Mulţi părinţi, din dorinţa de a-şi proteja copiii, îi plimbă vara într-un cărucior acoperit cu o pânză pe care au fixat-o cu gândul ca să îi apere pe micuţi de razele soarelui.
Specialiştii suedezi susţin însă că acest obicei pune în pericol viaţa copiilor, căruciorul fiind transformat într-un „cuptor”. Aparent, prin acoperirea căruciorului, chiar şi cu o pânză subţire, aerul nu mai poate circula, iar bebeluşul este expus la o temperatură mai mare decât cea din exterior.
„Se face foarte cald într-un cărucior acoperit, ca într-un termos. Se menţine aceeaşi temperatură, ba chiar creşte pentru că aerul nu mai poate circula”, spune Svante Norgren, medic pediatru la spitalul de copii Astrid Lindgren în Stockholm.
Căldura creşte riscul morţii subite
Oamenii de ştiinţă au analizat temperaturile dintr-un carucior acoperit şi unul fără protecţie. Ei au descoperit că în interiorul celui fără pânză, temperatura era de 23 de grade Celsius. Atunci cand au acoperit caruciorul, temperatura a ajuns la 33 de grade dupa 30 de minute, iar dupa o ora era de 37 de grade.
Acest lucru înseamnă că, în loc să protejeze copilul de căldură, părinţii îi pun de fapt viaţa în pericol. Riscul de SIDS, sindromul morţii subite infantile, creşte dramatic atunci când un bebeluş este expus la o căldură intensă.
„Dacă un copil devine prea fierbinte, atunci poate crede că este din nou în uter, motiv pentru care respiraţia se poate opri”, a completat Svante Norgren.
Sfaturi pentru părinţi
Pentru a proteja copilul de razele soarelui atunci când este în carucior, ţine cont de aceste sfaturi:
- pănza care acoperă căruciorul trebuie să fie fabricată dintr-un material cu găuri mari, care să nu blocheze circulatia aerului;
- umbrela ataşată căruţului poate fi o soluţie salvatoare;
- temperatura copilului trebuie verificată constant în timpul plimbărilor din timpul zilei;
- copil trebuie hidratat corespunzător la necesitate.