Medic care a învins cancerul dezvăluie dieta care l-a salvat

Odile Fernandez, un cunoscut medic de familie din Spania, spune că a scăpat de cancerul ovarian consumând anumite alimente, pe care le-a făcut publice. În vârstă de 36 de ani şi mamă a doi copii, Odile Fernandez a fost diagnosticată în 2010 cu cancer de ovar stadiul IV. În ciuda diagnosticului necruţător, care nu îi dadea speranţe de viaţă prea mari, medicul a învins boala printr-o schimbare radicală a stilului de viaţă.

separator

odile-fdez-web

 

„Mi-am schimbat modalitatea de a mă hrăni, am început să fac exerciţii fizice, am pierdut surplusul de greutate corporală şi mi-am schimbat atitudinea vizavi de boală şi faţă de viaţă, trăind mai conectată la momentul prezent, profitând de fiecare secundă, de fiecare clipă, deoarece am realizat că viaţa este limitată”, povesteşte dr. Fernandez.

Medicul de familie spaniol susţine că în clipa de faţă există o groază de studii ştiinţifice care relaţionează cancerul cu stilul de viaţă, o importanţă deosebită căpătând-o alimentaţia.

„Când am aflat de boala mea, m-am gândit la pacienţii mei din fiecare zi. Având în vedere că le prescriam tratamente medicamentoase pentru diabet, boli cardiovasculare sau hipertensiune la care adăugam şi un regim alimentar adecvat, m-am gândit: dacă aş recomanda ce alimente să consume şi pentru problemele oncologice? Pentru că nu aveam pe ce să mă bazez, mi-am facut propria mea listă de alimente, pe care le-am descoperit şi ale caror proprietăţi le-am văzut puse în practică”, spune Fernandez, citată de revista QUO.

Iată lista alimentelor anti-cancer:

1. Broccoli
2. Ceapă
3. Usturoi
4. Fructe de pădure
5. Mere
6. Pepene verde
7. Conopidă
8. Roşii
9. Piper
10. Untul chia
11. Susan
12. Linte
13. Nuci
14. Struguri
15. Arahide
16. Curcuma
17. Curry
18. Ghimbir
19. Orez
20. Quinoa
21. Avena
22. Mazăre
23. Iaurt natural
24. Ceai verde
25. Kefir
26. Ulei de măsline extra virgin
27. Năut
28. Fasole
29. Suc de rodii
30. Dovleac
31. Varza
32. Cardamom
33. Morcovi
34. Avocado

În opinia medicului spaniol, alimentele de mai sus pot preveni orice tip de cancer sau ajută la ameliorarea bolii. Cu toate acestea, lista de mai sus nu înlocuieşte sub nicio formă vizita la medicul specialist.

ANSP recomandă părinților să-și vaccineze copiii contra rujeolei pentru a-i proteja de îmbolnăviri

Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) atenționează că rujeola este o infecție extrem de contagioasă care poate duce la complicații grave și îndeamnă părinții să vaccineze copiii conform Programului Național de Imunizări, aceasta fiind cea mai sigură și eficientă metodă de prevenire a cazurilor de îmbolnăvire, informează unica.md cu referire la un comunicat al instituției.

În Republica Moldova, în perioada 01 ianuarie 2024 – 08 august 2024, au fost înregistrate 149 de cazuri confirmate de rujeolă, dintre care 12 de import (România, Azerbaidjan, Marea Britanie, Germania și Federația Rusă). Cele mai multe dintre acestea au fost raportate în mun. Chișinău (62) și raionul Sîngerei (55). Alte teritorii afectate de rujeolă, de la începutul acestui an, sunt: Strășeni – 7 cazuri; Bălți – 6 cazuri; Dondușeni – 4 cazuri; Ialoveni – 3 cazuri; Drochia, Râșcani, Călărași – câte 2 cazuri; Fălești, Ștefan Vodă, Ungheni, Orhei, Ceadîr-Lunga, Dubăsari – câte 1 caz. Menționăm că peste 90% dintre cazuri sunt înregistrate la copii nevaccinați.

În condițiile de acoperire vaccinală joasă, (sub 90% pentru vaccinarea ROR la vârsta de 1 an) și a reticenței la vaccin, care persistă mai mult între membrii confesiilor religioase, există riscul de răspândire a rujeolei și a altor maladii ce pot fi prevenite prin vaccinare. Copiii mici sunt cel mai des expuși riscului de complicații severe. Ratele ridicate de spitalizare și slăbirea sistemului imunitar îi fac mai vulnerabili la alte boli infecțioase.

Tratament specific împotriva rujeolei nu există, dar boala poate fi prevenită prin vaccinare, care se efectuează gratuit, la 12 luni, 6-7 ani și 15-16 ani. Încurajăm părinții să meargă la instituția medicală, în cazul în care copiii nu au beneficiat de vaccin la vârstele corespunzătoare, unde medicul de familie va propune o schemă individuală de vaccinare.

Parazitul de 10 metri care poate trăi în corp până la 30 de ani

Una dintre infecţiile parazitare pe care oamenii le pot face de-a lungul vieţii este teniaza. Aceasta reprezintă infecţia cu tenie, un vierme intestinal care se transmite în urma consumului de alimente contaminate, cum ar fi carnea de porc sau de bovină.

Există mai multe tipuri de tenii, dar oamenii fac mai ales infecţii cu:

Taenia solium, care poate atinge lungimea de 3 metri; are ca gazdă porcul.

