel a fost stabilită geolocația telefonului. Ulterior, polițiștii din cadrul IP Centru au depistat cadavrul tânărului spânzurat într-un copac dintr-o fâșie forestieră. La fața locului, medicii legiști nu au depistat urme de moarte violentă pe suprafața trupului neînsuflețit al tânărului. Preliminar, se presupune că ar fi vorba despre un caz de suicid”, a precizat Stati.

Poliția Capitalei a inițiat pe acest caz un proces penal pentru a stabili toate circumstanțele în care a decedat tânărul, dar și pentru a stabili motivele care l-au determinat să recurgă la acest gest disperat.

alte Articole interesante