Vedetele care au suferit din cauza dezamăgirilor în dragoste!

Femei, bărbați, tineri sau adulți, nimeni nu scapă de dezamăgirile în dragoste. Din păcate, aceste decepții sunt inevitabile, trebuie să treci prin ele, ca abia într-un final, să simți adevărata fericire.

separator

De dezamăgirile în dragoste nu au fost scutite nici burlăcițele showbizului autohton. Dianna Rotaru, Tatiana Spînu și Diana Grigor au mărturisit pentru Unica.md cum au depășit aceste perioade nefaste ale vieții.

Dianna Rotaru

„La vârsta de 20 de ani, m-am îndrăgostit foarte tare de un băiat. Am avut o relație frumoasă, însă aceasta nu a fost să reziste pentru totdeauna, deoarece el mă sufoca cu gelozia lui. Știm cu toții că dozele exagerate de gelozie nu sunt binevenite într-o relație. Recunosc că am fost și eu extrem de geloasă și practic ambii ne-am completat unul pe altul cu stări obsesive de gelozie. Ambilor ne era frică să nu ne pierdem unul pe altul. El îmi controla telefonul, eu pe al lui și tot așa. Am plâns, am suferit, dar acum totul a rămas în trecut. Mie nu-mi plac femeile pesimiste, care în urma unei relații eșuate își zic:  „Dacă am să întâlnesc un bărbat  mai rău decât cel precedent?”. Dimpotrivă, cred că întodeauna există loc de mai bine, iar următorul bărbat, cu siguranță, va fi mult mai bun… și așa și este.”

14183807_987803354679288_211463955916495275_n

Tatiana Spînu

„Cel mai urât sentiment trăit de mine vreodată a fost cel al dezamăgirii în dragoste. Am trecut peste aceste momente alături de prietenii mei. Timpul liber pe care îl aveam, îl ocupam cu ceva, orice, ieșiri, plimbări. Până la urmă, totul este trecător, chiar dacă la început pare a nu fi deloc așa.”

14291686_1404634552884656_2328080377443632475_n

Diana Grigor

“Eu sunt o persoană care gândește pozitiv și mereu am crezut că tot ce e mai frumos, urmează să se întâmple. Da, în mod firesc, ca și fiecare persoană, am avut dezamăgiri în dragoste, dar tot timpul m-am străduit ca din orice relație să păstrez doar amintirile frumoase.”

14224728_10208477991485627_6338882687247965120_n

  • Text: Ana Marandici

35 de ani de inovație: Viorica Cosmetic a marcat lansarea oficială a 3 game noi de produse

În acest weekend, Viorica Cosmetic a celebrat 35 de ani de activitate și lansarea oficială a noilor game de produse: 21Collagen, Fundamental Rejuvenator Capsules și Perfect Glow, în cadrul unui eveniment exclusiv.

Evenimentul a fost organizat într-un restaurant select din capitală și a reunit celebrități din toate domeniile: muzică, actorie, oameni de televiziune, creatori de conținut și lideri de opinie.

După ce au testat noile game de produse, invitații au apreciat textura, ambalajul sofisticat și efectele acestora. 

„Fiecare produs este rezultatul unor studii clinice riguroase. Noile Capsule pentru Rejuvenarea Fundamentală, îmbogățite cu retinal, ceramide, peptide și vitamina E, au demonstrat clinic o creștere a strălucirii pielii cu 24,8% și o reducere a adâncimii ridurilor cu 25,5%. La fel, suplimentul nostru alimentar 21Collagen este creat pe baza a 67 de studii clinice, formula acestuia fiind dezvoltată în colaborare cu nutriționiști din UE.

Muncim continuu pentru a dezvolta produse revoluționare și ne bucurăm atunci când acestea sunt recunoscute la nivel internațional. Doar în 2023, Viorica a obținut peste 15 premii la concursuri internaționale din industria beauty”, a declarat Alexei Munteanu, directorul de marketing și comunicare.

La eveniment a fost prezentă și Anastasia Nichita, brand ambasador Viorica, care a subliniat calitatea superioară a produselor și eficiența acestora:

„Am o mare onoare să fiu brand ambasador Viorica. Produsele sunt cu adevărat bune, așa că le folosesc pe toate, de la cele pentru ten, păr și corp, până la suplimentul alimentar 21Collagen. Sunt extrem de mulțumită și le recomand cu drag. Avem produse foarte bune acasă și ar fi păcat să nu le utilizăm.”

Viorica Cosmetic, cu o experiență de peste 35 de ani pe piață, se remarcă prin calitatea superioară a produselor sale și a reușit să își extindă prezența în mai mult de 10 țări, inclusiv Elveția, Estonia, Letonia, Lituania, România, Canada, Senegal și Taiwan.

Noi benzi pentru transportul public vor apărea

Benzile dedicate transportului public pe str. Hîncești (sectorul cuprins între străzile Alexei Mateevici și Miorița) vor fi extinse, iar schița de proiect pentru bd. Moscova este în faza de elaborare. Anunțul a fost făcut de către Primăria Chișinău.

Până în prezent, 17 străzi din oraș au fost amenajate cu benzi dedicate, totalitatea cărora însumează 45 km pe sens dus-întors. Este vorba de străzile: Ion Creangă, Ștefan cel Mare și Sfânt, Constantin Negruzzi, Decebal, Dacia, Ciuflea, Grigore Vieru, Constantin Tănase, Mitropolit Gavriil Bănulescu Bodoni, Alexandr Pușkin, Vasile Alecsandri, Gheorghe Asachi, Renașterii Naționale, Bogdan Voievod, Alecu Russo, Mircea cel Bătrân și Alba Iulia.

Va avea loc simplificarea proceduri de obținere a permisului de conducere! Vezi detalii

Potrivit proiectului, admiterea la examen va fi posibilă prin utilizarea sistemului informațional automatizat „Registrul unităților de instruire a conducătorilor de vehicule și al formabililor”. De asemenea, va fi exclusă prezentarea actelor de studii pe suport de hârtie, ceea ce va contribui la digitalizarea întregului proces. 

„În acest fel, simplificăm procedurile, reducem corupția și creștem calitatea procedurii de obținere a permiselor de conducere”, a spus premierul Dorin Recean. 

O altă modificare ține de simplificarea procedurii de obținere a permiselor de conducere pentru anumite categorii de vehicule. De exemplu, persoanele care dețin permis de conducere de categoria B pentru vehicule cu transmisie manuală, la susținerea examenului la o altă categorie, pentru vehicule cu transmisie automată, vor putea conduce și vehicule cu transmisie manuală de categoria respectivă.

Totodată, persoanele care dețin permis de conducere de categoria B de cel puțin 24 de luni vor putea solicita dreptul de a conduce vehicule din subcategoria A1(motociclete), cu condiția absolvirii unui curs deplin de instruire practică, fără instruire teoretică și examinare.  

Proiectul va intra în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

Un copil de 5 ani se zbate între viaţă şi moarte după ce a fost lovit de un şofer beat!
Articolul anterior
Carla’s Dreams este artistul anului în România
Articolul următor