Vinurile din Moldova au obținut 56 de medalii la concursul internațional Asia Wine Trophy!

Vinurile din Moldova au fost distinse cu 56 de medalii la concursul Asia Wine Trophy 2019. Competiția s-a desfășurat în perioada 18-21 august, la Daejeon, Coreea de Sud.

separator
Vinul „Traminer Late Harvest” al vinăriei Fautor din regiunea Valul lui Traian a fost premiat cu Marea Medalie de Aur, alte 34 de vinuri fiind medaliate cu aur, iar 21 – cu medalii de argint.

Concursul Asia Wine Trophy este cel mai mare concurs de vinuri din Asia care se desfășoară sub patronajul Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV), fiind înscrise peste 4000 de probe din întreaga lume, iar aprecierea calității vinurilor a fost efectuată de experți din 26 de țări, inclusiv 6 degustători din Republica Moldova. Conform regulamentului OIV, doar 30% din mostrele înscrise în concurs pot obține medalii.

„Suntem extrem de încântați să promovăm cel mai competitiv produs din țara noastră – Vinul Moldovei – la această competiție și să atestăm un nou record de medalii. Vedem o deschidere a pieței asiatice pentru vinurile moldovenești și ne bucurăm să oferim susținere în promovarea țintită și strategică pe piețe de valoare înaltă”, a declarat directorul Oficiului Național al Viei și Vinului (ONVV), Gheorghe Arpentin.

Concursul a continuat cu o expoziție specializată „Daejeon Wine Festival” la care au participat 18 producători din Republica Moldova, reuniți la cel mai impresionant stand al expoziției sub umbrela brandului național vinicol „Wine of Moldova”. Expoziția se află la cea de-a 7-a ediție și oferă o platformă pentru noi contacte de afaceri și de expansiune a culturii vinului printre consumatori. Pe durata expoziției, vinăriile participante au fost susținute de Excelența Sa, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar în Coreea de Sud cu reședința la Tokyo, Vasile Bumacov.O conferință specializată dedicată vinurilor și afacerilor în domeniu a cuprins peste douăzeci de seminare și master-class-uri destinate reprezentanților rețelelor comerciale, importatorilor, jurnaliștilor și sommelierilor. Seminarul specializat cu tema „Eleganța vinurilor moldovenești” a fost moderat într-o sală arhiplină de expertul în marketing al Oficiului Național al Viei și Vinului – Viorel Garaz în comun cu Vice Directoarea Proiectului de Competitivitate din Moldova – Diana Lazăr.

Jurnaliștii sud-coreeni au denumit Moldova „un gigant mic al lumii vinului”

„Rezultatele Vinului Moldovei ne încântă mai ales pentru că sunt un impact al programelor de calitate și de promovare implementate cu suportul Proiectului de Competitivitate din Moldova în ultimii ani, în colaborare cu ONVV și demonstrează că vinurile noastre pot fi competitive pe piețe de valoare adăugată înaltă, așa cum sunt piețele asiatice, în special cea sud-coreeană și japoneză. De aceea în cadrul Zilei Naționale a Vinului am invitat o delegație de 8 jurnaliști și importatori sud-coreeni în Moldova pentru a demara un set de acțiuni de marketing și promovare pe această piață”, a menționat vicedirectoarea Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID și Guvernul Suediei, Diana Lăzăr.

„Consumatorul coreean apreciază vinurile noastre. Astfel de evenimente de promovare sunt extrem de importante pentru cramele din Moldova, care își pot valorifica cele mai calitative produse pe continentul asiatic. Vinurile mele deja demonstrează succes în vânzări, ceea ce oferă o mai mare certitudine afacerii în acest domeniu”, a precizat Ion Luca vinificator Carpe Diem, membru juriului concursului Asia Wine Trophy și participant la Daejeon Wine Festival.

sursa: www.elenarobu.md

alte Articole interesante