Varza te scapă de obezitate

În Evul Mediu varza era numită ”medicamentul săracilor”, astăzi este considerată leguma cu puteri curative și miraculoase care previne, în special, cancerul de colon. Acest fapt se datorează conținutului mărit de fibre și minerale, după cum știi fibrele sporesc tranzitul intestinal, de aceea este numită și ”mătura” colonului.

separator

Beneficiile consumului de varză

Iată ce conține această legumă minune: apă, proteine, lipide, fibre, minerale (calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu, zinc, sodiu, cupru, mangan, seleniu), vitamine (A, C, E, complexul de vitamine B). Datorită compoziției sale, varza:

  • Inhibă creșterea tumorii și protejează celulele de radicalii liberi. Respectiv, antioxidanții (vitaminele C și A) prezenți în varză, stopează procesul de îmbătrânire prematură.
  • Reduce riscul bolilor de inimă și accidentelor vasculare cerebrale. De aceea este recomandată persoanelor de vârstă înaintată, deoarece crește elasticitatea vaselor sanguine și elimină colesterolul. Previne formarea cheagurilor de sânge și a pietrelor în vezica biliară.
  • Previne bolile canceroase. Accelerează metabolismul, prin urmare reduce incidența cancerului mamar, ovarian, uterin, pulmonar, de prostată. Detoxifică ficatul și previne procesul de destrucție celulară la nivelul ficatului.
  • Sporește vindecarea ulcerului gastric. Poți face o cură cu suc de varză timp de 10 zile. Timp în care beai un pahar de suc de varză de trei ori pe zi, combinat cu suc de roșii, citrice sau țelină pentru a-l putea consuma mai ușor. Datorită conținutului de glutamină, varza stimulează refacerea și creșterea celulelor țesutului protector al stomacului și intestinului subțire.
  • Te scapă de obezitate – în primul rând rezolvă problema constipației și conține o substanță care inhibă convertirea zahărului și a altor carbohidrați în grăsimi. Prin urmare scazi în greutate fără respectarea unei diete drastice și chinuitoare. Este legume cu valoare nutritivă maximă și un conținut caloric minim (25 kcal/100 gr.). Mai mult ca atât, îți dă senzația de plin în stomac și este ușor digerabilă. Detoxifică organismul, dar nu recomand renumita dietă cu varză fiartă pentru că este eficientă pe termen scurt, te scapă rapid de kilograme, dar privează organismul de nutrienți necesari și te poți trezi cu unele probleme legate de sănătate. Consumă mai bine salată de varză crudă de 3-4 ori pe săptămână, vei slăbi mai greu, dar sănătos.
  • Este o sursă bună de acid folic recomandat în timpul sarcinii.
  • Atenuează problemele cutanate – în uz extern frunzele de varză sunt utilizate cu succes în comprese pentru răni, erupții cutanate, chiar psoriazis. De asemenea în cazul arsurilor sau abceselor. Aplică pe locul afectat o frunză de varză spălată și uscată cu un prosop, peste care pui un bandaj. Cataplasma trebuie lăsată timp de o zi sau o noapte. La înlăturare, frunza este ofilită, spală mai întâi rana și apoi pune alt compres.
  • Scade durerile reumatice – pe locul dureros se aplică cataplasme din varză.

Contraindicații: se consumă cu prudență de persoanele care suferă de colită de fermentație și de tulburări terodiene.

Cum eviți flatulența (acumulare excesivă de gaze în stomac și în intestine)?

–  Varza este recomandată a fi consumată în stare crudă pentru ași păstra nutrienții, dar o poți fierbe sau mura.

–  Varza ”acră” este bogată în microorganisme ”bune” pentru flora intestinală.

–  Nu prepara varza în oală din aluminiu deoarece se produce o reacție chimică care decolorează legumele și modifică aroma și conținutul lor.

–  Consumă de 2-3 ori pe săptămână această legumă.

–  Evită flatulența adăugând câteva boabe de chimen sau fenicul în salata preparată.

–  Varza se combină bine cu: morcov, ardei gras, mere, portocală, lămâie, semințe de rodie, miez de nucă, castravete, roșie, pătrunjel, mărar, măsline, mazăre verde etc. adaugă ulei de măsline sau de floarea soarelui și exclude combinația cu maioneză. Combinația îți aparține, depinde de gustul pe care îl preferi și imaginația ta.

Un sfat de frumusețe:

Pe lângă faptul că administrată intern, varza, menține pielea tânără și sănătoasă (cu siguranță vei observa o îmbunătățire a aspectului pielii ținând o cură de slăbit cu varză), sucul de la această legumă conferă strălucire tenului dacă:

În fiecare dimineață și seară te vei șterge cu un disc de vată înmuiat în suc de varză, curăță profund pielea și îmbunătățesc irigarea cu sânge a ei. Poți aplica comprese cu suc de varză timp de 15 min., care sunt la fel de eficiente.

alte Articole interesante