Pentru că ne aflăm în săptămâna care precede Postul Mare, numită de popoarele slave ”Maslenița” sau ”Săptămâna clătitelor”, îți propun trei rețete de clătite cu care să-ți îndulcești oaspeții.
CLĂTITE CU BANANE ȘI SOS DE CIOCOLATĂ
Pentru cei care adoră clătitele dulci și, în mod special, sosul de ciocolată, pe divainbucatarie.ro am găsit rețeta care îmbină preferințele mămicilor și ale copiilor deopotrivă.
INGREDIENTE:
Pentru clătite:
1 ou mare
250 g făină
600 ml lapte
100 ml apă minerală
Pentru prăjit:
50 ml ulei + 20 g unt topit și răcit
Pentru soul de ciocolată:
90 g cacao neagră
100 g zahăr
180 ml apă
150 ml frișcă lichidă
1/2 linguriță esență de portocale
PREPARARE:
Pentru început pregătim aluatul pentru clătite. Spargem ouăle întregi și le mixăm bine cu un vârf de cuțit de sare. Adăugăm laptele și omogenizăm ușor. Încorporăm făina, amestecăm, dar nu insistăm foarte tare, apoi turnăm apă minerală, urmând să amestecăm în acest moment foarte bine, astfel încât să nu avem cocoloașe de făină, iar aluatul să fie fin, mătăsos, cu o consistență lichidă pentru clătite subțiri sau consistență mai groasă pentru clătite groase. Lăsăm aluatul să se odihnească 20-30 minute – acesta va fi mai elastic căci făina se va hidrata perfect- apoi, putem coace clătitele.
În acest timp pregătim sosul de ciocolată. Amestecăm cacao cu zahăr, adăugam apă și punem la fiert. Lăsăm la foc mic, amestecând continuu, până compoziția se îngroașă, apoi o luăm de pe foc. O lăsăm să se răcească complet. În acest moment amestecăm sosul cu frișca mixată până a devenit tare și esența de portocale. Putem înlocui esența de portocale cu esența de vanilie, rom, lichior, după gust. Punem sosul în frigider cât timp pregătim clătitetele.
Încingem bine tigaia pentru clătite și o ungem cu foarte puțin ulei amestecat cu unt topit. Turnăm aluatul în tigaie și printr-o rotație rapidă acoperim fundul tigăii în strat subțire, uniform. Punem tigaia pe foc si prajim pana incep marginile clatitei sa devina aurii. In acel moment intoarcem clatita pentru a fi prajita putin si pe cealalta parte. In functie de indemanarea fiecaruia le putem rasuci in aer cu tigaia, dar putem sa le intoarcem si cu ajutorul unei spatule.
Ungem clătitele cu sos de ciocolata, punem felii de banane si le rulam astfel incat sosul si fructele sa ramana in interior. Montam farfuria punand 1 lingura de sos de ciocolata, 2 clatite asamblate si decoram cu sos de ciocolata, nuca tocata, coaja rasa de portocala si foarte putin zahar pudra.
Pe cât de simplu se pregătesc, pe atât de repede se termină!
MULE MOLDOVENEȘTI
Mulele reprezintă un desert specific bucătăriei moldovenești, preparat din clătite. Sînt delicioase și se prepară rapid. Copiii le adoră și sînt gata să le mănînce zilnic. Dar nici eu nu mă dau în lături. Iată o rețetă gustoasă pe care am găsit-o la floricacuisine.wordpress.com
INGREDIENTE:
500 g brînză de vaci de 9% grăsime
2 ouă
3 linguri zahăr
1 pliculeț zahăr vanilat
1 praf de sare
stafide (după gust)
70 g unt
smîntînă (pentru servire)
PREPARARE:
Pentru început setăm rola la 180º.
Într-un bol amestecăm brînza de vaci, zahărul, sarea și ouăle. Adăugăm stafidele, dacă le preferăm.
Apoi, tăiem cîteva cubulețe de unt și le punem pe fundul tavei de copt. Tăiem fiecare din clătite în 4 părți egale și le umplem cu amestecul din brînză de vaci. Apoi, le așezăm în tava de copt. La fiecare 2 straturi de mule tăiem cîteva cubulețe de unt, pentru ca acestea să nu se lipească în timpul coacerii. Ultimul strat de mule, la fel, îl acoperim cu cîteva cubulețe de unt și un strat de clătite întregi. Acestea din urmă nu vor permite rumenirea excesivă a stratului extern de mule. Acoperim tava cu folie de alumiu și o punem într-o tavă mai mare ca aceasta, în care turnăm puțină apă. După care punem tava la rolă pentru 25-30 minute sau pînă cînd mulele capătă o culoare auriu-maronie.
Mulele sînt gata și pot fi servite imediat cu smîntînă.
CLĂTITE CROCANTE CU FULGI DE OVĂZ
Pe lângă faptul că sunt atât de sănătoase şi delicioase, aceste clătite sunt foarte săţioase datorită ovăzului.
INGREDIENTE:
2 căni de fulgi de ovăz
2 căni de iaurt
2 ouă
2 linguriţe de seminţe de chia
1 linguriţă de seminţe de in
½ linguriţă de sare
stevia pentru îndulcit (după gust)
½ linguriţe de praf de copt
Ulei de rapiţă
PREPARARE:
Adaugă toate ingredientele într-un bol şi amestecă-le până obţii un aluat omogen. Încălzeşte tigaia cu o linguriţă de ulei. Pune 2 linguriţe din compoziţie în tigaie. Prăjeşte-le timp de 3 minute pe fiecare parte.
BINE DE ȘTIUT:
Înainte de a prăji clătitele, aluatul trebuie să se odihnească între 30 de minute şi o oră, ca să fie mai elastic şi făina să se hidrateze perfect.
SĂ AVEȚI POFTĂ!