Taenia saginata, parazit care la vârsta adultă poate atinge lungimea de 10 metri. Gazda acestei tenii sunt bovinele.

Oamenii pot face teniază în urma consumului de carne de porc sau de vită crudă sau insuficient preparată termic, infectată cu ouă sau larve de tenie.

O altă cale de contaminare este cea fecal-orală. Când persoana infectată nu se spală riguros pe mâini după defecaţie şi manipulează alimente, poate contamina hrana cu ouă de tenie. Astfel, teniaza apare şi la cei care nu au consumat carne infectată. Contaminarea se poate face la orice vârstă.

Tenia este parazitul cunoscut a fi foarte rezistent în organismul uman

Când ouăle ei sunt ingerate de oameni, acestea încep să crească până ajung la vârsta adultă. Parazitul trăieşte la nivelul intestinului subţire, zona cea mai potrivită de dezvoltare pentru ciclul lui de viaţă. De acolo, se dezvoltă hrănindu-se cu alimentele ingerate de oameni.

În doar 3 luni devine adult și se poate reproduce. Există unii dintre acești paraziți care se pot stabili în ochi, în țesuturile subcutanate, în sistemul nervos și în mușchi.

Fragmentele de tenie pot fi observate şi pe lenjeria intimă sau în materiile fecale. Fără tratament, tenia poate trăi în corpul uman până la 30 de ani. O persoană infectată va răspândi mereu ouă şi larve.

Simptomele teniazei sunt adesea observate la începutul vieții acestui parazit. Printre manifestările posibile ale infecţiei se numără:

– Greață + multă poftă de mâncare fără a lua în greutate

– Diaree sau chiar constipație

– Mâncărime în jurul rectului sau anusului

– Dureri abdominale

– Tulburare alimentară (bulimie sau anorexie)

Dacă observi în mod regulat aceste simptome, este recomandat să te adresezi medicului pentru a efectua anumite analize: examenul coproparazitologic (examinarea materiilor fecale), amprenta anală, testarea anticorpilor serici.

În cazul diagnosticului de teniază, medicul va indica medicamente antiparazitare, antihelmintice.

De ce scad oamenii în înălțime la bătrânețe. Totul începe de la 40 de ani. Explicația specialiștilor

Multe persoane scad în înălțime pe măsură ce avansează în vârstă. Potrivit specialiștilor, acesta este un lucru normal, care se întâmplă în timpul procesului de îmbătrânire, scrie fanatik.ro.

Procesul începe de la 40 de an și este unul normal, conform experților. Când devine acest lucru un motiv de îngrijorare?

După 40 de ani, oamenii pierd aproximativ un centimetru în înălțime la fiecare 10 de ani, potrivit Medline Plus. Ritmul accelerează după vârsta de 70 de ani. Odată cu vârsta, oamenii ajung să piardă, în medie, între 1 și 3 centimetri.

Procesul de îmbătrânire presupune schimbări la nivelul oaselor, articulațiilor și mușchilor, supă cum a explicat Dr. Angela Catic, medic geriatru și profesor asociat la Centrul Huffington pentru Îmbătrânire de la Colegiul de Medicină Baylor.

“Discurile dintre vertebrele coloanei vertebrale pierd lichid pe măsură ce îmbătrânești, se deshidratează și, odată cu asta, pierzi puțin din înălțime”, a explicat aceasta.

În plus, mușchii abdominali au tendința de a slăbi în timp. Din acest motiv, multe persoane au o postură cocoșată și devin mai scunde la bătrânețe.

În cazul femeilor, pierderea osoasă poate fi grăbită de menopauză. Acest lucru se întâmplă “din cauza pierderii efectelor protectoare ale estrogenului asupra oaselor”, potrivit Dr. Arashdeep Litt, medic intern la Spectrum Health.

Ce problemă de sănătate provoacă pierderea în înălțime

O altă problemă care cauzează pierderea în înălțime este osteoporoza. Afecțiunea se dezvoltă în momentul în care densitatea minerală osoasă și masa osoasă scad. Un alt motiv este atunci când structura sau calitatea osului suferă modificări. Rezistența oaselor poate fi, astfel, redusă, iar riscul de fracturi e mai mare.

Din cauza osteoporozei, pot apărea fracturi de compresie a coloanei vertebrale. Acestea sunt, de fapt, mici rupturi la vertebrele coloanei, motiv pentru care “în multe cazuri, oamenii nici nu-și dau seama că se întâmplă acest lucru”.

Dacă o persoană pierde în înălțime 3 sau mai mulți centimetri, medicul va suspecta că aceasta suferă de osteoporoză. Diagnosticul poate fi confirmat printr-un test de densitate osoasă.

Pentru a reduce riscul de pierdere a înălțimii odată cu vârsta, dr. Catic a spus că acest lucru poate fi prevenit prin respectarea unui stil de viață sănătos.

Mai exact, este nevoie de sport regulat pentru a menține oasele cât mai puternice, dar și de o dietă bogată în calciu și vitamina D. Fumatul, consumul excesiv de alcool și de cofeină trebuie evitate, deoarece reprezintă factori de risc pentru dezvoltarea de osteoporoză.

Bunicuțe care pozează indecent!
Articolul anterior
Celine Dion, primul mesaj de la moartea soțului ei
Articolul următor